Noutati privind calculul impozitului pe profit 2012

Declaratii fiscale  |  0 comentarii

Noile prevederi legale privind determinarea impozitului pe profit şi recuperarea pierderilor fiscale înregistrate de cei care îşi încetează existenţa ca urmare a unei operaţiuni de fuziune, divizare sau desprindere a unei părţi din patrimoniu şi de către contribuabilii beneficiari. Precizăm că noile prevederi au fost introduse prin O.G. nr.15/2012 pentru modificarea şi completarea Legii nr.571/2003 privind Codul Fiscal, publicată în Monitorul Oficial nr.621/2012 şi prin H.G. nr.1.071/2012 pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.571/2003 privind Codul Fiscal, aprobate prin H.G. nr.44/2004, publicată în Monitorul Oficial nr.753/2012. 1.De la 1.octombrie.2012, pierderea fiscală înregistrată de contribuabilii care îşi încetează existenţa ca efect al unei operaţiuni de fuziune sau divizare, se poate recupera de către contribuabilii nou înfiinţaţi ori de către cei care preiau patrimoniul societăţii absorbite sau divizate, după caz, proporţional cu activele şi pasivele transferate persoanelor juridice beneficiare, aşa cum este stipulat în proiectul de fuziune/divizare. Pierderea fiscală înregistrată de contribuabilii care nu îşi încetează existenţa ca efect al unei operaţiuni