HG 1425/2006 din 11 octombrie 2006 actualizată la 1 octombrie 2010

Legislatie protectia muncii  |  0 comentarii

HG 1425 din 11 octombrie 2006 actualizată la 1 octombrie 2010 pentru aprobarea Norme metodologice de aplicare a prevederilor Legii securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006
EMITENT:     GUVERNUL
PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 882 din 30 octombrie 2006


    În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 51 alin. (1) lit. a) din Legea securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006,

    Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

    ARTICOL UNIC
    Se aprobă Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU

 Citeste si ...
Legea 319/2006 a securitatii si sanatatii in munca actualizata la 25 septembrie 2010 
Protectia Muncii, Evaluari de riscuri, PSI

Bucureşti, 11 octombrie 2006.
Nr. 1425

    ANEXĂ

                                  NORME METODOLOGICE
      de aplicare a prevederilor Legii securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006

    CAP. I
    Dispoziţii generale

    ART. 1
    Prezentele norme metodologice stabilesc modul de aplicare a prevederilor Legii securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006, denumită în continuare lege.
    ART. 2
    În înţelesul prezentelor norme metodologice, termenii şi expresiile folosite au următoarea semnificaţie:
    1. autorizare a funcţionării din punct de vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă - asumarea de către angajator a responsabilităţii privind legalitatea desfăşurării activităţii din punct de vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă;
    2. serviciu intern de prevenire şi protecţie - totalitatea resurselor materiale şi umane alocate pentru efectuarea activităţilor de prevenire şi protecţie în întreprindere şi/sau unitate;
    3. comitet de securitate şi sănătate în muncă - organul paritar constituit la nivelul angajatorului, în vederea participării şi consultării periodice în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, în conformitate cu art. 18 alin. (1)-(3) din lege;
    4. zone cu risc ridicat şi specific - acele zone din cadrul întreprinderii şi/sau unităţii în care au fost identificate riscuri ce pot genera accidente sau boli profesionale cu consecinţe grave, ireversibile, respectiv deces sau invaliditate;
    5. accident care produce incapacitate temporară de muncă (ITM) - accident care produce incapacitate temporară de muncă de cel puţin 3 zile calendaristice consecutive, confirmată prin certificat medical sau, după caz, prin alte documente medicale, potrivit prevederilor legale;
    6. accident care produce invaliditate (INV) - accident care produce invaliditate confirmată prin decizie de încadrare într-un grad de invaliditate, emisă de organele medicale în drept;
    7. accident mortal (D) - accident în urma căruia se produce decesul accidentatului, confirmat imediat sau după un interval de timp, în baza unui act medico-legal;
    8. accident colectiv - accidentul în care au fost accidentate cel puţin 3 persoane, în acelaşi timp şi din aceleaşi cauze, în cadrul aceluiaşi eveniment;
    9. accident de muncă de circulaţie - accident survenit în timpul circulaţiei pe drumurile publice sau generat de traficul rutier, dacă persoana vătămată se afla în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu;
    10. accident de muncă de traseu:
    a) accident survenit în timpul şi pe traseul normal al deplasării de la locul de muncă la domiciliu şi invers şi care a antrenat vătămarea sau decesul;
    b) accident survenit pe perioada pauzei reglementare de masă în locuri organizate de angajator, pe traseul normal al deplasării de la locul de muncă la locul unde ia masa şi invers, şi care a antrenat vătămarea sau decesul;
    c) accident care a antrenat vătămarea sau decesul, petrecut pe traseul normal al deplasării de la locul de muncă la locul unde îşi încasează salariul şi invers, dacă acesta este organizat de angajator în afara unităţii;
    11. accident în afara muncii - accident care nu îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 5 lit. g) şi la art. 30 din lege;
    12. invaliditate - pierdere parţială sau totală a capacităţii de muncă, confirmată prin decizie de încadrare într-un grad de invaliditate, emisă de organele medicale în drept;
    13. invaliditate evidentă - pierdere a capacităţii de muncă datorată unor vătămări evidente, cum ar fi un braţ smuls din umăr, produse în urma unui eveniment, până la emiterea deciziei de încadrare într-un grad de invaliditate de către organele medicale în drept;
    14. intoxicaţie acută profesională - stare patologică apărută brusc, ca urmare a expunerii organismului la noxe existente la locul de muncă;
    15. îndatoriri de serviciu - sarcini profesionale stabilite în: contractul individual de muncă, regulamentul intern sau regulamentul de organizare şi funcţionare, fişa postului, deciziile scrise, dispoziţiile scrise ori verbale ale conducătorului direct sau ale şefilor ierarhici ai acestuia;
    16. comunicare - procedura prin care angajatorul comunică producerea unui eveniment, de îndată, autorităţilor prevăzute la art. 27 alin. (1) din lege;
    17. evidenţă - mijloacele şi modalităţile de păstrare a informaţiilor referitoare la evenimentele produse;
    18. cercetare a bolilor profesionale - procedură efectuată în mod sistematic, cu scopul de a stabili caracterul de profesionalitate a bolii semnalate;
    19. semnalare a bolilor profesionale - procedură prin care se indică pentru prima oară faptul că o boală ar putea fi profesională;
    20. raportare a bolilor profesionale - procedură prin care se transmit informaţii referitoare la bolile profesionale declarate potrivit legii la Centrul naţional de coordonare metodologică şi informare privind bolile profesionale şi la Centrul Naţional pentru Organizarea şi Asigurarea Sistemului Informaţional şi Informatic în Domeniul Sănătăţii Bucureşti.

    CAP. II
    Autorizarea funcţionării din punct de vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă

    ART. 3
    În vederea asigurării condiţiilor de securitate şi sănătate în muncă şi pentru prevenirea accidentelor şi a bolilor profesionale, angajatorii au obligaţia să obţină autorizaţia de funcţionare din punct de vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă, înainte de începerea oricărei activităţi.
    ART. 4
    Nu se autorizează, potrivit prevederilor prezentelor norme metodologice:
    a) persoanele juridice pentru care autorizarea funcţionării, inclusiv din punctul de vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă, se efectuează în temeiul Legii nr. 359/2004 privind simplificarea formalităţilor la înregistrarea în registrul comerţului a persoanelor fizice, asociaţiilor familiale şi persoanelor juridice, înregistrarea fiscală a acestora, precum şi la autorizarea funcţionării persoanelor juridice, cu modificările şi completările ulterioare;
    b) persoanele fizice autorizate să desfăşoare activităţi economice, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale pentru care procedura de înregistrare în registrul comerţului şi de autorizare a funcţionării este reglementată de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, cu modificările ulterioare.

    ART. 5
    Asumarea de către angajator a responsabilităţii privind legalitatea desfăşurării activităţii din punct de vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă se face pentru activităţile care se desfăşoară la sediul social, la sediile secundare sau în afara acestora.
    ART. 6
    (1) În vederea autorizării din punct de vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă, angajatorul are obligaţia să depună la inspectoratul teritorial de muncă pe raza căruia îşi desfăşoară activitatea o cerere, completată în două exemplare semnate în original de către angajator, conform modelului prevăzut în anexa nr. 1.
    (2) Cererea prevăzută la alin. (1) va fi însoţită de următoarele acte:
    a) copii de pe actele de înfiinţare;
    b) declaraţia pe propria răspundere, conform modelului prezentat în anexa nr. 2, din care rezultă că pentru activităţile declarate sunt îndeplinite condiţiile de funcţionare prevăzute de legislaţia specifică în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă.
    (3) Pentru actele depuse în susţinerea cererii se va completa opisul prezentat în anexa nr. 1.
    ART. 7
    În vederea autorizării din punct de vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă, inspectoratele teritoriale de muncă procedează după cum urmează:
    a) înregistrează cererile de autorizare a funcţionării din punct de vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă;
    b) verifică actele depuse în susţinerea acestora, precum şi declaraţia pe propria răspundere prevăzută la art. 6;
    c) completează şi emit certificatul constatator, conform modelului prezentat în anexa nr. 3;
    d) asigură evidenţa certificatelor constatatoare eliberate, conform modelului prezentat în anexa nr. 4;
    e) asigură arhivarea documentaţiei în baza căreia s-au emis certificatele constatatoare.
    ART. 8
    Termenul de eliberare a certificatului constatator este de 5 zile lucrătoare, calculat de la data înregistrării cererii.
    ART. 9
    Certificatul constatator, emis în baza declaraţiei pe propria răspundere, dă dreptul angajatorilor să desfăşoare activităţile pentru care au obţinut certificatul.
    ART. 10
    (1) În cazul în care în cadrul controalelor se constată încălcări ale prevederilor legale din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, inspectorul de muncă poate dispune sistarea activităţii şi, respectiv, poate propune inspectoratului teritorial de muncă înscrierea măsurii sistare a activităţii în certificatul constatator.
    (2) În baza propunerii inspectorului de muncă, inspectoratul teritorial de muncă consemnează în certificatul constatator măsura sistării activităţii prevăzută la alin. (1).

    ART. 11
    (1) În situaţia prevăzută la art. 10, angajatorul poate relua activitatea numai după ce demonstrează că a remediat deficienţele care au condus la sistarea activităţii şi a obţinut autorizarea conform art. 6.
    (2) În situaţia prevăzută la alin. (1), cererea va fi însoţită de certificatul constatator eliberat iniţial, în original.
    (3) Inspectoratul teritorial de muncă va menţiona în certificatul constatator data reluării activităţii.

    CAP. III
    Servicii de prevenire şi protecţie

    SECŢIUNEA 1
    Prevederi generale

    ART. 12
    Prezentul capitol stabileşte cerinţele minime pentru activităţile de prevenire a riscurilor profesionale din întreprindere şi/sau unitate şi protecţia lucrătorilor la locul de muncă, cerinţele minime de pregătire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, organizarea activităţilor de prevenire şi protecţie în cadrul întreprinderii şi/sau unităţii, a serviciilor externe de prevenire şi protecţie, stabilirea criteriilor de evaluare şi a procedurii de abilitare a serviciilor externe, precum şi reglementarea statutului de reprezentant al lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă.
    ART. 13
    Angajatorul trebuie să asigure planificarea, organizarea şi mijloacele necesare activităţii de prevenire şi protecţie în unitatea şi/sau întreprinderea sa.

    SECŢIUNEA a 2-a
    Organizarea activităţilor de prevenire şi protecţie

    ART. 14
    Organizarea activităţilor de prevenire şi protecţie este realizată de către angajator, în următoarele moduri:
    a) prin asumarea de către angajator, în condiţiile art. 9 alin. (4) din lege, a atribuţiilor pentru realizarea măsurilor prevăzute de lege;
    b) prin desemnarea unuia sau mai multor lucrători pentru a se ocupa de activităţile de prevenire şi protecţie;
    c) prin înfiinţarea unuia sau mai multor servicii interne de prevenire şi protecţie;
    d) prin apelarea la servicii externe de prevenire şi protecţie.
    ART. 15
    (1) Activităţile de prevenire şi protecţie desfăşurate prin modalităţile prevăzute la art. 14 în cadrul întreprinderii şi/sau al unităţii sunt următoarele:
    1. identificarea pericolelor şi evaluarea riscurilor pentru fiecare componentă a sistemului de muncă, respectiv executant, sarcină de muncă, mijloace de muncă/ echipamente de muncă şi mediul de muncă pe locuri de muncă/posturi de lucru;
    2. elaborarea, îndeplinirea, monitorizarea şi actualizarea planului de prevenire şi protecţie;
    3. elaborarea de instrucţiuni proprii pentru completarea şi/sau aplicarea reglementărilor de securitate şi sănătate în muncă, ţinând seama de particularităţile activităţilor şi ale unităţii/întreprinderii, precum şi ale locurilor de muncă/posturilor de lucru, şi difuzarea acestora în întreprindere şi/sau unitate numai după ce au fost aprobate de către angajator;
    4. propunerea atribuţiilor şi răspunderilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, ce revin lucrătorilor, corespunzător funcţiilor exercitate, care se consemnează în fişa postului, cu aprobarea angajatorului;
    5. verificarea însuşirii şi aplicării de către toţi lucrătorii a măsurilor prevăzute în planul de prevenire şi protecţie, a instrucţiunilor proprii, precum şi a atribuţiilor şi responsabilităţilor ce le revin în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă stabilite prin fişa postului;
    6. întocmirea unui necesar de documentaţii cu caracter tehnic de informare şi instruire a lucrătorilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă;
    7. elaborarea tematicii pentru toate fazele de instruire, stabilirea, în scris, a periodicităţii instruirii adecvate pentru fiecare loc de muncă în instrucţiunile proprii, asigurarea informării şi instruirii lucrătorilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă şi verificarea însuşirii şi aplicării de către lucrători a informaţiilor primite;
    8. elaborarea programului de instruire-testare la nivelul întreprinderii şi/sau unităţii;
    9. asigurarea întocmirii planului de acţiune în caz de pericol grav şi iminent, conform prevederilor art. 101-107, şi asigurarea ca toţi lucrătorii să fie instruiţi pentru aplicarea lui;
    10. evidenţa zonelor cu risc ridicat şi specific prevăzute la art. 101-107;
    11. stabilirea zonelor care necesită semnalizare de securitate şi sănătate în muncă, stabilirea tipului de semnalizare necesar şi amplasarea conform prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 971/2006 privind cerinţele minime pentru semnalizarea de securitate şi/sau sănătate la locul de muncă;
    12. evidenţa meseriilor şi a profesiilor prevăzute de legislaţia specifică, pentru care este necesară autorizarea exercitării lor;
    13. evidenţa posturilor de lucru care necesită examene medicale suplimentare;
    14. evidenţa posturilor de lucru care, la recomandarea medicului de medicina muncii, necesită testarea aptitudinilor şi/sau control psihologic periodic;
    15. monitorizarea funcţionării sistemelor şi dispozitivelor de protecţie, a aparaturii de măsură şi control, precum şi a instalaţiilor de ventilare sau a altor instalaţii pentru controlul noxelor în mediul de muncă;
    16. verificarea stării de funcţionare a sistemelor de alarmare, avertizare, semnalizare de urgenţă, precum şi a sistemelor de siguranţă;
    17. efectuarea controalelor interne la locurile de muncă, cu informarea, în scris, a angajatorului asupra deficienţelor constatate şi asupra măsurilor propuse pentru remedierea acestora;
    18. întocmirea rapoartelor şi/sau a listelor prevăzute de hotărârile Guvernului emise în temeiul art. 51 alin. (1) lit. b) din lege, inclusiv cele referitoare la azbest, vibraţii, zgomot şi şantiere temporare şi mobile;
    19. evidenţa echipamentelor de muncă şi urmărirea ca verificările periodice şi, dacă este cazul, încercările periodice ale echipamentelor de muncă să fie efectuate de persoane competente, conform prevederilor din Hotărârea Guvernului nr. 1.146/2006 privind cerinţele minime de securitate şi sănătate pentru utilizarea în muncă de către lucrători a echipamentelor de muncă;
    20. identificarea echipamentelor individuale de protecţie necesare pentru posturile de lucru din întreprindere şi întocmirea necesarului de dotare a lucrătorilor cu echipament individual de protecţie, conform prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 1.048/2006 privind cerinţele minime de securitate şi sănătate pentru utilizarea de către lucrători a echipamentelor individuale de protecţie la locul de muncă;
    21. urmărirea întreţinerii, manipulării şi depozitării adecvate a echipamentelor individuale de protecţie şi a înlocuirii lor la termenele stabilite, precum şi în celelalte situaţii prevăzute de Hotărârea Guvernului nr. 1.048/2006;
    22. participarea la cercetarea evenimentelor conform competenţelor prevăzute la art. 108-177;
    23. întocmirea evidenţelor conform competenţelor prevăzute la art. 108-177;
    24. elaborarea rapoartelor privind accidentele de muncă suferite de lucrătorii din întreprindere şi/sau unitate, în conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) lit. d) din lege;
    25. urmărirea realizării măsurilor dispuse de către inspectorii de muncă, cu prilejul vizitelor de control şi al cercetării evenimentelor;
    26. colaborarea cu lucrătorii şi/sau reprezentanţii lucrătorilor, serviciile externe de prevenire şi protecţie, medicul de medicina muncii, în vederea coordonării măsurilor de prevenire şi protecţie;
    27. colaborarea cu lucrătorii desemnaţi/serviciile interne/serviciile externe ai/ale altor angajatori, în situaţia în care mai mulţi angajatori îşi desfăşoară activitatea în acelaşi loc de muncă;
    28. urmărirea actualizării planului de avertizare, a planului de protecţie şi prevenire şi a planului de evacuare;
    29. propunerea de sancţiuni şi stimulente pentru lucrători, pe criteriul îndeplinirii obligaţiilor şi atribuţiilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă;
    30. propunerea de clauze privind securitatea şi sănătatea în muncă la încheierea contractelor de prestări de servicii cu alţi angajatori, inclusiv la cele încheiate cu angajatori străini;
    31. întocmirea unui necesar de mijloace materiale pentru desfăşurarea acestor activităţi;
    32. evidenţa echipamentelor, zonarea corespunzătoare, asigurarea/urmărirea ca verificările şi/sau încercările periodice ale echipamentelor de muncă să fie efectuate la timp şi de către persoane competente ori alte activităţi necesare, potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 1.058/2006 privind cerinţele minime pentru îmbunătăţirea securităţii şi protecţia sănătăţii lucrătorilor care pot fi expuşi unui potenţial risc datorat atmosferelor explozive;
    33. alte activităţi necesare/specifice asigurării securităţii şi sănătăţii lucrătorilor la locul de muncă.
    (2) Activităţile legate de supravegherea stării de sănătate a lucrătorilor se vor efectua în conformitate cu prevederile art. 24 şi 25 din lege.
    (3) Evaluarea riscurilor cu privire la securitatea şi sănătatea în muncă la nivelul întreprinderii şi/sau unităţii, inclusiv pentru grupurile sensibile la riscuri specifice, trebuie revizuită, cel puţin, în următoarele situaţii:
    a) ori de câte ori intervin schimbări sau modificări în ceea ce priveşte tehnologia, echipamentele de muncă, substanţele ori preparatele chimice utilizate şi amenajarea locurilor de muncă/posturilor de muncă;
    b) după producerea unui eveniment;
    c) la constatarea omiterii unor riscuri sau la apariţia unor riscuri noi;
    d) la utilizarea postului de lucru de către un lucrător aparţinând grupurilor sensibile la riscuri specifice;
    e) la executarea unor lucrări speciale.

    ART. 16
    (1) În cazul întreprinderilor cu până la 9 lucrători inclusiv, angajatorul poate efectua activităţile din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, dacă se îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:
    a) activităţile desfăşurate în cadrul întreprinderii nu sunt dintre cele prevăzute în anexa nr. 5;
    b) angajatorul îşi desfăşoară activitatea profesională în mod efectiv şi cu regularitate în întreprindere şi/sau unitate;
    c) angajatorul a urmat cel puţin un program de pregătire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, cu o durată minimă de 40 de ore şi conţinutul prevăzut în anexa nr. 6 lit. A, fapt care se atestă printr-un document de absolvire a programului de pregătire.
    (2) În situaţia în care nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la alin. (1), angajatorul trebuie să desemneze unul sau mai mulţi lucrători ori poate organiza serviciul intern de prevenire şi protecţie şi/sau poate să apeleze la servicii externe, în condiţiile prezentelor norme metodologice.
    (3) În cazul în care angajatorul/lucrătorii desemnaţi/serviciile interne de prevenire şi protecţie nu au capacităţile şi aptitudinile necesare pentru efectuarea tuturor activităţilor de prevenire şi protecţie prevăzute la art. 15, angajatorul trebuie să apeleze la servicii externe pentru acele activităţi de prevenire şi protecţie pe care nu le poate desfăşura cu personalul propriu.

    ART. 17
    (1) În cazul întreprinderilor care au între 10 şi 49 de lucrători inclusiv, angajatorul poate efectua activităţile din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, dacă se îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:
    a) sunt respectate prevederile art. 16 alin. (1) lit. a)-c);
    b) riscurile identificate nu pot genera accidente sau boli profesionale cu consecinţe grave, ireversibile, respectiv deces ori invaliditate.
    (2) În situaţia în care nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la alin. (1), angajatorul trebuie să desemneze unul sau mai mulţi lucrători ori poate organiza unul sau mai multe servicii interne de prevenire şi protecţie şi/sau poate să apeleze la servicii externe, în condiţiile prezentelor norme metodologice.
    (3) În cazul în care angajatorul/lucrătorii desemnaţi/serviciile interne de prevenire şi protecţie nu au capacităţile şi aptitudinile necesare pentru efectuarea tuturor activităţilor de prevenire şi protecţie prevăzute la art. 15, angajatorul trebuie să apeleze la servicii externe pentru acele activităţi de prevenire şi protecţie pe care nu le poate desfăşura cu personalul propriu.

creare site, site gratis, webdesign, promovare gratuita         anunturi gratuite, anunturi imobiliare gratuite, anunturi auto gratuite, anunturi online gratuite, anunturi gratuite bucuresti, postari anunturi gratuite   horoscop, horoscopul zilei, horoscoul zilei de azi,

    ART. 18
    (1) În cazul întreprinderilor şi/sau unităţilor care au între 50 şi 249 de lucrători, angajatorul trebuie să desemneze unul sau mai mulţi lucrători ori să organizeze unul sau mai multe servicii interne de prevenire şi protecţie pentru a se ocupa de activităţile de prevenire şi protecţie din cadrul întreprinderii.
    (2) În cazul întreprinderilor şi/sau unităţilor prevăzute la alin. (1) care desfăşoară activităţi dintre cele prevăzute în anexa nr. 5, angajatorul trebuie să organizeze unul sau mai multe servicii interne de prevenire şi protecţie.
    (3) În cazul în care lucrătorii desemnaţi, serviciile interne de prevenire şi protecţie nu au capacităţile şi aptitudinile necesare pentru efectuarea tuturor activităţilor de prevenire şi protecţie prevăzute la art. 15, angajatorul trebuie să apeleze la servicii externe pentru acele activităţi de prevenire şi protecţie pe care nu le poate desfăşura cu personalul propriu.

    ART. 19
    (1) În cazul întreprinderilor şi/sau unităţilor care au peste 250 de lucrători, angajatorul trebuie să organizeze unul sau mai multe servicii interne de prevenire şi protecţie.
    (2) În cazul în care serviciile interne de prevenire şi protecţie nu au capacităţile şi aptitudinile necesare pentru efectuarea tuturor activităţilor de prevenire şi protecţie prevăzute la art. 15, angajatorul trebuie să apeleze la unul sau mai multe servicii externe pentru acele activităţi de prevenire şi protecţie pe care nu le poate desfăşura cu personalul propriu.

    SECŢIUNEA a 3-a
    Lucrători desemnaţi

    ART. 20
    (1) Desemnarea nominală a lucrătorului/lucrătorilor pentru a se ocupa de activităţile de prevenire şi protecţie se face prin decizie scrisă a angajatorului.
    (2) Angajatorul va desemna lucrătorul numai din rândul lucrătorilor cu care are încheiat contract individual de muncă cu normă întreagă.
    (3) Angajatorul va consemna în fişa postului activităţile de prevenire şi protecţie pe care lucrătorul desemnat are capacitatea, timpul necesar şi mijloacele adecvate să le efectueze.

    ART. 21
    Pentru a putea să desfăşoare activităţile de prevenire şi protecţie, lucrătorul desemnat trebuie să îndeplinească cel puţin cerinţele minime de pregătire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, potrivit prevederilor art. 49, sau prevederile art. 51^1 lit. a).

    ART. 22
    (1) Angajatorul va stabili numărul de lucrători desemnaţi în funcţie de mărimea întreprinderii şi/sau unităţii şi/sau riscurile la care sunt expuşi lucrătorii, precum şi de distribuţia acestora în cadrul întreprinderii şi/sau unităţii.
    (2) Angajatorul trebuie să asigure mijloacele adecvate şi timpul necesar pentru ca lucrătorii desemnaţi să poată desfăşura activităţile de prevenire şi protecţie conform fişei postului.

    SECŢIUNEA a 4-a
    Serviciile interne de prevenire şi protecţie

    ART. 23
    (1) Serviciul intern de prevenire şi protecţie trebuie să fie format din lucrători care îndeplinesc cel puţin cerinţele prevăzute la art. 49 sau prevederile art. 51^1 şi, după caz, alţi lucrători.
    (2) Conducătorul serviciului intern de prevenire şi protecţie trebuie să îndeplinească cerinţele prevăzute la art. 50 sau prevederile art. 51^1 lit. b).
    (3) Începând cu data de 1 iulie 2011, serviciul intern de prevenire şi protecţie trebuie să fie format din lucrători care au contract individual de muncă cu normă întreagă încheiat cu angajatorul.

    ART. 24
    (1) Serviciul intern de prevenire şi protecţie se organizează în subordinea directă a angajatorului ca o structură distinctă.
    (2) Lucrătorii din cadrul serviciului intern de prevenire şi protecţie trebuie să desfăşoare numai activităţi de prevenire şi protecţie şi cel mult activităţi complementare cum ar fi: prevenirea şi stingerea incendiilor şi protecţia mediului.
    (3) Angajatorul va consemna în regulamentul intern sau în regulamentul de organizare şi funcţionare activităţile de prevenire şi protecţie pentru efectuarea cărora serviciul intern de prevenire şi protecţie are capacitate şi mijloace adecvate.
    ART. 25
    Serviciul intern de prevenire şi protecţie trebuie să aibă la dispoziţie resursele materiale şi umane necesare pentru îndeplinirea activităţilor de prevenire şi protecţie desfăşurate în întreprindere.
    ART. 26
    (1) Angajatorul va stabili structura serviciului intern de prevenire şi protecţie în funcţie de mărimea întreprinderii şi/sau unităţii şi/sau riscurile la care sunt expuşi lucrătorii, precum şi de distribuţia acestora în cadrul întreprinderii şi/sau unităţii.
    (2) Angajatorul trebuie să asigure mijloacele adecvate pentru ca serviciul intern de prevenire şi protecţie să poată desfăşura activităţile specifice.
    (3) Când angajatorul îşi desfăşoară activitatea în mai multe puncte de lucru, serviciul de prevenire şi protecţie trebuie să fie organizat astfel încât să se asigure în mod corespunzător desfăşurarea activităţilor specifice.
    (4) În situaţia în care activitatea de prevenire şi protecţie este asigurată prin mai multe servicii interne, acestea vor acţiona coordonat pentru asigurarea eficienţei activităţii.
    ART. 27
    Serviciul intern de prevenire şi protecţie poate să asigure şi supravegherea sănătăţii lucrătorilor, dacă dispune de personal cu capacitate profesională şi de mijloace materiale adecvate, în condiţiile legii.

    SECŢIUNEA a 5-a
    Servicii externe de prevenire şi protecţie

    ART. 28
    Serviciul extern de prevenire şi protecţie asigură, pe bază de contract, activităţile de prevenire şi protecţie în domeniu.
    ART. 29
    Angajatorul apelează la serviciile externe, cu respectarea prevederilor art. 18 alin. (3) lit. d) din lege.
    ART. 30
    Serviciul extern trebuie să aibă acces la toate informaţiile necesare desfăşurării activităţii de prevenire şi protecţie.
    ART. 31
    Serviciul extern de prevenire şi protecţie trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe:
    a) să dispună de personal cu capacitate profesională adecvată şi de mijloacele materiale necesare pentru a-şi desfăşura activitatea;
    b) să fie abilitat de Comisia de abilitare a serviciilor externe de prevenire şi protecţie şi de avizare a documentaţiilor cu caracter tehnic de informare şi instruire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, în conformitate cu procedura stabilită la art. 35-45.
    ART. 32
    (1) Serviciul extern de prevenire şi protecţie trebuie să fie format din lucrători care îndeplinesc cel puţin cerinţele prevăzute la art. 49 sau prevederile art. 51^1 şi, după caz, alţi lucrători.
    (2) Conducătorul serviciului extern de prevenire şi protecţie trebuie să îndeplinească cerinţele prevăzute la art. 50 sau prevederile art. 51^1 lit. b).
    (3) În cazul în care serviciul extern de prevenire şi protecţie este format dintr-o singură persoană, aceasta trebuie să îndeplinească cerinţele prevăzute la art. 50 sau prevederile art. 51^1 lit. b).
    (4) Începând cu data de 1 iulie 2011, o persoană poate să ocupe funcţia de conducător la un singur serviciu extern de prevenire şi protecţie.

    ART. 33
    (1) Contractul încheiat între angajator şi serviciul extern de prevenire şi protecţie trebuie să cuprindă şi următoarele:
    a) activităţile de prevenire şi protecţie care vor fi desfăşurate de către fiecare serviciu extern de prevenire şi protecţie;
    b) modul de colaborare cu lucrătorii desemnaţi/serviciile interne şi/sau cu alte servicii externe de prevenire şi protecţie;
    c) clauze privind soluţionarea litigiilor apărute între părţi.
    (2) Serviciile externe de prevenire şi protecţie au obligaţia să pună la dispoziţia beneficiarilor de servicii informaţiile prevăzute la art. 26 şi 27 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 49/2009 privind libertatea de stabilire a prestatorilor de servicii şi libertatea de a furniza servicii în România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 68/2010.

    ART. 34
    (1) Serviciul extern de prevenire şi protecţie trebuie să întocmească un raport de activitate semestrial, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 10.
    (2) Raportul trebuie înaintat, în termen de 15 zile de la încheierea semestrului, inspectoratului teritorial de muncă pe raza căruia serviciul extern de prevenire şi protecţie îşi are sediul social.

    SECŢIUNEA a 6-a
    Abilitarea serviciilor externe de prevenire şi protecţie

    ART. 35
    Abilitarea serviciilor externe de prevenire şi protecţie se efectuează conform procedurii prevăzute de prezenta secţiune, elaborată cu respectarea prevederilor art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (5), precum şi prevederilor art. 45 alin. (2) lit. e) din lege.
    ART. 36
    (1) Serviciile externe de prevenire şi protecţie pot să îşi desfăşoare activitatea numai dacă sunt în posesia unui certificat de abilitare a serviciului extern de prevenire şi protecţie, denumit în continuare certificat de abilitare, emis de comisia prevăzută la alin. (2), sau în condiţiile art. 45^1-45^4.
    (2) În cadrul fiecărui inspectorat teritorial de muncă, respectiv al municipiului Bucureşti, prin ordin al ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale, se constituie o comisie de abilitare a serviciilor externe de prevenire şi protecţie şi de avizare a documentaţiilor cu caracter tehnic de informare şi instruire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, denumită în continuare Comisia de abilitare şi avizare.
    (3) Membrii Comisiei de abilitare şi avizare prevăzute la alin. (2) sunt:
    a) reprezentantul conducerii din cadrul inspectoratului teritorial de muncă - preşedinte;
    b) reprezentantul nominalizat al comisiei de autorizare judeţene sau a municipiului Bucureşti, înfiinţată de Consiliul Naţional de Formare Profesională a Adulţilor;
    c) reprezentantul teritorial al asigurătorului pentru accidente de muncă şi boli profesionale.
    (4) Secretariatul Comisiei de abilitare şi avizare este asigurat de persoane din cadrul inspectoratului teritorial de muncă, numite de către conducerea acestuia.
    (5) Atribuţiile secretariatului Comisiei de abilitare şi avizare se stabilesc prin ordin al ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale.
    (6) Secretariatul Comisiei de abilitare şi avizare asigură:
    a) cooperarea administrativă cu celelalte autorităţi din statele membre ale Uniunii Europene sau Spaţiului Economic European, prin intermediul sistemului de informare al pieţei interne (IMI), în numele Comisiei de abilitare şi avizare, potrivit prevederilor legale;
    b) verificarea legalităţii documentelor eliberate de autorităţi competente din alte state membre, depuse în vederea abilitării, avizării sau notificării, după caz, prin IMI, potrivit prevederilor legale, în cazul în care Comisia de abilitare şi avizare consideră că este necesar.

    ART. 37
    (1) În vederea abilitării pentru activităţile de prevenire şi protecţie prevăzute la art. 15, solicitanţii vor transmite un dosar care va cuprinde următoarele documente:
    a) cerere de abilitare pentru servicii externe de prevenire şi protecţie, potrivit modelului prezentat în anexa nr. 8;
    b) opisul documentelor din dosar;
    c) copie de pe certificatul de înregistrare la registrul comerţului, care să conţină codul CAEN corespunzător activităţii pentru care se abilitează, şi, după caz, copie de pe actul constitutiv;
    d) lista cu personalul care va desfăşura activităţi în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă;
    e) copii ale documentelor care atestă pregătirea profesională şi nivelul de pregătire, potrivit prevederilor art. 31 şi 32, a personalului care va desfăşura activităţi în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă;
    f) curriculum vitae pentru personalul care va desfăşura activităţile de prevenire şi protecţie;
    g) copii ale documentelor care atestă vechimea de cel puţin 5 ani în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, pentru conducătorul serviciului extern de prevenire şi protecţie;
    h) memoriu de prezentare, din care să rezulte mijloacele materiale şi resursele umane de care dispun;
    i) copii ale deciziei de numire şi contractului individual de muncă, pe perioadă nedeterminată, pentru conducătorul serviciului extern de prevenire şi protecţie;
    j) copii ale contractelor individuale de muncă ale personalului de execuţie din serviciul extern de prevenire şi protecţie;
    k) declaraţii ale personalului serviciului extern de prevenire şi protecţie privind păstrarea confidenţialităţii, în timpul şi după încetarea desfăşurării activităţilor de prevenire şi protecţie, asupra informaţiilor la care are acces.
    (2) Se exceptează de la prevederile alin. (1) lit. e) dosarele depuse de solicitanţii care au lucrat cel puţin 5 ani în compartimentele cu atribuţii în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă din cadrul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, Inspecţiei Muncii, inspectoratelor teritoriale de muncă, Casei Naţionale de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale şi caselor teritoriale de pensii, precum şi din cadrul instituţiilor similare din statele membre ale Uniunii Europene sau Spaţiului Economic European şi care, la data depunerii dosarului în vederea abilitării, nu mai sunt în activitate în aceste instituţii.
    (3) Dovada îndeplinirii cerinţelor prevăzute de prezentul articol poate fi făcută şi prin documente eliberate de o autoritate competentă dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene sau din Spaţiul Economic European, întocmite într-un scop echivalent sau din care să reiasă că sunt îndeplinite cerinţele respective, prezentate în copie certificată de către solicitant şi însoţite de o traducere neoficială în limba română.
    (4) Memoriul de prezentare prevăzut la alin. (1) lit. h) trebuie să conţină, cel puţin, informaţii cu privire la:
    a) sediu social;
    b) baza tehnico-materială;
    c) activităţile de prevenire şi protecţie prevăzute la art. 15 pe care intenţionează să le desfăşoare.

    ART. 38
    (1) Solicitantul trebuie să transmită dosarul prevăzut la art. 37, prin poştă, cu confirmare de primire, cu cel puţin 10 zile înainte de data întrunirii Comisiei de abilitare şi avizare.
    (2) Cererile se înregistrează în ordinea primirii lor.
    (3) Procedurile şi formalităţile legate de procesarea cererilor vor respecta prevederile art.12 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 49/2009, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 68/2010.

    ART. 39
    (1) Comisia de abilitare şi avizare îşi desfăşoară activitatea în baza propriului regulament de organizare şi funcţionare, aprobat de preşedintele acesteia.
    (2) Comisia de abilitare şi avizare are următoarele obligaţii:
    a) să afişeze data întrunirii la sediul său, pe pagina proprie de internet sau în presa locală, cu cel puţin 15 zile înainte;
    b) să se întrunească cel puţin o dată pe trimestru, în funcţie de numărul de dosare primite;
    c) să analizeze dosarele solicitanţilor cu respectarea prevederilor art. 37 şi 42;
    d) să analizeze cazurile prevăzute la art. 41-44 şi să decidă în consecinţă;
    e) să elibereze certificatele de abilitare, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 9, pentru solicitanţii care îndeplinesc condiţiile prevăzute de prezentele norme metodologice pentru serviciile externe de prevenire şi protecţie;
    f) să restituie solicitanţilor, prin poştă, dosarele care nu conţin toate documentele prevăzute la art. 37 şi să motiveze această decizie;
    g) să transmită titularilor, prin poştă, cu confirmare de primire, în termen de 10 zile de la data întrunirii Comisiei de abilitare şi avizare, certificatele de abilitare emise;
    h) să ţină evidenţa certificatelor de abilitare emise şi să arhiveze dosarele în baza cărora s-au emis;
    i) să întocmească Lista serviciilor externe de prevenire şi protecţie abilitate, precum şi a celor cărora li s-a retras certificatul de abilitare şi să transmită această listă la Inspecţia Muncii;
    j) să înştiinţeze serviciile externe de prevenire şi protecţie care fac obiectul prevederilor art. 45^1-45^4 şi care au notificat Comisia de abilitare şi avizare şi să asigure înscrierea acestor servicii în listele respective;
    k) să asigure, prin secretariat, cooperarea administrativă cu celelalte autorităţi din statele membre ale Uniunii Europene sau ale Spaţiului Economic European, prin intermediul IMI, potrivit prevederilor legale;
    l) să verifice, prin secretariat, legalitatea documentelor eliberate de autorităţi competente din alte state membre, depuse în vederea autorizării sau notificării, după caz, prin IMI, potrivit prevederilor legale, în cazul în care este necesar.

    ART. 40
    (1) Solicitantul căruia nu i s-a acordat abilitarea are dreptul, în termen de 30 de zile de la data primirii înştiinţării, să facă contestaţie la Comisia de contestaţii constituită în cadrul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale.

    (2) Răspunsul la contestaţie va fi transmis prin poştă în termen de 30 de zile.
    ART. 41
    (1) Certificatul de abilitare se retrage de către Comisia de abilitare şi avizare care l-a eliberat dacă solicitantul nu a depus două rapoarte semestriale consecutive, în termen, la inspectoratul teritorial de muncă.
    (2) Dreptul de prestare a serviciilor de către prestatorii cărora li se retrage certificatul de abilitare se consideră că încetează la data primirii înştiinţării că certificatul a fost retras, transmisă de Comisia de abilitare şi avizare din cadrul inspectoratului teritorial de muncă la care sunt luaţi în evidenţă.
    (3) Serviciul extern de prevenire şi protecţie căruia i s-a retras certificatul de abilitare în condiţiile prezentelor norme metodologice are dreptul să solicite abilitarea după o perioadă minimă de un an de la data prevăzută la alin. (2).

    ART. 42
    (1) Reînnoirea certificatului de abilitare se face la modificarea uneia/unora dintre condiţiile în baza cărora a fost emis.
    (2) Modificările prevăzute la alin. (1) sunt următoarele: a) schimbarea formei juridice de organizare a serviciului extern de prevenire şi protecţie abilitat, potrivit Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
    b) schimbarea denumirii/numelui serviciului extern de prevenire şi protecţie abilitat;
    c) schimbarea sediului social;
    d) schimbarea conducătorului serviciului extern de prevenire şi protecţie abilitat.
    (3) Modificările prevăzute la alin. (2) trebuie să fie comunicate Comisiei de abilitare şi avizare potrivit art. 43.
    (4) În situaţia în care serviciile externe de protecţie şi prevenire nu mai îndeplinesc condiţiile de abilitare, nu au comunicat modificările prevăzute la alin. (2) şi nu au solicitat reînnoirea certificatului de abilitare în termenul prevăzut la art. 43, încetează valabilitatea certificatului de abilitare.
    (5) Serviciile externe de prevenire şi protecţie abilitate pot informa Comisia de abilitare şi avizare cu privire la schimbările prevăzute la alin. (2), inclusiv prin intermediul punctului de contact unic electronic (PCU electronic).
    (6) După analizarea modificărilor prevăzute la alin. (2), Comisia de abilitare şi avizare emite noul certificat de abilitare, în condiţiile prevăzute de prezentele norme metodologice şi cu respectarea art. 12 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 49/2009, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 68/2010.
    (7) În situaţia în care serviciul extern de prevenire şi protecţie nu mai îndeplineşte condiţiile de abilitare prevăzute de prezentele norme metodologice, Comisia de abilitare şi avizare retrage certificatul de abilitare în cauză.

    ART. 43
    Pentru reînnoirea certificatului de abilitare, prevăzută la art. 42, în maximum 10 zile lucrătoare de la modificarea uneia sau mai multor condiţii iniţiale, solicitantul va depune următoarele documente la secretariatul Comisiei de abilitare şi avizare:
    a) cerere de reînnoire potrivit modelului prezentat în anexa nr. 8A, care să conţină lista modificărilor survenite;
    b) documentele care atestă modificările survenite.

    ART. 44
    (1) Inspectoratele teritoriale de muncă verifică respectarea de către serviciile externe de prevenire şi protecţie a condiţiilor în baza cărora a fost emis certificatul de abilitare şi propun, în scris, Comisiei de abilitare şi avizare, dacă este cazul, retragerea certificatului.
    (2) Comisia de abilitare şi avizare analizează argumentele aduse în susţinerea propunerii de retragere a certificatului de abilitare şi, pe baza acestora, poate retrage certificatul.
    (3) Comisia de abilitare şi avizare comunică titularului retragerea certificatului de abilitare şi motivaţia, în condiţiile prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 49/2009, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 68/2010.
    (4) Titularul certificatului de abilitare retras poate face contestaţie la Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, în termen de 30 de zile de la data primirii comunicării cu privire la retragere.
    (5) Răspunsul la contestaţie va fi transmis prin poştă, cu confirmare de primire, în termen de 30 de zile.

    ART. 45
    Lista serviciilor externe de prevenire şi protecţie abilitate, precum şi a celor cărora li s-a retras certificatul de abilitare se afişează şi se actualizează pe pagina de internet a Inspecţiei Muncii.

    SECŢIUNEA a 6^1-a
    Prevederi specifice referitoare la libera circulaţie a serviciilor externe de prevenire şi protecţie

    ART. 45^1
    (1) Persoanele fizice şi juridice stabilite într-un stat membru al Uniunii Europene sau al Spaţiului Economic European care au fost supuse în aceste state unei proceduri similare celei de abilitare pot presta servicii de prevenire şi protecţie pe teritoriul României, fără a fi abilitate potrivit prezentelor norme metodologice, în următoarele moduri:
    a) permanent;
    b) temporar sau ocazional.
    (2) Persoanele fizice şi juridice stabilite în alt stat membru al Uniunii Europene sau al Spaţiului Economic European care nu au fost supuse în aceste state unei proceduri similare celei de abilitare pot presta servicii de prevenire şi protecţie pe teritoriul României doar dacă sunt abilitate potrivit prezentelor norme metodologice.

    ART. 45^2
    (1) Persoanele fizice şi juridice prevăzute la art. 45^1 pot presta pe teritoriul României activităţile de prevenire şi protecţie menţionate la art. 15 numai după notificarea prealabilă a Comisiei de abilitare şi avizare din cadrul inspectoratului teritorial de muncă pe raza căruia îşi desfăşoară activitatea sau îşi au sediul, după caz.
    (2) Începerea prestării activităţii acestor servicii externe este condiţionată de notificarea prevăzută la alin. (1) şi, în cazul prevăzut la art. 45^1 alin. (1) lit. a), de transmiterea, împreună cu formularul de notificare, a următoarelor documente:
    a) actul de înregistrare la oficiul registrului comerţului, în copie;
    b) autorizaţia/atestatul/certificatul emisă/emis într-un alt stat membru al Uniunii Europene sau al Spaţiului Economic European, în copie certificată de deţinător şi în traducere neoficială;
    c) lista cu personalul care deţine certificate de competenţă profesională corespunzătoare, semnată şi ştampilată de persoana autorizată;
    d) certificate de competenţă profesională sau documente similare emise de autorităţi dintr-un stat membru al Uniunii Europene ori al Spaţiului Economic European, în copie autorizată de deţinător şi în traducere neoficială.
    (3) Dreptul de a presta al persoanelor prevăzute la alin. (1) începe din momentul notificării Comisiei de abilitare şi avizare, respectiv la:
    a) data înregistrării notificării, în situaţia depunerii la secretariatul Comisiei de abilitare şi avizare sau prin PCU electronic;
    b) data confirmării de primire, în cazul expedierii prin poştă a notificării.

    ART. 45^3
    (1) Persoanele fizice şi juridice care doresc să presteze servicii externe de prevenire şi protecţie în condiţiile art. 45^1 alin. (1) lit. a) vor notifica acest lucru prin completarea şi transmiterea formularului prevăzut în anexa nr. 10A, însoţit de documentele prevăzute la art. 45^2 alin. (2), la Comisia de abilitare şi avizare din cadrul inspectoratului teritorial de muncă pe raza căruia îşi au sediul/domiciliul/reşedinţa, înainte de începerea activităţii.
    (2) Comisia de abilitare şi avizare prevăzută la alin. (1), după efectuarea verificărilor pe care le consideră necesare, va înscrie persoana fizică sau juridică respectivă, în termen de 30 de zile de la data primirii notificării, în Lista persoanelor fizice şi juridice stabilite într-un stat membru al Uniunii Europene ori al Spaţiului Economic European care prestează servicii externe de protecţie şi prevenire, în regim permanent, în România.

    ART. 45^4
    (1) Persoanele fizice şi juridice care doresc să presteze servicii externe de prevenire şi protecţie în condiţiile art. 45^1 alin. (1) lit. b) vor notifica acest lucru prin completarea şi transmiterea formularului prevăzut în anexa nr. 10B, însoţit de copia autorizaţiei sau a documentului echivalent pe care îl deţin, certificată de către deţinător, la Comisia de abilitare şi avizare din cadrul inspectoratului teritorial de muncă pe raza căruia urmează să îşi desfăşoare activitatea, înainte de începerea acesteia.
    (2) Comisia de abilitare şi avizare prevăzută la alin. (1), după efectuarea verificărilor pe care le consideră necesare, va înscrie persoana fizică sau juridică respectivă, în termen de 30 de zile lucrătoare de la primirea notificării, în Lista persoanelor fizice şi juridice stabilite într-un stat membru al Uniunii Europene ori al Spaţiului Economic European care prestează servicii externe de protecţie şi prevenire, în regim temporar sau ocazional, în România.

    ART. 45^5
    Constatarea nerespectării prevederilor art. 45^1 - 45^4 se face de către inspectoratele teritoriale de muncă, cu aplicarea prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 49/2009, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 68/2010, şi ale prezentelor norme metodologice.

    ART. 45^6
    Listele prevăzute la art. 45^3 alin. (2) şi 45^4 alin. (2) se afişează şi se actualizează pe pagina de internet a Inspecţiei Muncii.

    SECŢIUNEA a 7-a
    Planul de prevenire şi protecţie

    ART. 46
    (1) Conform prevederilor art. 13 lit. b) din lege, angajatorul trebuie să întocmească un plan de prevenire şi protecţie care va fi revizuit ori de câte ori intervin modificări ale condiţiilor de muncă, la apariţia unor riscuri noi şi în urma producerii unui eveniment.
    (2) În urma evaluării riscurilor pentru fiecare loc de muncă/post de lucru se stabilesc măsuri de prevenire şi protecţie, de natură tehnică, organizatorică, igienico-sanitară şi de altă natură, necesare pentru asigurarea securităţii şi sănătăţii lucrătorilor.
    (3) În urma analizei măsurilor prevăzute la alin. (2) se stabilesc resursele umane şi materiale necesare realizării lor.
    (4) Planul de prevenire şi protecţie va cuprinde cel puţin informaţiile prevăzute în anexa nr. 7.
    (5) Planul de prevenire şi protecţie se supune analizei lucrătorilor şi/sau reprezentanţilor lor sau comitetului de securitate şi sănătate în muncă, după caz, şi trebuie să fie semnat de angajator.

    SECŢIUNEA a 8-a
    Cerinţele minime de pregătire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă

    ART. 47
    Nivelurile de pregătire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, necesare pentru dobândirea capacităţilor şi aptitudinilor corespunzătoare efectuării activităţilor de prevenire şi protecţie, sunt următoarele:
    b) nivel mediu;
    c) nivel superior.

    ART. 49
    (1) Cerinţele minime de pregătire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă corespunzătoare nivelului mediu sunt:
    a) studii în învăţământul liceal filiera teoretică în profil real sau filiera tehnologică în profil tehnic;
    b) curs în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, cu conţinut minim conform celui prevăzut în anexa nr. 6 lit. B, cu o durată de cel puţin 80 de ore.
    (2) Nivelul mediu prevăzut la alin. (1) se atestă prin diploma de studii şi certificatul de absolvire a cursului prevăzut la alin. (1) lit. b).

    ART. 50
    (1) Cerinţele minime de pregătire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă corespunzătoare nivelului superior, care trebuie îndeplinite în mod cumulativ, sunt următoarele:
    a) absolvirea, în domeniile fundamentale: ştiinţe inginereşti, ştiinţe agricole şi silvice, cu diplomă de licenţă sau echivalentă, a ciclului I de studii universitare, studii universitare de licenţă, ori a studiilor universitare de lungă durată sau absolvirea cu diplomă de absolvire a studiilor universitare de scurtă durată;
    b) curs în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, cu conţinut minim conform celui prevăzut în anexa nr. 6 lit. B, cu o durată de cel puţin 80 de ore;
    c) absolvirea cu diplomă sau certificat de absolvire, după caz, a unui program de învăţământ postuniversitar în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, cu o durată de cel puţin 180 de ore.
    (2) Îndeplinirea cerinţelor prevăzute la alin. (1) se atestă prin diploma de studii şi certificatele de absolvire a cursurilor prevăzute la alin. (1) lit. b) şi c).
    (3) Cerinţa minimă prevăzută la alin. (1) lit. b) şi c) este considerată îndeplinită şi în situaţia în care persoana a obţinut o diplomă de master sau doctorat în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă.

    ART. 51
    Cursurile şi programele de formare în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, prevăzute la art. 49, 50, 51^2 şi 51^3, se efectuează de către furnizori de formare profesională autorizaţi, potrivit prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 129/2000 privind formarea profesională a adulţilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

    ART. 51^1
    Ocupaţiile specifice domeniului securităţii şi sănătăţii în muncă, necesare efectuării activităţilor de prevenire şi protecţie, sunt următoarele:
    a) tehnician în securitate şi sănătate în muncă;
    b) expert în securitate şi sănătate în muncă.
   Vremea azi
vremea, vremea pe 15 zile, vremea in bucuresti, vremea.com, vremea kappa, vremea bucuresti, vremea cluj, vremea.ro, meteo, prognoza meteo, meteo.ro, prognoza meteo pe 15 zile, meteo bucuresti, meteo romania,
    ART. 51^2*)
    (1) Cerinţele minime de pregătire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă corespunzătoare ocupaţiei prevăzute la art. 51^1 lit. a) sunt:
    a) studii în învăţământul liceal filiera teoretică în profil real sau filiera tehnologică în profil tehnic;
    b) program de formare pentru ocupaţia de tehnician în securitate şi sănătate în muncă, de cel puţin 80 de ore.
    (2) Îndeplinirea cerinţelor prevăzute la alin. (1) se atestă prin diploma de studii şi certificatul de absolvire a programului de formare profesională corespunzător.

    ART. 51^3
    (1) Cerinţele minime de pregătire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă corespunzătoare ocupaţiei prevăzute la art. 51^1 lit. b) sunt:
    a) studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă sau de scurtă durată absolvite cu diplomă de licenţă ori echivalentă în domeniile fundamentale: ştiinţe inginereşti, ştiinţe agricole şi silvice;
    b) program de formare profesională pentru ocupaţia de expert în securitate şi sănătate în muncă, de cel puţin 80 de ore;
    c) curs postuniversitar în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, cu o durată de cel puţin 180 de ore, sau masterat/doctorat în acest domeniu.
    (2) Îndeplinirea cerinţelor prevăzute la alin. (1) se atestă prin diplomele de studii şi certificatul de absolvire a programului de formare profesională corespunzător.

    SECŢIUNEA a 9-a
    Reprezentanţii lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă

    ART. 52
    Reprezentanţii lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, definiţi conform art. 5 lit. d) din lege, sunt aleşi de către şi dintre lucrătorii din întreprindere şi/sau unitate, conform celor stabilite prin contractul colectiv de muncă, regulamentul intern sau regulamentul de organizare şi funcţionare.
    ART. 53
    (1) Numărul de reprezentanţi ai lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii lucrătorilor, care se aleg, va fi stabilit prin contractul colectiv de muncă, regulamentul intern sau regulamentul de organizare şi funcţionare, în funcţie de numărul total al lucrătorilor din întreprindere şi/sau unitate.
    (2) Numărul minim prevăzut la alin. (1) va fi stabilit după cum urmează:
    a) un reprezentant, în cazul întreprinderilor şi/sau unităţilor care au între 10 şi 49 de lucrători inclusiv;
    b) 2 reprezentanţi, în cazul întreprinderilor şi/sau unităţilor care au sub 50 şi 100 de lucrători inclusiv;
    c) conform cerinţelor prevăzute la art. 60 alin. (3), în cazul întreprinderilor şi/sau unităţilor care au peste 101 lucrători inclusiv.

    ART. 54
    Lucrătorii comunică în scris angajatorului numărul şi numele reprezentanţilor lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă.
    ART. 55
    (1) Reprezentanţii lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii lucrătorilor trebuie să urmeze un program de pregătire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, cu o durată de cel puţin 40 de ore, cu conţinutul minim conform celui prevăzut în anexa nr. 6 lit. A.
    (2) Îndeplinirea cerinţei prevăzute la alin. (1) se atestă printr-un document de absolvire a programului de pregătire.

    ART. 56
    Reprezentanţii lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă sunt consultaţi şi participă, în conformitate cu art. 18 din lege, şi pot desfăşura următoarele activităţi:
    a) colaborează cu angajatorul pentru îmbunătăţirea condiţiilor de securitate şi sănătate în muncă;
    b) însoţesc echipa/persoana care efectuează evaluarea riscurilor;
    c) ajută lucrătorii să conştientizeze necesitatea aplicării măsurilor de securitate şi sănătate în muncă;
    d) aduc la cunoştinţă angajatorului sau comitetului de securitate şi sănătate în muncă propunerile lucrătorilor referitoare la îmbunătăţirea condiţiilor de muncă;
    e) urmăresc realizarea măsurilor din planul de prevenire şi protecţie;
    f) informează autorităţile competente asupra nerespectării prevederilor legale în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă.

    CAP. IV
    Organizarea şi funcţionarea comitetului de securitate şi sănătate în muncă

    SECŢIUNEA 1
    Organizarea comitetului de securitate şi sănătate în muncă

    ART. 57
    (1) Comitetul de securitate şi sănătate în muncă se constituie în unităţile care au un număr de cel puţin 50 de lucrători, inclusiv cu capital străin, care desfăşoară activităţi pe teritoriul României.
    (2) Inspectorul de muncă poate impune constituirea comitetului de securitate şi sănătate în muncă în unităţile cu un număr mai mic de 50 de lucrători în funcţie de natura activităţii şi de riscurile identificate.
    (3) În cazul în care activitatea se desfăşoară în unităţi dispersate teritorial, se pot înfiinţa mai multe comitete de securitate şi sănătate în muncă; numărul acestora se stabileşte prin contractul colectiv de muncă aplicabil sau prin regulamentul intern ori regulamentul de organizare şi funcţionare.
    (4) Comitetul de securitate şi sănătate în muncă se constituie şi în cazul activităţilor care se desfăşoară temporar, respectiv cu o durată mai mare de 3 luni.
    (5) În unităţile care au mai puţin de 50 de lucrători, unde nu s-a constituit comitet de securitate şi sănătate în muncă, atribuţiile acestuia revin reprezentanţilor lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii lucrătorilor.

    ART. 58
    (1) Comitetul de securitate şi sănătate în muncă este constituit din următorii membri:
    a) angajator sau reprezentantul său legal;
    b) reprezentanţi ai angajatorului cu atribuţii de securitate şi sănătate în muncă;
    c) reprezentanţi ai lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii lucrătorilor;
    d) medicul de medicină a muncii.
    (2) Numărul reprezentanţilor lucrătorilor este egal cu numărul format din angajator sau reprezentantul său legal şi reprezentanţii angajatorului.
    (3) Lucrătorul desemnat sau reprezentantul serviciului intern de prevenire şi protecţie este secretarul comitetului de securitate şi sănătate în muncă.

    ART. 59
    (1) Reprezentanţii lucrătorilor în comitetul de securitate şi sănătate în muncă vor fi aleşi pe o perioadă de 2 ani.
    (2) În cazul în care unul sau mai mulţi reprezentanţi ai lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii lucrătorilor se retrag din comitetul de securitate şi sănătate în muncă, aceştia vor fi înlocuiţi imediat prin alţi reprezentanţi aleşi.
    ART. 60
    (1) Modalitatea de desemnare a reprezentanţilor lucrătorilor în comitetele de securitate şi sănătate în muncă va fi stabilită prin contractul colectiv de muncă, regulamentul intern sau regulamentul de organizare şi funcţionare.
    (2) Reprezentanţii lucrătorilor în comitetele de securitate şi sănătate în muncă vor fi desemnaţi de către lucrători dintre reprezentanţii lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii lucrătorilor.
    (3) Numărul minim al reprezentanţilor lucrătorilor în comitetele de securitate şi sănătate în muncă se stabileşte în funcţie de numărul total al lucrătorilor din întreprindere/unitate, după cum urmează:
    a) de la 10 la 100 de lucrători - 2 reprezentanţi;
    b) de la 101 la 500 de lucrători - 3 reprezentanţi;
    c) de la 501 la 1.000 de lucrători - 4 reprezentanţi;
    d) de la 1.001 la 2.000 de lucrători - 5 reprezentanţi;
    e) de la 2.001 la 3.000 de lucrători - 6 reprezentanţi;
    f) de la 3.001 la 4.000 de lucrători - 7 reprezentanţi;
    g) peste 4.000 de lucrători - 8 reprezentanţi.

    ART. 61
    (1) Angajatorul are obligaţia să acorde fiecărui reprezentant al lucrătorilor în comitetele de securitate şi sănătate în muncă timpul necesar exercitării atribuţiilor specifice.
    (2) Timpul alocat acestei activităţi va fi considerat timp de muncă şi va fi de cel puţin:
    a) 2 ore pe lună în unităţile având un efectiv de până la 99 de lucrători;
    b) 5 ore pe lună în unităţile având un efectiv între 100 şi 299 de lucrători;
    c) 10 ore pe lună în unităţile având un efectiv între 300 şi 499 de lucrători;
    d) 15 ore pe lună în unităţile având un efectiv între 500 şi 1.499 de lucrători;
    e) 20 de ore pe lună în unităţile având un efectiv de 1.500 de lucrători şi peste.
    (3) Instruirea necesară exercitării rolului de membru în comitetul de securitate şi sănătate în muncă trebuie să se realizeze în timpul programului de lucru şi pe cheltuiala unităţii.
    ART. 62
    Angajatorul sau reprezentantul său legal este preşedintele comitetului de securitate şi sănătate în muncă.
    ART. 63
    Membrii comitetului de securitate şi sănătate în muncă se nominalizează prin decizie scrisă a preşedintelui acestuia, iar componenţa comitetului va fi adusă la cunoştinţă tuturor lucrătorilor.
    ART. 64
    (1) La întrunirile comitetului de securitate şi sănătate în muncă vor fi convocaţi să participe lucrătorii desemnaţi, reprezentanţii serviciului intern de prevenire şi protecţie şi, în cazul în care angajatorul a contractat unul sau mai multe servicii externe de prevenire şi protecţie, reprezentanţii acestora.
    (2) La întrunirile comitetului de securitate şi sănătate în muncă pot participa inspectori de muncă.

    SECŢIUNEA a 2-a
    Funcţionarea comitetului de securitate şi sănătate în muncă

    ART. 65
    Comitetul de securitate şi sănătate în muncă funcţionează în baza regulamentului de funcţionare propriu.
    ART. 66
    (1) Angajatorul are obligaţia să asigure întrunirea comitetului de securitate şi sănătate în muncă cel puţin o dată pe trimestru şi ori de câte ori este necesar.
    (2) Ordinea de zi a fiecărei întruniri este stabilită de către preşedinte şi secretar, cu consultarea reprezentanţilor lucrătorilor, şi este transmisă membrilor comitetului de securitate şi sănătate în muncă, inspectoratului teritorial de muncă şi, dacă este cazul, serviciului extern de protecţie şi prevenire, cu cel puţin 5 zile înaintea datei stabilite pentru întrunirea comitetului.
    (3) Secretarul comitetului de securitate şi sănătate în muncă convoacă în scris membrii comitetului cu cel puţin 5 zile înainte de data întrunirii, indicând locul, data şi ora stabilite.
    (4) La fiecare întrunire secretarul comitetului de securitate şi sănătate în muncă încheie un proces-verbal care va fi semnat de către toţi membrii comitetului.
    (5) Comitetul de securitate şi sănătate în muncă este legal întrunit dacă sunt prezenţi cel puţin jumătate plus unu din numărul membrilor săi.
    (6) Comitetul de securitate şi sănătate în muncă convine cu votul a cel puţin două treimi din numărul membrilor prezenţi.
    (7) Secretarul comitetului de securitate şi sănătate în muncă va afişa la loc vizibil copii ale procesului-verbal încheiat.
    (8) Secretarul comitetului de securitate şi sănătate în muncă transmite inspectoratului teritorial de muncă, în termen de 10 zile de la data întrunirii, o copie a procesului-verbal încheiat.

    SECŢIUNEA a 3-a
    Atribuţiile comitetului de securitate şi sănătate în muncă

    ART. 67
    Pentru realizarea informării, consultării şi participării lucrătorilor, în conformitate cu art. 16, 17 şi 18 din lege, comitetul de securitate şi sănătate în muncă are cel puţin următoarele atribuţii:
    a) analizează şi face propuneri privind politica de securitate şi sănătate în muncă şi planul de prevenire şi protecţie, conform regulamentului intern sau regulamentului de organizare şi funcţionare;
    b) urmăreşte realizarea planului de prevenire şi protecţie, inclusiv alocarea mijloacelor necesare realizării prevederilor lui şi eficienţa acestora din punct de vedere al îmbunătăţirii condiţiilor de muncă;
    c) analizează introducerea de noi tehnologii, alegerea echipamentelor, luând în considerare consecinţele asupra securităţii şi sănătăţii, lucrătorilor, şi face propuneri în situaţia constatării anumitor deficienţe;
    d) analizează alegerea, cumpărarea, întreţinerea şi utilizarea echipamentelor de muncă, a echipamentelor de protecţie colectivă şi individuală;
    e) analizează modul de îndeplinire a atribuţiilor ce revin serviciului extern de prevenire şi protecţie, precum şi menţinerea sau, dacă este cazul, înlocuirea acestuia;
    f) propune măsuri de amenajare a locurilor de muncă, ţinând seama de prezenţa grupurilor sensibile la riscuri specifice;
    g) analizează cererile formulate de lucrători privind condiţiile de muncă şi modul în care îşi îndeplinesc atribuţiile persoanele desemnate şi/sau serviciul extern;
    h) urmăreşte modul în care se aplică şi se respectă reglementările legale privind securitatea şi sănătatea în muncă, măsurile dispuse de inspectorul de muncă şi inspectorii sanitari;
    i) analizează propunerile lucrătorilor privind prevenirea accidentelor de muncă şi a îmbolnăvirilor profesionale, precum şi pentru îmbunătăţirea condiţiilor de muncă şi propune introducerea acestora în planul de prevenire şi protecţie;
    j) analizează cauzele producerii accidentelor de muncă, îmbolnăvirilor profesionale şi evenimentelor produse şi poate propune măsuri tehnice în completarea măsurilor dispuse în urma cercetării;
    k) efectuează verificări proprii privind aplicarea instrucţiunilor proprii şi a celor de lucru şi face un raport scris privind constatările făcute;
    l) dezbate raportul scris, prezentat comitetului de securitate şi sănătate în muncă de către conducătorul unităţii cel puţin o dată pe an, cu privire la situaţia securităţii şi sănătăţii în muncă, la acţiunile care au fost întreprinse şi la eficienţa acestora în anul încheiat, precum şi propunerile pentru planul de prevenire şi protecţie ce se va realiza în anul următor.

    SECŢIUNEA a 4-a
    Obligaţiile angajatorului referitoare la comitetul de securitate şi sănătate în muncă

    ART. 68
    Angajatorul trebuie să furnizeze comitetului de securitate şi sănătate în muncă toate informaţiile necesare, pentru ca membrii acestuia să îşi poată da avizul în cunoştinţă de cauză.
    ART. 69
    (1) Angajatorul trebuie să prezinte, cel puţin o dată pe an, comitetului de securitate şi sănătate în muncă un raport scris care va cuprinde situaţia securităţii şi sănătăţii în muncă, acţiunile care au fost întreprinse şi eficienţa acestora în anul încheiat, precum şi propunerile pentru planul de prevenire şi protecţie ce se vor realiza în anul următor.
    (2) Angajatorul trebuie să transmită raportul prevăzut la alin. (1), avizat de membrii comitetului de securitate şi sănătate în muncă, în termen de 10 zile, inspectoratului teritorial de muncă.
    ART. 70
    Angajatorul trebuie să supună analizei comitetului de securitate şi sănătate în muncă documentaţia referitoare la caracteristicile echipamentelor de muncă, ale echipamentelor de protecţie colectivă şi individuală, în vederea selecţionării echipamentelor optime.
    ART. 71
    Angajatorul trebuie să informeze comitetul de securitate şi sănătate în muncă cu privire la evaluarea riscurilor pentru securitate şi sănătate, măsurile de prevenire şi protecţie atât la nivel de unitate, cât şi la nivel de loc de muncă şi tipuri de posturi de lucru, măsurile de prim ajutor, de prevenire şi stingere a incendiilor şi evacuare a lucrătorilor.
    ART. 72
    Angajatorul comunică comitetului de securitate şi sănătate în muncă punctul său de vedere sau, dacă este cazul, al medicului de medicina muncii, serviciului intern sau extern de prevenire şi protecţie, asupra plângerilor lucrătorilor privind condiţiile de muncă şi modul în care serviciul intern sau extern de prevenire şi protecţie îşi îndeplineşte atribuţiile.
    ART. 73
    În cazul în care angajatorul nu ia în considerare propunerile comitetului de securitate şi sănătate în muncă, conform atribuţiilor prevăzute la art. 67, trebuie să motiveze decizia sa în faţa comitetului; motivaţia va fi consemnată în procesul-verbal.

    CAP. V
    Instruirea lucrătorilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă

    SECŢIUNEA 1
    Dispoziţii generale

    ART. 74
    Prezentul capitol stabileşte procedura instruirii lucrătorilor din punct de vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă, în conformitate cu art. 20 din lege.
    ART. 75
    Instruirea în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă are ca scop însuşirea cunoştinţelor şi formarea deprinderilor de securitate şi sănătate în muncă.
    ART. 76
    (1) Instruirea lucrătorilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă la nivelul întreprinderii şi/sau al unităţii se efectuează în timpul programului de lucru.
    (2) Perioada în care se desfăşoară instruirea prevăzută la alin. (1) este considerată timp de muncă.
    ART. 77
    Instruirea lucrătorilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă cuprinde 3 faze:
    a) instruirea introductiv-generală;
    b) instruirea la locul de muncă;
    c) instruirea periodică.
    ART. 78
    La instruirea personalului în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă vor fi folosite mijloace, metode şi tehnici de instruire, cum ar fi: expunerea, demonstraţia, studiul de caz, vizionări de filme, diapozitive, proiecţii, instruire asistată de calculator.
    ART. 79
    Fiecare angajator are obligaţia să asigure baza materială corespunzătoare unei instruiri adecvate.
    ART. 80
    Angajatorul trebuie să dispună de programe de instruire - testare la nivelul întreprinderii şi/sau unităţii pentru:
    a) conducătorii locurilor de muncă;
    b) lucrători, pe meserii şi activităţi.

    ART. 81
    (1) Rezultatul instruirii lucrătorilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă se consemnează în mod obligatoriu în fişa de instruire individuală, conform modelului prezentat în anexa nr. 11, cu indicarea materialului predat, a duratei şi datei instruirii.
    (2) Completarea fişei de instruire individuală se va face cu pix cu pastă sau cu stilou, imediat după verificarea instruirii.
    (3) După efectuarea instruirii, fişa de instruire individuală se semnează de către lucrătorul instruit şi de către persoanele care au efectuat şi au verificat instruirea.
    (4) Fişa de instruire individuală va fi păstrată de către conducătorul locului de muncă şi va fi însoţită de o copie a ultimei fişe de aptitudini completate de către medicul de medicina muncii.
    (5) Fişa de instruire individuală se păstrează în întreprindere/unitate, de la angajare până la data încetării raporturilor de muncă.

    ART. 82
    (1) Pentru persoanele aflate în întreprindere şi/sau unitate cu permisiunea angajatorului, cu excepţia altor participanţi la procesul de muncă, aşa cum sunt definiţi potrivit art. 5 lit. c) din lege, angajatorul stabileşte, prin regulamentul intern sau prin regulamentul de organizare şi funcţionare, durata instruirii şi reguli privind instruirea şi însoţirea acestora în întreprindere şi/sau unitate.
    (2) Pentru lucrătorii din întreprinderi şi/sau unităţi din exterior care desfăşoară activităţi pe bază de contract de prestări de servicii, angajatorul beneficiar al serviciilor va asigura instruirea lucrătorilor respectivi privind activităţile specifice întreprinderii şi/sau unităţii respective, riscurile pentru securitatea şi sănătatea lor, precum şi măsurile şi activităţile de prevenire şi protecţie la nivelul întreprinderii şi/sau unităţii, în general.
    (3) Instruirea prevăzută la alin. (1) şi (2) se consemnează în fişa de instruire colectivă, conform modelului prezentat în anexa nr. 12.
    (4) Fişa de instruire colectivă se întocmeşte în două exemplare, din care un exemplar se va păstra de către angajator/lucrător desemnat/serviciu intern de prevenire şi protecţie care a efectuat instruirea şi un exemplar se păstrează de către angajatorul lucrătorilor instruiţi sau, în cazul vizitatorilor, de către conducătorul grupului.
    (5) Reprezentanţii autorităţilor competente cu atribuţii de control vor fi însoţiţi de către un reprezentant desemnat de către angajator, fără a se întocmi fişa de instruire.

    SECŢIUNEA a 2-a
    Instruirea introductiv-generală

    ART. 83
    Instruirea introductiv-generală se face:
    a) la angajarea lucrătorilor definiţi conform art. 5 lit. a) din lege;
    b) lucrătorilor detaşaţi de la o întreprindere şi/sau unitate la alta;
    c) lucrătorilor delegaţi de la o întreprindere şi/sau unitate la alta;
    d) lucrătorului pus la dispoziţie de către un agent de muncă temporar.
    ART. 84
    Scopul instruirii introductiv-generale este de a informa despre activităţile specifice întreprinderii şi/sau unităţii respective, riscurile pentru securitate şi sănătate în muncă, precum şi măsurile şi activităţile de prevenire şi protecţie la nivelul întreprinderii şi/sau unităţii, în general.
    ART. 85
    Instruirea introductiv-generală se face de către:
    a) angajatorul care şi-a asumat atribuţiile din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă; sau
    b) lucrătorul desemnat; sau
    c) un lucrător al serviciului intern de prevenire şi protecţie; sau
    d) serviciul extern de prevenire şi protecţie.
    ART. 86
    Instruirea introductiv-generală se face individual sau în grupuri de cel mult 20 de persoane.
    ART. 87
    (1) Durata instruirii introductiv-generale depinde de specificul activităţi şi de riscurile pentru securitate şi sănătate în muncă, precum şi de măsurile şi activităţile de prevenire şi protecţie la nivelul întreprinderii şi/sau al unităţii, în general.
    (2) Angajatorul stabileşte prin instrucţiuni proprii durata instruirii introductiv-generale; aceasta nu va fi mai mică de 8 ore.
    (3) Sunt exceptate de la prevederile alin. (2) persoanele prevăzute la art. 82, cărora li se vor prezenta succint activităţile, riscurile şi măsurile de prevenire şi protecţie din întreprindere şi/sau unitate.
    ART. 88
    (1) În cadrul instruirii introductiv-generale se vor expune, în principal, următoarele probleme:
    a) legislaţia de securitate şi sănătate în muncă;
    b) consecinţele posibile ale necunoaşterii şi nerespectării legislaţiei de securitate şi sănătate în muncă;
    c) riscurile de accidentare şi îmbolnăvire profesională specifice unităţii;
    d) măsuri la nivelul întreprinderii şi/sau unităţii privind acordarea primului ajutor, stingerea incendiilor şi evacuarea lucrătorilor.
    (2) Conţinutul instruirii introductiv-generale trebuie să fie în conformitate cu tematica aprobată de către angajator.
    ART. 89
    (1) Instruirea introductiv-generală se va finaliza cu verificarea însuşirii cunoştinţelor pe bază de teste.
    (2) Rezultatul verificării va fi consemnat în fişa de instruire.
    (3) Lucrătorii prevăzuţi la art. 83 lit. a) şi d) nu vor putea fi angajaţi dacă nu şi-au însuşit cunoştinţele prezentate în instruirea introductiv-generală.

    SECŢIUNEA a 3-a
    Instruirea la locul de muncă

    ART. 90
    (1) Instruirea la locul de muncă se face după instruirea introductiv-generală şi are ca scop prezentarea riscurilor pentru securitate şi sănătate în muncă, precum şi măsurile şi activităţile de prevenire şi protecţie la nivelul fiecărui loc de muncă, post de lucru şi/sau fiecărei funcţii exercitate.
    (2) Instruirea la locul de muncă se face tuturor lucrătorilor prevăzuţi la art. 83, inclusiv la schimbarea locului de muncă în cadrul întreprinderii şi/sau al unităţii.
    ART. 91
    (1) Instruirea la locul de muncă se face de către conducătorul direct al locului de muncă, în grupe de maximum 20 de persoane.

    ART. 92
    (1) Durata instruirii la locul de muncă depinde de riscurile pentru securitate şi sănătate în muncă, precum şi de măsurile şi activităţile de prevenire şi protecţie la nivelul fiecărui loc de muncă, post de lucru şi/sau fiecărei funcţii exercitate.
    (2) Durata instruirii la locul de muncă nu va fi mai mică de 8 ore şi se stabileşte prin instrucţiuni proprii de către conducătorul locului de muncă respectiv, împreună cu:
    a) angajatorul care şi-a asumat atribuţiile din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă; sau
    b) lucrătorul desemnat; sau
    c) un lucrător al serviciului intern de prevenire şi protecţie; sau
    d) serviciul extern de prevenire şi protecţie.
    ART. 93
    (1) Instruirea la locul de muncă se va efectua pe baza tematicilor întocmite de către angajatorul care şi-a asumat atribuţiile din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă/lucrătorul desemnat/serviciul intern/serviciul extern de prevenire şi protecţie şi aprobate de către angajator, tematici care vor fi păstrate la persoana care efectuează instruirea.
    (2) Instruirea la locul de muncă va cuprinde cel puţin următoarele:
    a) informaţii privind riscurile de accidentare şi îmbolnăvire profesională specifice locului de muncă şi/sau postului de lucru;
    b) prevederile instrucţiunilor proprii elaborate pentru locul de muncă şi/sau postul de lucru;
    c) măsuri la nivelul locului de muncă şi/sau postului de lucru privind acordarea primului ajutor, stingerea incendiilor şi evacuarea lucrătorilor, precum şi în cazul pericolului grav şi iminent;
    d) prevederi ale reglementărilor de securitate şi sănătate în muncă privind activităţi specifice ale locului de muncă şi/sau postului de lucru;
    e) demonstraţii practice privind activitatea pe care persoana respectivă o va desfăşura şi exerciţii practice privind utilizarea echipamentului individual de protecţie, a mijloacelor de alarmare, intervenţie, evacuare şi de prim ajutor, aspecte care sunt obligatorii.

    ART. 94
    Începerea efectivă a activităţii la postul de lucru de către lucrătorul instruit se face numai după verificarea cunoştinţelor de căte şeful ierarhic superior celui care a făcut instruirea şi se consemnează în fişa de instruire individuală.

    SECŢIUNEA a 4-a
    Instruirea periodică

    ART. 95
    Instruirea periodică se face tuturor lucrătorilor prevăzuţi la art. 83 şi are drept scop reîmprospătarea şi actualizarea cunoştinţelor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă.
    ART. 96
    (1) Instruirea periodică se efectuează de către conducătorul locului de muncă.
    (2) Durata instruirii periodice, intervalul dintre două instruiri şi periodicitatea verificării instruirii vor fi stabilite prin instrucţiuni proprii, în funcţie de condiţiile locului de muncă şi/sau postului de lucru.
    (2^1) Intervalul dintre două instruiri periodice nu va fi mai mare de 6 luni.
    (3) Pentru personalul tehnico-administrativ intervalul dintre două instruiri periodice va fi de cel mult 12 luni.
    (4) Verificarea instruirii periodice se face de către şeful ierarhic al celui care efectuează instruirea şi prin sondaj de către angajator/lucrătorul desemnat/serviciul intern de prevenire şi protecţie/serviciile externe de prevenire şi protecţie, care vor semna fişele de instruire ale lucrătorilor, confirmând astfel că instruirea a fost făcută corespunzător.
    (5) Instruirea periodică se va completa în mod obligatoriu şi cu demonstraţii practice.
    ART. 97
    Instruirea periodică se va efectua pe baza tematicilor întocmite de către angajatorul care şi-a asumat atribuţiile din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă/lucrătorul desemnat/serviciul intern de de prevenire şi protecţie/serviciul extern de prevenire şi protecţie şi aprobate de către angajator, care vor fi păstrate la persoana care efectuează instruirea.
    ART. 98
    Instruirea periodică se face suplimentar celei programate în următoarele cazuri:
    a) când un lucrător a lipsit peste 30 de zile lucrătoare;
    b) când au apărut modificări ale prevederilor de securitate şi sănătate în muncă privind activităţi specifice ale locului de muncă şi/sau postului de lucru sau ale instrucţiunilor proprii, inclusiv datorită evoluţiei riscurilor sau apariţiei de noi riscuri în unitate;
    c) la reluarea activităţii după accident de muncă;
    d) la executarea unor lucrări speciale;
    e) la introducerea unui echipament de muncă sau a unor modificări ale echipamentului existent;
    f) la modificarea tehnologiilor existente sau procedurilor de lucru;
    g) la introducerea oricărei noi tehnologii sau a unor proceduri de lucru.
    ART. 99
    Durata instruirii periodice prevăzute la art. 98 nu va fi mai mică de 8 ore şi se stabileşte în instrucţiuni proprii de către conducătorul locului de muncă respectiv, împreună cu:
    a) angajatorul care şi-a asumat atribuţiile din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă; sau
    b) lucrătorul desemnat; sau
    c) un lucrător al serviciului intern de protecţie şi prevenire; sau
    d) serviciul extern de protecţie şi prevenire.
    ART. 100
    Instruirea periodică prevăzută la art. 98 se va efectua pe baza tematicilor întocmite de către angajatorul care şi-a asumat atribuţiile din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă/lucrătorul desemnat/serviciul intern de prevenire şi protecţie/serviciul extern de prevenire şi protecţie şi aprobate de către angajator, care vor fi păstrate la persoana care efectuează instruirea.

    CAP. VI
    Pericol grav şi iminent şi zone cu risc ridicat şi specific

    SECŢIUNEA 1
    Pericol grav şi iminent de accidentare

    ART. 101
    Starea de pericol grav şi iminent de accidentare, astfel cum este el definit la art. 5 lit. l) din lege, poate fi constatată de către orice lucrător din întreprindere şi/sau unitate, lucrător al serviciului extern de prevenire şi protecţie cu care întreprinderea şi/sau unitatea a încheiat contract, precum şi de către inspectorii de muncă.
    ART. 102
    La constatarea stării de pericol grav şi iminent de accidentare se vor lua imediat următoarele măsuri de securitate:
    a) oprirea echipamentului de muncă şi/sau activităţii;
    b) evacuarea personalului din zona periculoasă;
    c) anunţarea serviciilor specializate;
    d) anunţarea conducătorilor ierarhici;
    e) eliminarea cauzelor care au condus la apariţia stării de pericol grav şi iminent.
    ART. 103
    (1) În vederea realizării măsurilor prevăzute la art. 102 lit. a), în prealabil angajatorul va desemna lucrătorii care trebuie să oprească echipamentele de muncă şi va asigura instruirea acestora.
    (2) În vederea realizării măsurilor precizate la art. 102 lit. b), în prealabil angajatorul trebuie:
    a) să întocmească planul de evacuare a lucrătorilor;
    b) să afişeze planul de evacuare la loc vizibil;
    c) să instruiască lucrătorii în vederea aplicării planului de evacuare şi să verifice modul în care şi-au însuşit cunoştinţele.
    (3) În vederea realizării măsurilor precizate la art. 102 lit. c), în prealabil angajatorul trebuie:
    a) să desemneze lucrătorii care trebuie să contacteze serviciile specializate şi să îi instruiască în acest sens;
    b) să asigure mijloacele de comunicare necesare contactării serviciilor specializate.
    (4) În vederea realizării măsurilor precizate la art. 102 lit. d), în prealabil angajatorul trebuie să stabilească modul operativ de anunţare la nivel ierarhic superior.
    (5) În vederea realizării măsurilor precizate la art. 102 lit. e), în prealabil angajatorul trebuie:
    a) să desemneze lucrătorii care au capacitatea necesară să elimine starea de pericol grav şi iminent, să asigure instruirea şi dotarea lor cu mijloace tehnice necesare intervenţiei;
    b) să stabilească serviciile specializate care pot interveni.
    ART. 104
    Angajatorul trebuie să stabilească măsurile de securitate prevăzute la art. 102, ţinând seama de natura activităţilor, numărul de lucrători, organizarea teritorială a activităţii şi de prezenţa altor persoane în afara celor implicate direct în procesul muncii.

    SECŢIUNEA a 2-a
    Zone cu risc ridicat şi specific

    ART. 105
    Evidenţa zonelor cu risc ridicat şi specific prevăzută la art. 13 lit. k) din lege trebuie să conţină nominalizarea şi localizarea acestor zone în cadrul întreprinderii şi/sau unităţii şi măsurile stabilite în urma evaluării riscurilor pentru aceste zone.
    ART. 106
    (1) Angajatorul trebuie să aducă la cunoştinţa tuturor lucrătorilor care sunt zonele cu risc ridicat şi specific.
    (2) Angajatorul trebuie să aducă la cunoştinţa conducătorilor locurilor de muncă şi lucrătorilor care îşi desfăşoară activitatea în zonele cu risc ridicat şi specific măsurile stabilite în urma evaluării riscurilor.

    ART. 107
    Acţiunile pentru realizarea măsurilor stabilite în urma evaluării riscurilor pentru zonele cu risc ridicat şi specific constituie o prioritate în cadrul planului de protecţie şi prevenire.

    CAP. VII
    Comunicarea şi cercetarea evenimentelor, înregistrarea şi evidenţa accidentelor de muncă şi a incidentelor periculoase, semnalarea, cercetarea, declararea şi raportarea bolilor profesionale

    SECŢIUNEA 1
    Comunicarea evenimentelor

    ART. 108
    (1) Orice eveniment va fi comunicat conform prevederilor art. 26 şi art. 27 alin. (1) din lege.
    (2) Dacă printre victimele evenimentului se află şi lucrători ai altor angajatori, evenimentul va fi comunicat şi angajatorilor acestora de către angajatorul la care s-a produs evenimentul.
    (3) Evenimentul produs în condiţiile prevăzute la art. 30 alin. (1) lit. d) şi e) din lege, dacă a avut loc în afara întreprinderii şi/sau unităţii şi nu a avut nicio legătură cu aceasta, va fi comunicat inspectoratului teritorial de muncă pe raza căruia s-a produs, de către orice persoană care are cunoştinţă despre producerea evenimentului.
    ART. 109
    Comunicarea evenimentelor va cuprinde cel puţin următoarele informaţii, conform modelului prevăzut în anexa nr. 13:
    a) denumirea/numele angajatorului la care s-a produs accidentul şi, dacă este cazul, denumirea/numele angajatorului la care este/a fost angajat accidentatul;
    b) sediul/adresa şi numărul de telefon ale angajatorului;
    c) locul unde s-a produs evenimentul;
    d) data şi ora la care s-a produs evenimentul/data şi ora la care a decedat accidentatul;
    e) numele şi prenumele victimei;
    f) datele personale ale victimei: vârsta, starea civilă, copii în întreţinere, alte persoane în întreţinere, ocupaţia, vechimea în ocupaţie şi la locul de muncă;
    g) împrejurările care se cunosc şi cauzele prezumtive;
    h) consecinţele accidentului;
    i) numele şi funcţia persoanei care comunică evenimentul;
    j) data comunicării;
    k) unitatea sanitară cu paturi la care a fost internat accidentatul.
    ART. 110
    În cazul accidentelor de circulaţie produse pe drumurile publice, soldate cu decesul victimelor, în care printre victime sunt şi persoane aflate în îndeplinirea unor îndatoriri de serviciu, serviciile poliţiei rutiere vor comunica evenimentul la inspectoratul teritorial de muncă din judeţul pe raza căruia s-a produs.
    ART. 111
    (1) Angajatorul va lua măsurile necesare pentru a nu se modifica starea de fapt rezultată din producerea evenimentului, până la primirea acordului din partea organelor care efectuează cercetarea, cu excepţia cazurilor în care menţinerea acestei stări ar genera producerea altor evenimente, ar agrava starea accidentaţilor sau ar pune în pericol viaţa lucrătorilor şi a celorlalţi participanţi la procesul muncii.
    (2) În situaţia în care este necesar să se modifice starea de fapt rezultată din producerea evenimentului, se vor face, după posibilităţi, schiţe sau fotografii ale locului unde s-a produs, se vor identifica şi se vor ridica orice obiecte care conţin sau poartă o urmă a evenimentului; obiectele vor fi predate organelor care efectuează cercetarea şi vor constitui probe în cercetarea evenimentului.
    (3) Pentru orice modificare a stării de fapt rezultată din producerea evenimentului, angajatorul sau reprezentantul său legal va consemna pe propria răspundere, într-un proces-verbal, toate modificările efectuate după producerea evenimentului.
    ART. 112
    (1) Inspectoratul teritorial de muncă pe raza căruia a avut loc evenimentul va comunica Inspecţiei Muncii:
    a) incidentul periculos;
    b) evenimentul care a avut ca urmare un deces;
    c) evenimentul care a avut ca urmare un accident colectiv;
    d) evenimentul care a avut ca urmare un accident urmat de invaliditate evidentă;
    e) evenimentul care a avut ca urmare un accident urmat de invaliditate;
    f) evenimentul care a avut ca urmare dispariţia unei/unor persoane.
    (2) Evenimentele prevăzute la alin. (1) lit. d) şi e) se vor comunica Inspecţiei Muncii după primirea deciziei de încadrare într-un grad de invaliditate.
    (3) Comunicarea către Inspecţia Muncii va cuprinde informaţiile prevăzute la art. 109.
    ART. 113
    (1) La solicitarea organelor care efectuează cercetarea evenimentului, unitatea sanitară care acordă asistenţă medicală de urgenţă se va pronunţa în scris cu privire la diagnosticul provizoriu, în termen de maximum 3 zile lucrătoare de la primirea solicitării.
    (2) Unitatea sanitară prevăzută la alin. (1) va lua măsuri pentru recoltarea imediată a probelor de laborator, în vederea determinării alcoolemiei sau a stării de influenţă a produselor ori substanţelor stupefiante sau a medicamentelor cu efecte similare acestora, precum şi pentru recoltarea altor probe specifice solicitate de inspectoratul teritorial de muncă, urmând să comunice rezultatul determinărilor specifice în termen de 5 zile lucrătoare de la obţinerea acestora.
    (3) În caz de deces al persoanei accidentate, inspectoratul teritorial de muncă va solicita în scris unităţii medico-legale competente un raport preliminar din care să reiasă faptul că decesul a fost sau nu urmarea unei vătămări violente, în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 1/2000 privind organizarea activităţii şi funcţionarea instituţiilor de medicină legală, aprobată cu modificări prin Legea nr. 459/2001, republicată, şi legislaţiei subsecvente.
    (4) Unitatea medico-legală va transmite raportul preliminar inspectoratului teritorial de muncă în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 1/2000, aprobată cu modificări prin Legea nr. 459/2001, republicată, şi ale legislaţiei subsecvente.
    (5) Unitatea medico-legală va transmite raportul de constatare medico-legală în termenul prevăzut la art. 29 alin. (3) din lege.
    (6) În cazul accidentului urmat de invaliditate, unitatea de expertiză medicală şi recuperare a capacităţii de muncă ce a emis decizia de încadrare într-un grad de invaliditate va trimite o copie de pe decizie, în termen de 5 zile lucrătoare de la data eliberării acesteia, la inspectoratul teritorial de muncă pe raza căruia s-a produs accidentul.

    SECŢIUNEA a 2-a
    Cercetarea evenimentelor

    ART. 114
    Cercetarea evenimentelor are ca scop stabilirea împrejurărilor şi a cauzelor care au condus la producerea acestora, a reglementărilor legale încălcate, a răspunderilor şi a măsurilor ce se impun a fi luate pentru prevenirea producerii altor cazuri similare şi, respectiv, pentru determinarea caracterului accidentului.
    ART. 115
    Cercetarea se face imediat după comunicare, în conformitate cu prevederile art. 29 alin. (1) din lege.
    ART. 116
    (1) Cercetarea evenimentelor care produc incapacitate temporară de muncă se efectuează de către angajatorul la care s-a produs evenimentul.
    (1^1) Fac excepţie de la prevederile alin. (1) cazurile în care lucrătorii au suferit o invaliditate evidentă, cazurile în care victimele sunt cetăţeni străini sau cazurile în care printre victime se află cetăţeni străini.
    (1^2) În cazurile prevăzute la alin. (1^1) cercetarea se efectuează de către inspectoratul teritorial de muncă pe raza căruia s-a produs evenimentul.
    (2) Angajatorul are obligaţia să numească de îndată, prin decizie scrisă, comisia de cercetare a evenimentului.
    (3) Comisia de cercetare a evenimentului va fi compusă din cel puţin 3 persoane, dintre care o persoană trebuie să fie, după caz:
    a) lucrător desemnat;
    b) reprezentant al serviciului intern de prevenire şi protecţie;
    c) reprezentant al serviciului extern de prevenire şi protecţie cu pregătire corespunzătoare conform art. 47 lit. c) sau care îndeplineşte cerinţele prevăzute la art. 51^1 lit. b).
    (4) Persoanele numite de către angajator în comisia de cercetare a evenimentului trebuie să aibă pregătire tehnică corespunzătoare şi să nu fie implicate în organizarea şi conducerea locului de muncă unde a avut loc evenimentul şi să nu fi avut o responsabilitate în producerea evenimentului.
    (5) Angajatorul care şi-a asumat atribuţiile în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă nu poate face parte din comisia de cercetare a evenimentului, în acest caz urmând să apeleze la servicii externe.
    (6) Dacă în eveniment sunt implicate victime cu angajatori diferiţi, în comisia de cercetare numită de angajatorul la care s-a produs evenimentul vor fi nominalizate şi persoane numite prin decizie scrisă de către ceilalţi angajatori.
    (7) Angajatorul care a organizat transportul răspunde pentru cercetarea accidentului de circulaţie produs pe drumurile publice, urmat de incapacitate temporară de muncă, cu respectarea, atunci când este cazul, a prevederilor alin. (6).
    (8) Cercetarea evenimentului prevăzut la art. 30 alin. (1) lit. d) şi e) din lege, dacă acesta a avut loc în afara întreprinderii şi/sau unităţii angajatorului şi nu a avut nicio legătură cu aceasta, se efectuează în condiţiile legii.
    (9) Angajatorul care nu dispune de personal competent în conformitate cu alin. (4) sau nu are personal suficient trebuie să asigure cercetarea apelând la servicii externe de prevenire şi protecţie.
    ART. 116^1
    Cercetarea evenimentelor care au ca urmare decesul şi/sau invaliditatea lucrătorilor, precum şi a incidentelor periculoase care se produc pe teritoriul altor judeţe decât judeţul unde are sediul social angajatorul se va face de către inspectoratul teritorial de muncă pe teritoriul căruia a avut loc evenimentul.

    ART. 117
    (1) În cazul accidentelor de circulaţie pe drumurile publice în care sunt implicate persoane aflate în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu, serviciile poliţiei rutiere vor transmite comisiei numite de angajator, inspectoratului teritorial de muncă pe teritoriul căruia a avut loc evenimentul sau Inspecţiei Muncii, la cererea acestora, în termen de 5 zile lucrătoare de la solicitare, un exemplar al procesului-verbal de cercetare la faţa locului şi orice alte documente existente necesare cercetării, cum ar fi: copii de pe declaraţii, foaia de parcurs, ordin de deplasare, schiţe.
    (2) În cazul accidentelor de circulaţie pe drumurile publice, în baza documentelor prevăzute la alin. (1) transmise de organele de poliţie şi a altor documente din care să rezulte că victima se afla în îndeplinirea unor îndatoriri de serviciu, organele împuternicite potrivit prevederilor legale vor efectua cercetarea evenimentului.

    ART. 118
    (1) Persoanele împuternicite, potrivit legii, să efectueze cercetarea evenimentelor au dreptul să ia declaraţii scrise, să preleveze sau să solicite prelevarea de probe necesare cercetării, să solicite sau să consulte orice acte ori documente ale angajatorului, iar acesta este obligat să le pună la dispoziţie în condiţiile legii.
    (2) În situaţiile prevăzute la alin. (1), cheltuielile necesare prelevării şi analizării probelor în vederea cercetării vor fi suportate de angajatorul la care a avut loc evenimentul.
    ART. 119
    (1) Pentru cercetarea evenimentelor se pot solicita experţi sau specialişti, cum ar fi cei din cadrul unor operatori economici cu competenţe potrivit prevederilor legale să efectueze expertize tehnice, iar aceştia trebuie să răspundă solicitării.
    (2) În situaţia prevăzută la alin. (1), expertizele tehnice întocmite vor face parte integrantă din dosarul de cercetare a evenimentului.
    (3) Cheltuielile aferente efectuării expertizelor, precum şi cele necesare analizării probelor prelevate cu ocazia cercetării se suportă de către angajatorul la care a avut loc evenimentul sau care se face răspunzător de organizarea activităţii în urma căreia s-a produs evenimentul.

    ART. 120
    (1) Cercetarea evenimentului urmat de incapacitate temporară de muncă se va încheia în cel mult 10 zile lucrătoare calculate de la data producerii.
    (2) Fac excepţie de la prevederile alin. (1) situaţii cum ar fi cele în care este necesară prelevarea de probe, efectuarea de expertize, determinări de noxe, pentru care se poate solicita în scris, argumentat şi în perioada prevăzută la alin. (1), la inspectoratul teritorial de muncă pe raza căruia s-a produs evenimentul, prelungirea termenului de cercetare.
    (3) Cercetarea evenimentelor care au avut ca urmare deces, invaliditate evidentă, invaliditate confirmată ulterior, a accidentelor colective sau a situaţiilor de persoane date dispărute, precum şi cercetarea incidentelor periculoase se vor încheia în cel mult 15 zile lucrătoare de la data producerii acestora.
    (4) Fac excepţie de la prevederile alin. (3) situaţii cum ar fi cele în care este necesară eliberarea certificatului medico-legal sau, după caz, a raportului de expertiză ori de constatare medico-legală, prelevarea de probe sau efectuarea de expertize, pentru care inspectoratul teritorial de muncă care cercetează evenimentele poate solicita în scris, argumentat şi în termen, la Inspecţia Muncii, prelungirea termenului de cercetare.

  Chestionare auto online 2011

chestionare auto 2010, chestionare auto 2011, drpciv.ro chestionare auto, chestionare auto categoria b, chestionare auto online, chestionare auto politie
    ART. 121
    (1) În cazul accidentului cu incapacitate temporară de muncă, în urma căruia a intervenit invaliditatea confirmată prin decizie sau decesul victimei, inspectoratul teritorial de muncă pe raza căruia s-a produs evenimentul va completa dosarul de cercetare întocmit la data producerii evenimentului şi va întocmi un nou proces-verbal de cercetare bazat pe dosarul completat.
    (2) Întocmirea noului proces-verbal de cercetare a accidentului, prevăzut la alin. (1), se face în cel mult 10 zile lucrătoare de la data primirii de către inspectoratul teritorial de muncă a deciziei de încadrare într-un grad de invaliditate sau a certificatului de constatare medico-legal ori, după caz, a raportului de expertiză sau de constatare medico-legală.
    (3) Invaliditatea evidentă va fi cercetată de către inspectoratul teritorial de muncă pe raza căruia s-a produs, ca eveniment care a produs incapacitate temporară de muncă, şi, în funcţie de consecinţele ulterioare ale evenimentului, se va proceda conform prevederilor alin. (1) şi (2).
    (4) Fac excepţie de la prevederile alin. (2) şi (3) situaţiile în care este necesară administrarea de probe suplimentare, cum ar fi primirea de documente, prelevarea de probe, efectuarea de expertize, audierea de martori, pentru care inspectoratul teritorial de muncă însărcinat cu cercetarea evenimentului poate solicita în scris, argumentat şi în termen, la Inspecţia Muncii, prelungirea termenului de cercetare.

    ART. 122
    (1) Cercetarea evenimentelor se va finaliza cu întocmirea unui dosar, care va cuprinde:
    a) opisul actelor aflate în dosar;
    b) procesul-verbal de cercetare;
    c) nota de constatare la faţa locului, încheiată imediat după producerea evenimentului de către inspectorul de muncă, în cazul evenimentelor care se cercetează de către inspectoratul teritorial de muncă/Inspecţia Muncii, conform competenţelor, sau de către lucrătorul desemnat/serviciul intern de prevenire şi protecţie, iar în absenţa acestora, de serviciul extern de prevenire şi protecţie, în cazul evenimentelor a căror cercetare intră în competenţa angajatorului, şi semnată de către angajator, care va cuprinde precizări referitoare la poziţia victimei, existenţa sau inexistenţa echipamentului individual de protecţie, starea echipamentelor de muncă, modul în care funcţionau dispozitivele de protecţie, închiderea fişei de instruire individuală prin barare şi semnătură, ridicarea de documente sau prelevarea de probe şi orice alte indicii care pot clarifica toate cauzele şi împrejurările producerii evenimentului;
    c^1) nota de constatare la faţa locului, întocmită de alte organe de cercetare abilitate şi încheiată în prezenţa şi cu participarea reprezentanţilor inspectoratului teritorial de muncă, care reprezintă piesă la dosar şi înlocuieşte nota prevăzută la lit. c). Nota de constatare nu se va întocmi în situaţiile în care se menţine o stare de pericol grav şi iminent de accidentare, care nu permite accesul inspectorilor de muncă la locul evenimentului, argumentându-se acest fapt;
    d) schiţe şi fotografii referitoare la eveniment;
    e) declaraţiile accidentaţilor, în cazul evenimentului urmat de incapacitate temporară de muncă sau de invaliditate;
    f) declaraţiile martorilor şi ale oricăror persoane care pot contribui la elucidarea împrejurărilor şi a cauzelor reale ale producerii evenimentului;
    g) copii ale actelor şi documentelor necesare pentru elucidarea împrejurărilor şi a cauzelor reale ale evenimentului;
    h) copii ale certificatului constatator sau oricăror alte autorizaţii în baza cărora angajatorul îşi desfăşoară activitatea;
    i) copii ale fişei de identificare a factorilor de risc profesional şi ale fişei de aptitudine, întocmite potrivit prevederilor legale;
    j) copii ale contractelor individuale de muncă ale victimelor;
    k) copii ale fişelor de instruire individuală în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă ale victimelor; în caz de deces aceste fişe se vor anexa în original;
    l) concluziile raportului de constatare medico-legală, în cazul accidentului mortal;
    m) copie a hotărârii judecătoreşti prin care se declară decesul, în cazul persoanelor date dispărute;
    n) copie a certificatelor de concediu medical, în cazul accidentului urmat de incapacitate temporară de muncă;
    o) copie a deciziei de încadrare într-un grad de invaliditate, în cazul accidentului urmat de invaliditate;
    p) copii ale actelor/documentelor emise/completate de unităţile sanitare care au acordat asistenţă medicală victimelor, inclusiv asistenţă medicală de urgenţă, din care să rezulte data şi ora când accidentatul s-a prezentat pentru consultaţie, precum şi diagnosticul.
    q) copie a procesului-verbal de cercetare la faţa locului, încheiat de serviciile poliţiei rutiere, în cazul accidentelor de circulaţie pe drumurile publice.
    (2) Dosarul va mai cuprinde, după caz, orice alte acte şi documente necesare pentru a determina caracterul accidentului, cum ar fi:
    a) copie a autorizaţiei, în cazul în care victima desfăşura o activitate care necesita autorizare;
    b) copie a diplomei, adeverinţei sau certificatului de calificare a victimei;
    c) acte de expertiză tehnică, întocmite cu ocazia cercetării evenimentului;
    d) acte doveditoare, emise de organe autorizate, din care să se poată stabili locul, data şi ora producerii evenimentului sau să se poată justifica prezenţa victimei la locul, ora şi data producerii evenimentului;
    e) documente din care să rezulte că accidentatul îndeplinea îndatoriri de serviciu;
    f) corespondenţa cu alte instituţii/unităţi în vederea obţinerii actelor solicitate;
    g) adresele de prelungire a termenelor de cercetare, în conformitate cu art. 120 alin. (2) şi (4);
    h) actul medical emis de unitatea sanitară care a acordat asistenţă medicală de urgenţă, din care să rezulte diagnosticul la internare şi/sau externare;
    i) procesul-verbal încheiat după producerea evenimentului, în condiţiile prevăzute la art. 111;
    j) formularul pentru înregistrarea accidentului de muncă, denumit în continuare FIAM, aprobat prin ordin al ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale.

    ART. 123
    Dosarul de cercetare a evenimentului trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
    a) filele dosarului să fie numerotate, semnate de inspectorul care a efectuat cercetarea sau de membrii comisiei de cercetare, numită de angajator, şi ştampilate cu ştampila inspectoratului sau a angajatorului;
    b) numărul total de file conţinut de dosarul de cercetare şi numărul de file pentru fiecare document anexat la dosar să fie menţionate în opis;
    c) fiecare document, cu excepţia procesului-verbal de cercetare, să fie identificat în dosarul de cercetare ca anexă;
    d) paginile şi spaţiile albe să fie barate;
    e) schiţele referitoare la eveniment, anexate la dosar, să fie însoţite de explicaţii;
    f) fotografiile referitoare la eveniment să fie clare şi însoţite de explicaţii;
    g) formularul pentru declaraţie să fie conform modelului prevăzut în anexa nr. 14;
    h) declaraţiile aflate la dosar să fie însoţite de forma tehnoredactată, pentru a se evita eventualele confuzii datorate scrisului ilizibil, certificate ca fiind conforme cu originalul şi semnate de către inspectorul care a efectuat cercetarea sau de către unul dintre membrii comisiei de cercetare.

    ART. 124
    (1) Dosarul de cercetare a evenimentelor se va întocmi astfel:
    a) într-un exemplar, pentru evenimentele care au produs incapacitate temporară de muncă; dosarul se păstrează în arhiva angajatorului care înregistrează accidentul;
    b) într-un exemplar, pentru incidentele periculoase; dosarul se păstrează la inspectoratul teritorial de muncă care a efectuat cercetarea;
    c) în două exemplare, pentru evenimentele care au produs invaliditate confirmată prin decizie, deces, accidente colective; originalul se înaintează organelor de urmărire penală şi un exemplar se păstrează la inspectoratul teritorial de muncă care a efectuat cercetarea;
    d) în două exemplare, pentru evenimentele care au antrenat invaliditate evidentă; originalul se păstrează la inspectoratul teritorial de muncă care a efectuat cercetarea şi un exemplar se transmite angajatorului care înregistrează accidentul;
    e) în trei exemplare, pentru evenimentele cercetate de Inspecţia Muncii; originalul se înaintează organelor de urmărire penală, un exemplar se păstrează la Inspecţia Muncii şi un exemplar la inspectoratul teritorial de muncă pe raza căruia s-a produs evenimentul;
    f) în mai multe exemplare, pentru evenimentele care au produs incapacitatea temporară de muncă pentru victime cu angajatori diferiţi; originalul se păstrează în arhiva angajatorului care înregistrează accidentul şi celelalte exemplare se păstrează de către ceilalţi angajatori.
    (2) În cazul evenimentelor care au generat accidente urmate de incapacitate temporară de muncă sau al incidentelor periculoase în care faptele comise pot fi considerate infracţiuni, potrivit legii, dosarul de cercetare se încheie în două exemplare, originalul fiind înaintat organului de urmărire penală.
    ART. 125
    (1) Dosarul de cercetare, întocmit de comisia numită de către angajator, se înaintează pentru verificare şi avizare la inspectoratul teritorial de muncă pe raza căruia s-a produs evenimentul, în termen de 5 zile lucrătoare de la finalizarea cercetării.
    (2) Inspectoratul teritorial de muncă va analiza dosarul, va aviza şi va restitui dosarul în cel mult 7 zile lucrătoare de la data primirii.
    (3) Dosarul va fi însoţit de avizul inspectoratului teritorial de muncă.
    (4) În cazul în care inspectoratul teritorial de muncă constată că cercetarea nu a fost efectuată corespunzător, dispune în scris măsuri pentru refacerea procesului-verbal de cercetare şi/sau completarea dosarului, după caz.
    (5) Comisia de cercetare va completa dosarul şi va reface procesul-verbal de cercetare în termen de 5 zile lucrătoare de la data primirii dosarului.
    (6) Dacă evenimentul urmat de incapacitate temporară de muncă s-a produs în condiţiile prevăzute la art. 124 alin. (2), inspectoratul teritorial de muncă va înainta originalul dosarului de cercetare la organul de urmărire penală, imediat după avizare.
    ART. 126
    (1) Dosarul de cercetare original, întocmit de inspectoratul teritorial de muncă, cu excepţia cazului prevăzut la art. 121 alin. (3), va fi înaintat în vederea avizării la Inspecţia Muncii, în cel mult 5 zile lucrătoare de la finalizarea cercetării.

    (1^1) Dosarul de cercetare întocmit de comisia de cercetare numită de Inspecţia Muncii se avizează de către inspectorul general de stat.
    (2) Dosarul de cercetare pentru cazul dispariţiei de persoane, ca urmare a unui eveniment şi în împrejurări care îndreptăţesc presupunerea decesului acestora, va fi păstrat la inspectoratul teritorial de muncă care a efectuat cercetarea, până la emiterea hotărârii judecătoreşti prin care se declară decesul persoanelor dispărute, conform prevederilor legale în vigoare; după completarea dosarului, acesta va fi înaintat în vederea avizării la Inspecţia Muncii.
    (3) Inspecţia Muncii avizează şi restituie dosarele prevăzute la alin. (1) în cel mult 10 zile lucrătoare de la data primirii.
    (4) În cazul în care Inspecţia Muncii constată că cercetarea nu a fost efectuată corespunzător, poate dispune completarea dosarului şi întocmirea unui nou proces-verbal de cercetare.
    (5) Inspectoratul teritorial de muncă va întocmi noul proces-verbal de cercetare şi/sau va completa dosarul, în termen de 5 zile lucrătoare de la data primirii dosarului, pe baza observaţiilor transmise de Inspecţia Muncii.
    (6) Inspectoratul teritorial de muncă transmite dosarele de cercetare prevăzute la alin. (1) organelor de urmărire penală, numai după ce au fost avizate de către Inspecţia Muncii.
    (7) Dosarul de cercetare completat şi noul proces-verbal de cercetare întocmit în condiţiile alin. (4) şi (5) vor fi transmise organelor de urmărire penală.

    ART. 127
    (1) Dosarul de cercetare al accidentului de muncă cu invaliditate, înaintat organelor de urmărire penală, se restituie la inspectoratul teritorial de muncă care a efectuat cercetarea, pentru completare şi întocmirea unui nou proces-verbal de cercetare, în cazul în care se produce decesul accidentatului ca urmare a accidentului suferit, confirmat în baza unui act medico-legal.
    (2) Dosarul prevăzut la alin. (1) se restituie la inspectoratul teritorial de muncă în termen de 10 zile lucrătoare de la data solicitării acestuia.
    (3) Completarea dosarului prevăzut la alin. (1) şi întocmirea noului proces-verbal de cercetare a evenimentului se fac în cel mult 5 zile lucrătoare de la primirea dosarului la inspectoratul teritorial de muncă.
    (4) Dosarul completat şi noul proces-verbal de cercetare vor fi înaintate în vederea avizării la Inspecţia Muncii, care le va restitui inspectoratului teritorial de muncă în termen de 10 zile lucrătoare de la data primirii.
    (5) După avizarea de către Inspecţia Muncii în condiţiile prevăzute la art. 126, dosarul va fi înaintat organelor de urmărire penală de către inspectoratul teritorial de muncă.
    ART. 128
    Procesul-verbal de cercetare a evenimentului trebuie să conţină următoarele capitole:
    a) data încheierii procesului-verbal;
    b) numele persoanelor şi în ce calitate efectuează cercetarea evenimentului;
    c) perioada de timp şi locul în care s-a efectuat cercetarea;
    d) obiectul cercetării;
    e) data şi ora producerii evenimentului;
    f) locul producerii evenimentului;
    g) datele de identificare a angajatorului la care s-a produs evenimentul, numele reprezentantului său legal;
    h) datele de identificare a accidentatului/accidentaţilor;
    i) descrierea detaliată a locului, echipamentului de muncă, a împrejurărilor şi modului în care s-a produs evenimentul;
    j) urmările evenimentului şi/sau urmările suferite de persoanele accidentate;
    k) cauza producerii evenimentului;
    l) alte cauze care au concurat la producerea evenimentului;
    m) alte constatări făcute cu ocazia cercetării evenimentului;
    n) persoanele răspunzătoare de încălcarea reglementărilor legale, din capitolele de la lit. k), l) şi m);
    o) sancţiunile contravenţionale aplicate;
    p) propuneri pentru cercetare penală;
    q) caracterul accidentului;
    r) angajatorul care înregistrează accidentul de muncă sau incidentul periculos;
    s) măsuri dispuse pentru prevenirea altor evenimente similare şi persoanele responsabile pentru realizarea acestora;
    t) termenul de raportare la inspectoratul teritorial de muncă privind realizarea măsurilor prevăzute la lit. s);
    u) numărul de exemplare în care s-a încheiat procesul-verbal de cercetare şi repartizarea acestora;
    v) numele şi semnătura persoanei/persoanelor care a/au efectuat cercetarea;
    w) avizul inspectorului-şef adjunct securitate şi sănătate în muncă/avizul inspectorului general de stat adjunct securitate şi sănătate în muncă;
    x) viza inspectorului-şef/inspectorului general de stat.
    ART. 129
    (1) În capitolul prevăzut la art. 128 lit. b) se vor indica, de asemenea, prevederile legale potrivit cărora persoanele sunt îndreptăţite să efectueze cercetarea, precum şi numele angajatorului şi ale persoanelor care au participat din partea organelor competente la primele cercetări.
    (2) În capitolul prevăzut la art. 128 lit. c) se vor indica, de asemenea, motivele pentru care s-a solicitat prelungirea termenului de cercetare.
    (3) În capitolul prevăzut la art. 128 lit. e) se va indica, de asemenea, data decesului, pentru cazul în care s-a produs un eveniment şi ulterior a survenit decesul victimelor implicate în acest eveniment.
    (4) În capitolul prevăzut la art. 128 lit. g) se vor indica, de asemenea, datele de identificare ale angajatorilor la care sunt/au fost angajate victimele, numele reprezentanţilor legali ai angajatorilor, numărul documentului prin care s-a certificat autorizarea de funcţionare din punct de vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă, adresa punctului de lucru.
    (5) În capitolul prevăzut la art. 128 lit. h) se vor indica, de asemenea, următoarele: numele, prenumele, cetăţenia, vârsta, starea civilă, numărul de copii minori, domiciliul, locul de muncă la care este încadrat, profesia de bază, ocupaţia în momentul accidentării, vechimea în muncă, în funcţie sau în meserie şi la locul de muncă, data efectuării ultimului instructaj în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, iar pentru persoanele care, în momentul accidentării, desfăşurau o activitate pentru care este necesară autorizare, se va face referire şi la aceasta.
    (6) Capitolul prevăzut la art. 128 lit. i) va conţine următoarele subcapitole:
    a) descrierea detaliată a locului producerii evenimentului;
    b) descrierea detaliată a echipamentului de muncă;
    c) descrierea detaliată a împrejurărilor;
    d) descrierea detaliată a modului în care s-a produs evenimentul.
    (7) În capitolele prevăzute la art. 128 lit. k)-m) se va face trimitere la reglementările legale în vigoare încălcate, cu redarea integrală a textului acestora.
    (8) Denumirea capitolului prevăzut la art. 128 lit. o) se va schimba în "Propuneri pentru sancţiuni administrative şi disciplinare", în cazul accidentelor cercetate de către comisia numită de angajator.
    (8^1) În capitolul prevăzut la art. 128 lit. s) se vor stabili termene de aducere la îndeplinire a măsurilor dispuse, precum şi persoanele responsabile de îndeplinirea acestora.
    (9) Capitolele prevăzute la art. 128 lit. w) şi x) se vor regăsi în procesul-verbal de cercetare numai pentru evenimentele cercetate de către inspectoratul teritorial de muncă sau Inspecţia Muncii, conform competenţelor.
    (10) În cazul accidentelor cu ITM, procesul-verbal de cercetare se va încheia cu capitolul prevăzut la art. 128 lit. w), care va fi numit "Viza angajatorului".
    ART. 130
    În situaţiile în care din cercetare rezultă că accidentul nu întruneşte condiţiile pentru a fi încadrat ca accident de muncă, se va face această menţiune la capitolele procesului-verbal de cercetare prevăzute la art. 128 lit. q) şi r) şi se vor dispune măsurile care trebuie luate de angajator pentru prevenirea unor cazuri asemănătoare.
    ART. 131
    Comisia de cercetare a unui eveniment numită de angajator poate face propuneri de sancţiuni disciplinare şi/sau administrative, pe care le va menţiona în procesul-verbal de cercetare.
    ART. 132
    (1) Procesul-verbal de cercetare a unui eveniment se întocmeşte în mai multe exemplare, după cum urmează:
    a) în cazul accidentului de muncă urmat de incapacitate temporară de muncă, pentru angajatorul care înregistrează accidentul, inspectoratul teritorial de muncă care a avizat dosarul, asigurător şi victime;
    b) în cazul accidentului de muncă urmat de incapacitate temporară de muncă, pentru lucrători cu angajatori diferiţi, pentru fiecare angajator, inspectoratul teritorial de muncă care a avizat dosarul, asigurător şi victime;
    c) în cazul accidentului de muncă urmat de invaliditate, pentru angajatorul care înregistrează accidentul, organul de urmărire penală, inspectoratul teritorial de muncă care a efectuat cercetarea, Inspecţia Muncii, asigurător şi victime;
    d) în cazul accidentului de muncă mortal, precum şi în cazul accidentului mortal în afara muncii, pentru angajatorul care înregistrează accidentul, organul de urmărire penală, inspectoratul teritorial de muncă care a efectuat cercetarea, Inspecţia Muncii, asigurător şi familiile victimelor;
    e) în cazul incidentului periculos, pentru angajatorul care înregistrează incidentul, organele de urmărire penală, inspectoratul teritorial de muncă care a efectuat cercetarea, Inspecţia Muncii şi asigurător.
    (2) Procesul-verbal de cercetare poate fi întocmit într-un număr mai mare de exemplare, după caz.
    ART. 133
    (1) În cazul în care accidentul de muncă s-a produs la un angajator, altul decât cel care îl înregistrează, un exemplar din procesul-verbal de cercetare va fi trimis şi acestuia.
    (2) În cazul în care angajatorul la care se înregistrează accidentul de muncă îşi are sediul, domiciliul sau reşedinţa pe teritoriul altui judeţ decât cel pe raza căruia s-a produs accidentul, se va trimite un exemplar din procesul-verbal de cercetare inspectoratului teritorial de muncă pe raza căruia are sediul, domiciliul sau reşedinţa angajatorul.
    ART. 134
    (1) În cazul în care un lucrător prezintă un certificat medical cu cod "accident de muncă", angajatorul care şi-a asumat atribuţiile în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă/lucrătorul desemnat/serviciul intern de prevenire şi protecţie/serviciul extern de prevenire şi protecţie va solicita acestuia o declaraţie scrisă privind data, locul, modul şi împrejurările în care s-a produs evenimentul în urma căruia s-a accidentat.
    (2) În baza declaraţiei prevăzute la alin. (1) şi în funcţie de data, locul, modul şi împrejurările producerii evenimentului, angajatorul care şi-a asumat atribuţiile în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă/lucrătorul desemnat/serviciul intern de prevenire şi protecţie/serviciul extern de prevenire şi protecţie va comunica şi cerceta evenimentul sau, în situaţia în care evenimentul prevăzut la alin. (1) nu a avut loc în timpul procesului de muncă sau în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu ori în timpul şi pe traseul normal al deplasării de la locul de muncă la domiciliu şi invers, va arhiva declaraţia originală împreună cu o copie a certificatului medical.
    SECŢIUNEA a 3-a
    Înregistrarea şi evidenţa accidentelor de muncă şi a incidentelor periculoase

    ART. 135
    (1) Înregistrarea accidentelor de muncă şi a incidentelor periculoase se face în registrele de evidenţă prevăzute la art. 141 şi 142, în baza procesului-verbal de cercetare.
    (2) Accidentul de muncă se înregistrează de către angajatorul la care este angajată victima, cu excepţia situaţiilor prevăzute la art. 136.
    (3) Accidentele de muncă produse la sediile secundare aflate pe raza altui judeţ decât cel unde este declarat sediul social se vor înregistra la sediul social, cu excepţia cazului în care sediul secundar are personalitate juridică.

    ART. 136
    (1) Accidentul de muncă produs în timpul prestării unor servicii pe bază de contract, comandă sau alte forme legale încheiate în întreprinderea şi/sau unitatea unui angajator, alta decât cea la care este încadrată victima, se înregistrează potrivit clauzelor prevăzute în acest sens în documentele încheiate.
    (2) În situaţia în care documentul încheiat nu prevede clauze în acest sens, clauzele nu sunt suficient de acoperitoare pentru toate situaţiile sau clauzele sunt contrare prevederilor prezentelor norme metodologice, accidentul de muncă se înregistrează de către angajatorul care, în urma cercetării, a fost găsit răspunzător de producerea accidentului.
    (3) Accidentul de muncă produs în timpul prestării unor servicii pe bază de comandă, la domiciliul clientului, se înregistrează de către angajatorul la care este/a fost angajată victima.
    (4) Accidentul de muncă suferit de o persoană aflată în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu în întreprinderea şi/sau unitatea altui angajator se înregistrează de către angajatorul care, în urma cercetării, a fost găsit răspunzător de producerea accidentului.
    (5) Accidentul de muncă suferit în timpul stagiului de practică profesională de către elevi, studenţi, ucenici şi şomeri în perioada de reconversie profesională se înregistrează de către angajatorul la care se efectuează practica/reconversia profesională.
    (6) Accidentul de muncă suferit de o persoană în cadrul activităţilor cultural-sportive, în timpul şi din cauza îndeplinirii acestor activităţi, se înregistrează de către instituţia sau angajatorul care a organizat acţiunea respectivă.
    (7) Accidentul de muncă produs ca urmare a unei acţiuni întreprinse de o persoană, din proprie iniţiativă, pentru salvarea de vieţi omeneşti sau pentru prevenirea ori înlăturarea unui pericol grav şi iminent ce ameninţă avutul public sau privat din întreprinderea şi/sau unitatea unui angajator, se înregistrează de către angajatorul la care s-a produs accidentul.
    (8) În cazul accidentului de muncă produs ca urmare a unei acţiuni întreprinse de o persoană, din proprie iniţiativă, pentru salvarea de vieţi omeneşti sau pentru prevenirea ori înlăturarea unui pericol grav şi iminent ce ameninţă avutul public sau privat în afara întreprinderii şi/sau unităţii unui angajator şi care nu are nicio legătură cu acesta, înregistrarea se face în condiţiile prevăzute de lege.
    (9) Accidentul de muncă de traseu se înregistrează de către angajatorul la care este angajată victima sau, după caz, de angajatorul care, în urma cercetării, a fost găsit răspunzător de producerea accidentului.
    (10) Accidentul de muncă de circulaţie se înregistrează de către angajatorul la care este angajată victima sau, după caz, de angajatorul care, în urma cercetării, a fost găsit răspunzător de producerea accidentului.
    (11) Accidentul de muncă produs în afara întreprinderii şi/sau unităţii ca urmare a neluării unor măsuri de securitate de către un alt angajator se înregistrează de către angajatorul care, în urma cercetării, a fost găsit răspunzător de producerea accidentului.
    (12) Accidentul de muncă suferit de însoţitorii de încărcături, personalul de poştă de la vagoanele C.F.R., angajaţi ai unor angajatori care, potrivit legii, sunt obligaţi să delege însoţitori pentru astfel de încărcături, pe mijloace de transport ce nu le aparţin, se va înregistra de către angajatorul răspunzător de organizarea activităţii care a avut ca urmare producerea accidentului sau, după caz, în condiţiile clauzelor prevăzute în documentele încheiate.
    ART. 137
    Pentru unele situaţii neprevăzute în prezentele reglementări, cu privire la înregistrarea accidentelor de muncă, inspectoratul teritorial de muncă sau Inspecţia Muncii va stabili modul de înregistrare a accidentului în cauză.
    ART. 138
    (1) Dispariţia unei persoane în condiţiile unui accident de muncă şi în împrejurări care îndreptăţesc presupunerea decesului acesteia se înregistrează ca accident mortal, după rămânerea definitivă şi irevocabilă a hotărârii judecătoreşti, conform prevederilor legale, prin care este declarat decesul.
    (2) Data producerii accidentului de muncă mortal, prevăzut la alin. (1), este data înscrisă în hotărârea judecătorească ca fiind data decesului.
    (3) Angajatorul la care a fost angajată persoana dispărută va comunica, imediat, numărul şi data hotărârii judecătoreşti la inspectoratul teritorial de muncă.
    ART. 139
    Accidentul de muncă cu invaliditate se va înregistra pe baza procesului-verbal de cercetare întocmit de inspectoratul teritorial de muncă.
    ART. 140
    (1) În baza procesului-verbal de cercetare întocmit de persoanele împuternicite prin lege, angajatorul la care se înregistrează accidentul va completa FIAM.
    (2) FIAM se completează pentru fiecare persoană accidentată în câte 4 exemplare care se înaintează spre avizare după cum urmează:
    a) inspectoratului teritorial de muncă care a avizat dosarul de cercetare întocmit de comisia angajatorului, în termen de 3 zile lucrătoare de la primirea avizului;
    b) inspectoratului teritorial de muncă care a efectuat cercetarea, în termen de 3 zile lucrătoare de la primirea procesului-verbal de cercetare.
    (3) Verificarea şi avizarea FIAM de către inspectoratul teritorial de muncă se fac în termen de 5 zile lucrătoare de la primirea formularului.
    (4) Angajatorul la care se înregistrează accidentul anexează FIAM la dosarul sau la procesul-verbal de cercetare şi distribuie celelalte exemplare la persoana accidentată, inspectoratul teritorial de muncă şi asigurătorul pe raza căruia îşi are sediul social, domiciliul sau reşedinţa.
    (5) În cazul în care victima unui accident de muncă a fost propusă pentru pensionare odată cu emiterea deciziei de încadrare într-o grupă de invaliditate, se va completa un exemplar FIAM care se va anexa la dosarul de pensionare ce va fi înaintat unităţii de expertiză medicală şi recuperare a capacităţii de muncă.
    (6) Angajatorul are obligaţia de a anunţa încheierea perioadei de incapacitate temporară de muncă la inspectoratul teritorial de muncă la care a înaintat FIAM, în termen de 5 zile lucrătoare de la încheierea perioadei de incapacitate
temporară de muncă.
    (7) În cazul în care angajatorul şi-a încetat activitatea, accidentele suferite de lucrătorii acestuia vor fi înregistrate în contul lui, iar completarea FIAM va fi efectuată de inspectoratul teritorial de muncă pe raza căruia angajatorul îşi desfăşura activitatea.

    ART. 141
    (1) Angajatorul va ţine evidenţa evenimentelor în:
    a) Registrul unic de evidenţă a accidentaţilor în muncă, conform modelului prevăzut în anexa nr. 15;
    b) Registrul unic de evidenţă a incidentelor periculoase, conform modelului prevăzut în anexa nr. 16;
    c) Registrul unic de evidenţă a accidentelor uşoare, conform modelului prevăzut în anexa nr. 17;
    d) Registrul unic de evidenţă a accidentaţilor în muncă ce au ca urmare incapacitate de muncă mai mare de 3 zile de lucru, conform modelului prevăzut în anexa nr. 18.
    (2) În registrul prevăzut la alin. (1) lit. d) se va ţine evidenţa accidentaţilor în muncă pentru care perioada de incapacitate temporară de muncă este de minimum 4 zile de lucru, fără a lua în calcul ziua producerii accidentului.
    (3) Registrele de evidenţă trebuie să fie actualizate.
    ART. 142
    (1) În baza FIAM şi a proceselor-verbale de cercetare a incidentelor periculoase, inspectoratul teritorial de muncă va ţine evidenţa tuturor accidentelor de muncă şi a incidentelor periculoase înregistrate de angajatorii care au sediul, domiciliul sau reşedinţa pe teritoriul judeţului respectiv.
    (2) Inspectoratul teritorial de muncă va ţine evidenţa în:
    a) Registrul unic de evidenţă a accidentaţilor în muncă;
    b) Registrul unic de evidenţă a incidentelor periculoase;
    c) Registrul unic de evidenţă a accidentaţilor în muncă ce au ca urmare incapacitate de muncă mai mare de 3 zile de lucru.

    SECŢIUNEA a 4-a
    Comunicarea, cercetarea şi înregistrarea evenimentelor produse în afara graniţelor României, în care sunt implicaţi lucrători ai unor angajatori români, aflaţi în îndeplinirea sarcinilor de stat, de interes public sau a îndatoririlor de serviciu

    ART. 143
    (1) Comunicarea evenimentelor produse în afara graniţelor ţării, în care sunt implicaţi lucrători ai unor angajatori români, se face conform prevederilor art. 108-113.
    (2) În situaţia prevăzută la alin. (1) angajatorul are obligaţia de a comunica evenimentul şi misiunii diplomatice sau oficiului consular român din ţara respectivă.
    (3) Orice eveniment produs pe teritoriul alte ţări în care sunt implicaţi lucrători români, detaşaţi sau puşi la dispoziţie de către angajatori români la angajatori străini, respectiv utilizatori străini, pentru efectuarea unor lucrări pe teritoriul altui stat, se comunică imediat de către angajatorul român misiunii diplomatice sau oficiului consular român din ţara respectivă.
    (4) Angajatorii români care detaşează ori pun la dispoziţie lucrători la angajatori străini, respectiv utilizatori străini, au obligaţia să includă în cuprinsul convenţiilor internaţionale şi contractelor bilaterale încheiate cu partenerii străini clauze cu privire la comunicarea evenimentelor.
    (5) Evenimentele în care sunt implicate persoane din cadrul misiunilor diplomatice sau al oficiilor consulare române, precum şi persoane care îndeplinesc sarcini de stat sau de interes public în afara graniţelor ţării vor fi comunicate Ministerului Afacerilor Externe din România de către misiunile diplomatice sau oficiile consulare române. Ministerul Afacerilor Externe are obligaţia de a comunica aceste evenimente Inspecţiei Muncii.
    ART. 144
    (1) Cercetarea evenimentelor produse în afara graniţelor ţării în care sunt implicaţi lucrători ai unor angajatori români se va face conform prevederilor art. 114-134.
    (1^1) În cazul evenimentelor produse în afara graniţelor ţării care au avut drept consecinţă incapacitatea temporară de muncă sau decesul lucrătorilor asiguraţi potrivit Legii nr. 346/2002 privind asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale, republicată, dosarul de cercetare întocmit de comisia numită de angajator va cuprinde documentele care au fost întocmite de organele de cercetare din ţara în care a avut loc evenimentul, precum şi documentele medicale de la unităţile sanitare care au acordat îngrijiri de specialitate accidentatului.
    (2) La cercetarea evenimentelor prevăzute la alin. (1) poate participa şi un delegat din partea misiunii diplomatice sau oficiului consular român din ţara respectivă.
    (3) Cercetarea evenimentelor în care sunt implicate persoane din cadrul misiunilor diplomatice sau oficiilor consulare, precum şi persoane care îndeplinesc sarcini de stat sau de interes public în afara graniţelor ţării se face de către Ministerul Afacerilor Externe.
    (4) În cazul evenimentelor menţionate la alin. (1) şi (3), care au produs invaliditate confirmată prin decizie, deces, accidente colective, inclusiv în cazul persoanelor dispărute şi în cazul incidentului periculos, Inspecţia Muncii poate delega reprezentanţi care să efectueze cercetarea la faţa locului.
    (5) În situaţia prevăzută la alin. (4), cercetarea se va finaliza de către Inspecţia Muncii sau, după caz, inspectoratul teritorial de muncă pe raza căruia îşi are sediul, domiciliul sau reşedinţa angajatorul.
    ART. 145
    (1) De întocmirea dosarelor de cercetare a evenimentelor urmate de incapacitate temporară de muncă răspunde angajatorul care a încheiat contractul cu partenerul străin, în cazul efectuării de lucrări cu personal român, şi, respectiv, Ministerul Afacerilor Externe, în cazul accidentelor suferite de angajaţii misiunilor diplomatice sau ai oficiilor consulare române şi de persoanele care îndeplinesc sarcini de stat sau de interes public în afara graniţelor României, aflaţi în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu.
    (2) De întocmirea dosarelor de cercetare a evenimentelor urmate de invaliditate sau deces răspunde inspectoratul teritorial de muncă pe raza căruia îşi are sediul social angajatorul la care era angajată victima.
    (3) Dosarul de cercetare va cuprinde actele prevăzute la art. 122 şi se va completa cu:
    a) copii ale originalelor documentelor de cercetare emise de organele competente din ţara pe teritoriul căreia s-a produs evenimentul, copii ale documentelor medicale de la unităţile sanitare care au acordat îngrijiri de specialitate victimei, precum şi traducerea acestora în limba română;
    b) copie a contractului încheiat cu partenerul străin, din care să rezulte cine a încheiat contractul, obiectul contractului, ce fel de lucrări se execută, pe ce durată, locul unde se execută lucrările respective, clauzele privind securitatea şi sănătatea în muncă, modul în care se fac comunicarea şi cercetarea evenimentelor şi înregistrarea accidentelor de muncă.
    (4) Documentele prevăzute la alin. (3) vor fi puse la dispoziţia organului de cercetare de către angajatorul la care era angajată victima.
    (5) Pentru documentele prevăzute la alin. (3), cheltuielile necesare traducerii în limba română vor fi suportate de angajatorul la care a avut loc evenimentul.

    ART. 146
    Înregistrarea şi evidenţa accidentelor de muncă şi a incidentelor periculoase se fac de către angajatorul român, conform prevederilor art. 143-145.

    SECŢIUNEA a 5-a
    Comunicarea şi cercetarea evenimentelor produse pe teritoriul României în care sunt implicaţi cetăţeni străini aflaţi în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu

    ART. 147
    (1) Orice eveniment produs pe teritoriul României, în care sunt implicaţi cetăţeni străini aflaţi în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, va fi comunicat imediat la inspectoratul teritorial de muncă pe raza căruia a avut loc, de către angajator sau de către orice altă persoană care are cunoştinţă despre eveniment.
    (2) Inspectoratul teritorial de muncă care a primit comunicarea va înştiinţa misiunea diplomatică sau consulatul ţării din care provine persoana accidentată, prin intermediul Inspecţiei Muncii.
    ART. 148
    (1) Cercetarea unor astfel de evenimente se face de către inspectoratul teritorial de muncă pe raza căruia au avut loc, împreună cu celelalte organe competente, precum şi cu reprezentanţi ai angajatorului străin implicat în eveniment sau de către Inspecţia Muncii, conform art. 29 alin. (1) lit. c) din lege.
    (2) La cercetare poate participa un reprezentant al misiunii diplomatice sau al consulatului ţării respective.
    (3) Termenul de cercetare este cel prevăzut la art. 120.
    (4) Dosarul de cercetare va cuprinde actele prevăzute la art. 122.
    (5) Dosarul de cercetare se va întocmi astfel:
    a) într-un exemplar, pentru evenimentele care au produs incapacitate temporară de muncă sau care sunt accidente uşoare; dosarul se păstrează în arhiva inspectoratului teritorial de muncă care a cercetat evenimentul;
    b) în două exemplare, pentru evenimentele care au produs deces, accidente colective; originalul se înaintează organelor de urmărire penală şi un exemplar se păstrează la inspectoratul teritorial de muncă care a efectuat cercetarea;
    c) în 3 exemplare, pentru evenimentele cercetate de Inspecţia Muncii; originalul se înaintează organelor de urmărire penală, un exemplar se păstrează la Inspecţia Muncii şi un exemplar la inspectoratul teritorial de muncă pe raza căruia s-a produs evenimentul;
    d) în mai multe exemplare, pentru evenimentele care au produs incapacitate temporară de muncă pentru victime cu angajatori diferiţi; originalul se păstrează în arhiva inspectoratului teritorial de muncă care a efectuat cercetarea.
    (6) Dosarul de cercetare întocmit conform prevederilor alin. (5) lit. a) şi b) va fi transmis Inspecţiei Muncii în condiţiile prevăzute la art. 126 alin. (1).
    (7) O copie a dosarului original se va transmite misiunii diplomatice sau consulatului ţării de unde provine accidentatul de către inspectoratul teritorial de muncă care a efectuat cercetarea sau, după caz, de către Inspecţia Muncii.

    SECŢIUNEA a 6-a
    Semnalarea bolilor profesionale

    ART. 149
    Orice suspiciune de boală profesională, inclusiv intoxicaţia acută profesională, se va semnala obligatoriu de către toţi medicii, indiferent de specialitate şi locul de muncă, cu prilejul oricărei prestaţii medicale: examene medicale profilactice, consultaţii medicale de specialitate.

    ART. 150
    Medicul care suspectează o boală profesională sau o intoxicaţie acută profesională completează fişa de semnalare BP1, prevăzută în anexa nr. 19, şi trimite bolnavul cu această fişă la unitatea sanitară de medicina muncii, respectiv clinica de boli profesionale sau cabinetul de medicina muncii din structura spitalelor, în vederea precizării diagnosticului de boală profesională ori de intoxicaţie acută profesională.

    SECŢIUNEA a 7-a
    Cercetarea bolii profesionale

    ART. 151
    După primirea fişei de semnalare BP1, medicul specialist de medicina muncii din cadrul direcţiei de sănătate publică judeţene sau a municipiului Bucureşti cercetează în termen de 7 zile, având în vedere ruta profesională, cauzele îmbolnăvirii profesionale.

    ART. 152
    Cercetarea se face în prezenţa angajatorului sau a reprezentantului acestuia ori, după caz, a persoanelor fizice autorizate în cazul profesiilor liberale, conform art. 34 alin. (2) din lege.
    ART. 153
    Cercetarea are drept scop confirmarea sau infirmarea caracterului profesional al îmbolnăvirii respective şi se finalizează cu redactarea şi semnarea procesului-verbal de cercetare a cazului de boală profesională, prevăzut în anexa nr. 20.
    ART. 154
    Procesul-verbal de cercetare a cazului de boală profesională este semnat de toţi cei care au luat parte la cercetare, conform competenţelor, menţionându-se în mod special cauzele îmbolnăvirii, responsabilitatea angajatorilor şi măsurile tehnice şi organizatorice necesare, pentru prevenirea unor boli profesionale similare.
    ART. 155
    (1) În situaţia în care angajatorul sau reprezentantul acestuia ori, după caz, persoana fizică autorizată în cazul profesiilor liberale sau inspectorul de muncă ori lucrătorul sau asigurătorul nu sunt de acord cu concluziile stabilite în procesul-verbal de cercetare ori cu măsura tehnică sau organizatorică formulată, se pot adresa, în scris, în termen de 30 de zile de la data primirii procesului-verbal de cercetare a cazului de boală profesională, Comisiei de experţi de medicina muncii acreditaţi de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi de Ministerul Sănătăţii.
    (2) Componenţa şi atribuţiile Comisiei de experţi vor fi stabilite prin ordin comun al ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale şi al ministrului sănătăţii.

    ART. 156
    Soluţiile adoptate în aceste situaţii vor fi comunicate în scris celor interesaţi, în termen de 20 de zile de la data primirii contestaţiei.
    ART. 157
    Procesul-verbal de cercetare a cazului de boală profesională se înmânează angajatorului, medicului care a semnalat îmbolnăvirea, pentru evidenţa îmbolnăvirilor profesionale şi pentru a urmări realizarea măsurilor prescrise, direcţiei de sănătate publică judeţeană sau a municipiului Bucureşti, inspectoratului teritorial de muncă participant la cercetare şi asigurătorului la nivel teritorial.

    ART. 158
    Pe baza confirmării caracterului profesional al îmbolnăvirii, medicul de medicina muncii care a efectuat cercetarea declară cazul de îmbolnăvire profesională, completând fişa de declarare a cazului de boală profesională BP2, denumită în continuare fişa de declarare BP2, care trebuie să aibă ştampila direcţiei de sănătate publică judeţene sau a municipiului Bucureşti şi trebuie să cuprindă data declarării, prevăzută în anexa nr. 21.

    SECŢIUNEA a 8-a
    Declararea bolilor profesionale

    ART. 159
    Dosarul de cercetare pentru declararea bolilor profesionale se păstrează la direcţia de sănătate publică judeţeană sau a municipiului Bucureşti şi va cuprinde următoarele documente:
    a) opisul documentelor din dosar;
    b) istoricul de expunere profesională (documentul care certifică ruta profesională, şi anume copie de pe carnetul de muncă) şi, după caz, nivelul măsurat al noxelor sau noxa identificată;
    c) copie de pe fişa de identificare a riscurilor profesionale de la dosarul medical de medicina muncii;
    d) istoricul stării de sănătate la locul de muncă (documentul eliberat de medicul de medicina muncii care asigură asistenţa de medicina muncii la unitatea respectivă);
    e) document medical care precizează diagnosticul de boală profesională (biletul de ieşire emis de clinica/secţia de medicina muncii din structura spitalelor sau adeverinţa medicală emisă de medicul de medicina muncii care a precizat diagnosticul de boală profesională, în cazul în care bolnavul nu a fost internat) şi copii ale unor investigaţii necesare pentru susţinerea diagnosticului de profesionalitate;
    f) procesul-verbal de cercetare a cazului de boală profesională;
    g) copie de pe fişa de semnalare BP1.
    ART. 160
    (1) În cazul bolilor profesionale:
    a) declararea se face de către direcţia de sănătate publică judeţeană sau a municipiului Bucureşti din care face parte medicul de medicina muncii care a efectuat cercetarea, pe baza documentelor prevăzute la art. 159, prin fişa de declarare a cazului de boală profesională BP2, care reprezintă formularul final de raportare a bolii profesionale nou-declarate;
    b) semnalarea şi declararea se fac într-un interval de maximum 2 ani de la încetarea expunerii profesionale considerate cauză a îmbolnăvirii. Excepţie fac cazurile de pneumoconioze şi cancerul.
    (2) Pentru bolile profesionale declarate în unul dintre statele membre ale Uniunii Europene sau ale Spaţiului Economic European trebuie întocmită o fişă de declarare a cazului de boală profesională BP2 de către Direcţia de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti.

    ART. 161
    În cazul în care unitatea la care s-a produs îmbolnăvirea a fost desfiinţată sau nu mai există la momentul precizării diagnosticului de boală profesională, cazul respectiv se poate declara prin fişa de declarare BP2 pe baza documentelor prevăzute la art. 159, cu excepţia procesului-verbal de cercetare a cazului de boală profesională.
    ART. 162
    Toate cazurile de boli profesionale se declară la ultimul angajator unde a lucrat bolnavul şi unde există factorii de risc ai bolii profesionale respective evidenţiaţi prin documente oficiale de la direcţia de sănătate publică; ele se declară şi se păstrează în evidenţă de către direcţia de sănătate publică din judeţul sau din municipiul Bucureşti în care se află angajatorul respectiv.

    ART. 163
    Direcţia de sănătate publică judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, este răspunzătoare pentru corectitudinea datelor înscrise în fişa de declarare BP2.

    ART. 164
    Bolile profesionale cu diagnosticul de pneumoconioză se declară numai pe baza diagnosticului precizat de către comisiile de pneumoconioze de la nivelul clinicilor de boli profesionale.

    SECŢIUNEA a 9-a
    Raportarea bolilor profesionale

    ART. 165
    (1) Bolile profesionale nou-declarate se raportează în cursul lunii în care s-a produs declararea, de către direcţia de sănătate publică judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, la Centrul naţional de monitorizare a riscurilor din mediul comunitar - Compartimentul sănătate ocupaţională şi mediul de muncă din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică, denumit în continuare Centrul naţional de monitorizare a riscurilor, precum şi la structurile teritoriale ale asigurătorului stabilite conform legii.
    (2) O copie a fişei de declarare BP2 se va înmâna lucrătorului diagnosticat cu boală profesională.
    (3) O copie a procesului-verbal de cercetare a cazului de boală profesională se va înmâna lucrătorului a cărui boală profesională a fost infirmată în urma cercetării.

    ART. 166
    La nivelul Centrului naţional de monitorizare a riscurilor se constituie Registrul operativ naţional informatizat al bolilor profesionale, care se reactualizează lunar cu datele din fişele de declarare BP2.

    ART. 167
    Centrul naţional de monitorizare a riscurilor reprezintă forul metodologic care asigură asistenţă şi îndrumare tehnică profesională în domeniul bolilor profesionale, al bolilor legate de profesiune, precum şi în elaborarea de reglementări pentru protecţia sănătăţii în relaţie cu expunerea la agenţi periculoşi în mediul de muncă, promovarea sănătăţii la locul de muncă (elaborare de ghiduri, stabilirea de valori-limită de expunere profesională, metode standardizate de măsurare a concentraţiilor de agenţi chimici conform recomandărilor Comisiei Europene, instruiri de specialitate).

    ART. 168
    Centrul naţional de monitorizare a riscurilor raportează semestrial datele privind morbiditatea profesională Direcţiei de sănătate publică şi control în sănătate publică din cadrul Ministerului Sănătăţii.

    ART. 169
    Centrul naţional de monitorizare a riscurilor transmite informaţiile de interes public privind bolile profesionale tuturor instituţiilor implicate în activităţi cu impact asupra sănătăţii lucrătorilor.

    ART. 170
    Lista bolilor profesionale ale căror declarare, cercetare şi evidenţă sunt obligatorii este prevăzută în anexa nr. 22.
    ART. 171
    Structurile de medicina muncii din cadrul direcţiilor de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti vor raporta, cu o periodicitate anuală, Centrului naţional de monitorizare a riscurilor situaţia absenteismului medical ca urmare a bolilor profesionale în anul respectiv.

    ART. 172
    Intoxicaţia acută profesională se declară, se cercetează şi se înregistrează atât ca boală profesională, cât şi ca accident de muncă.

    SECŢIUNEA a 10-a
    Bolile legate de profesie

    ART. 173
    Lista bolilor legate de profesiune este prezentată în anexa nr. 23.
    ART. 174
    Bolile legate de profesiune nu se declară. Acestea se dispensarizează medical şi se comunică angajatorilor sub forma rapoartelor medicale nenominalizate privind sănătatea lucrătorilor, în vederea luării măsurilor tehnico-organizatorice de normalizare a condiţiilor de muncă.

    SECŢIUNEA a 11-a
    Dispoziţii finale

    ART. 175
    În contractele încheiate între angajatori pentru prestarea de activităţi şi servicii vor fi prevăzute clauze privind răspunderile referitoare la comunicarea, cercetarea şi înregistrarea unor eventuale accidente de muncă.
    ART. 176
    (1) Victimele sau familia victimelor unui eveniment urmat de incapacitate temporară de muncă, invaliditate sau deces au dreptul să sesizeze sau să se informeze la inspectoratul teritorial de muncă pe raza căruia a avut loc accidentul.
    (2) Dacă în urma investigaţiilor rezultă că sunt întrunite condiţiile unui accident de muncă, inspectoratul teritorial de muncă va lua măsuri pentru efectuarea cercetării în conformitate cu prevederile prezentelor norme metodologice.
    (3) În situaţiile prevăzute la alin. (1), inspectoratul teritorial de muncă va răspunde sesizărilor conform prevederilor legale sau va elibera, la cerere, o copie a procesului-verbal de cercetare a evenimentului.
    ART. 177
    (1) În situaţia în care angajatorul, lucrătorii implicaţi, victimele sau familiile acestora nu sunt de acord cu concluziile stabilite în procesul-verbal de cercetare a evenimentului, pot sesiza, în scris, Inspecţia Muncii, în termen de 30 de zile calendaristice de la data primirii procesului-verbal.
    (2) Dacă în urma analizei se constată că trebuie refăcută cercetarea, Inspecţia Muncii dispune completarea dosarului de cercetare şi/sau întocmirea unui nou proces-verbal de cercetare care îl va înlocui pe cel existent.
    (3) Soluţiile adoptate de către Inspecţia Muncii vor fi comunicate celor interesaţi, în termenul legal.

    CAP. VIII
    Avizarea documentaţiilor cu caracter tehnic de informare şi instruire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă

    SECŢIUNEA 1
    Prevederi generale

    ART. 178
    Prezentul capitol are ca scop stabilirea tipurilor de documentaţii cu caracter tehnic de informare şi instruire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă care se supun avizării, a cerinţelor care stau la baza realizării acestora, precum şi a procedurii de avizare.
    ART. 179
    Documentaţiile care se supun avizării sunt:
    a) filme sau imagini, pe peliculă sau suport magnetic, cu subiecte din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă;
    b) afişe, pliante, broşuri din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă;
    c) suporturile de curs destinate programelor de pregătire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă prevăzute la art. 16 alin. (1) lit. c) şi la art. 55 alin. (1);
    d) diapozitive, diafilme şi altele asemenea.

    SECŢIUNEA a 2-a
    Cerinţe de realizare a documentaţiilor

    ART. 180
    Cerinţele generale pentru realizarea documentaţiilor prevăzute la art. 179 sunt:
    a) conţinutul să fie în concordanţă cu legislaţia în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă în vigoare;
    b) să prezinte informaţia într-o formă accesibilă, completă şi uşor de asimilat;
    c) conţinutul şi realizarea să fie în concordanţă cu nivelul de pregătire al subiecţilor cărora li se adresează.
    ART. 181
    Cerinţele specifice pentru realizarea filmelor cu subiecte din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă sunt:
    a) scenariul şi regia să asigure perceperea corectă şi clară a mesajului;
    b) imagine clară şi sugestivă;
    c) sonor clar şi sugestiv;
    d) forme de prezentare: filmare reală sau animaţie;
    e) durata proiecţiei: 10-20 de minute.
    ART. 182
    Cerinţele specifice pentru realizarea afişelor şi pliantelor din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă sunt:
    a) grafică simplă, fără greşeli tehnice, subliniindu-se elementele principale ale temei şi eliminându-se detaliile nesemnificative;
    b) utilizarea unor culori vii, contrastante, în concordanţă cu subiectul, respectiv culori deschise pentru situaţii pozitive şi culori închise pentru situaţii negative;
    c) să nu aibă text sau textul să fie scurt, concis şi vizibil, cu dimensiunea literelor aleasă astfel încât să permită citirea textului de la o distanţă de 4-5 m;
    d) subiectul să ocupe circa 60% din suprafaţa afişului, iar marginile să fie suficient de mari pentru a-l izola de fondul pe care este aplicat;
    e) mărimea afişului va fi aleasă în funcţie de scopul urmărit şi locul în care va fi expus;
    f) materialele din care sunt realizate să fie adecvate mediilor în care vor fi utilizate, respectiv să fie rezistente la acţiunea factorilor din mediul în care sunt amplasate şi/sau utilizate (umiditate, agenţi chimici etc.).
    ART. 183
    Cerinţele specifice pentru realizarea broşurilor din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă sunt:
    a) să prezinte informaţiile clar şi concis;
    b) să se axeze pe o temă concretă;
    c) să prezinte un interes practic cât mai larg.
    ART. 184
    Cerinţele specifice pentru elaborarea suportului de curs prevăzut la art. 179 lit. c) sunt:
    a) să fie elaborat în baza unei documentări bibliografice la zi;
    b) să utilizeze terminologia specifică securităţii şi sănătăţii în muncă;
    c) să fie elaborat pe o tematică orientată spre grupuri-ţintă, respectiv angajatorii care şi-au asumat atribuţii din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă şi reprezentanţii lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii lucrătorilor;
    d) să fie redactat clar, concis, adaptat nivelului de pregătire al grupului-ţintă căruia îi este destinat;
    e) informaţiile să fie sistematizate într-o organizare logică a conţinutului, orientate spre situaţii concrete de muncă;
    f) să evidenţieze consecinţele neaplicării şi/sau nerespectării legislaţiei din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă.

    ART. 185
    Cerinţele specifice pentru realizarea diapozitivelor şi diafilmelor sunt:
    a) pe cât posibil să fie realizate color şi să fie clare;
    b) să fie însoţite de scheme explicative;
    c) să fie însoţite de texte redactate clar şi concis, fără a da naştere la interpretări;
    d) să fie realizate într-o succesiune logică.

    SECŢIUNEA a 3-a
    Avizarea documentaţiilor

    ART. 186
    (1) Documentaţiile prevăzute la art. 179 pot fi difuzate sau comercializate numai dacă sunt avizate de către Comisia de abilitare şi avizare prevăzută la art. 36, din judeţul în care îşi are sediul elaboratorul.
    (2) În situaţia în care elaboratorul îşi are sediul într-un alt stat membru al Uniunii Europene ori aparţinând Spaţiului Economic European, documentaţiile se avizează de către Comisia de abilitare şi avizare din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă al Municipiului Bucureşti.

    ART. 187
    Pentru avizarea documentaţiilor, elaboratorul va transmite Comisiei de abilitare şi avizare, prin poştă, o cerere întocmită potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 24, însoţită de un dosar care cuprinde:
    a) copia certificatului de înregistrare la registrul comerţului şi, după caz, a anexei acestuia;
    b) prin excepţie de la prevederile lit. a), în situaţia în care elaboratorul se află în cazul prevăzut la art. 186 alin. (2), acesta va depune documentul echivalent eliberat de statul în care îşi are sediul;
    c) un scurt memoriu de prezentare a documentaţiei;
    d) două exemplare din documentaţia supusă avizării;
    e) în cazul diapozitivelor şi diafilmelor se vor transmite originalul şi două copii pe suport hârtie.

    ART. 188
    (1) Comisia de abilitare şi avizare va transmite prin poştă avizul sau decizia de respingere motivată, în termen de 30 de zile de la data primirii solicitării.
    (2) Avizul comisiei, prezentat în anexa nr. 25, va fi însoţit de un exemplar din documentaţia transmisă de elaborator, care va purta ştampila Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale.

    (3) Decizia de respingere, prezentată în anexa nr. 26, va fi însoţită de cele două exemplare de documentaţie transmisă de elaborator, pentru a fi refăcută în sensul celor precizate în decizie.

    SECŢIUNEA a 4-a
    Dispoziţii finale

    ART. 189
    (1) Difuzarea sau comercializarea documentaţiilor prevăzute la art. 179 va fi însoţită de o copie a avizului.
    (2) Angajatorul care utilizează documentaţiile prevăzute la art. 179 trebuie să deţină o copie a avizului.
    ART. 190
    (1) Solicitantul sau titularul de aviz, după caz, pot face contestaţie la Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, în termen de maximum 30 de zile de la data primirii deciziei de respingere.

    (2) Soluţiile adoptate ca răspuns la contestaţie vor fi comunicate celor interesaţi în termen de 30 de zile de la data primirii contestaţiei.
    ART. 191
    (1) Dacă în timpul controalelor efectuate de inspectorii de muncă se constată diferenţe între documentaţia avizată şi cea folosită în activitatea curentă, inspectorul de muncă dispune măsuri pentru retragerea documentaţiei neconforme şi comunică, în scris, situaţia constatată Comisiei de abilitare şi avizare care a dat avizul, cu propunerea de suspendare sau de retragere a avizului.
    (2) Comisia prevăzută la alin. (1) aduce la cunoştinţa titularului de aviz situaţia constatată, pentru ca acesta să îşi prezinte punctul de vedere.
    (3) Comisia prevăzută la alin. (1) analizează comunicarea inspectorului de muncă împreună cu punctul de vedere al titularului de aviz şi emite o decizie de suspendare sau de retragere a avizului, după caz.
    (4) Suspendarea se poate face pe o perioadă determinată, în funcţie de timpul necesar pentru remedierea deficienţelor constatate.
    (5) Decizia de respingere a avizării, de retragere, de suspendare a avizului sau cea prevăzută la art. 192 alin. (2) poate face obiectul unei contestaţii în condiţiile prevăzute la art. 190.

    ART. 192
    (1) În situaţia în care titularul de aviz intenţionează să aducă modificări unei documentaţii avizate, are obligaţia să comunice Comisiei de abilitare şi avizare teritoriale, respectiv a municipiului Bucureşti, conţinutul acestor modificări.
    (2) Comisia de abilitare şi avizare teritorială, respectiv a municipiului Bucureşti, analizează dacă modificările asupra documentaţiei sunt intervenţii minore sau majore şi decide menţinerea avizului sau necesitatea unei noi avizări.
    ART. 192^1
    (1) Procedurile şi formalităţile de abilitare a serviciilor externe de prevenire şi protecţie pot fi îndeplinite şi prin intermediul PCU electronic, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 49/2009, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 68/2010. Prevederile prezentului alineat se aplică în termen de 60 de zile de la data operaţionalizării punctului de contact unic electronic.
    (2) Prevederile din cuprinsul prezentelor norme metodologice se completează cu dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 49/2009, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 68/2010.

    ART. 193
    Anexele nr. 1-26 fac parte integrantă din prezentele norme metodologice.



0 Comentarii la articol

Posteaza un comentariu

Campurile marcate sunt obligatorii *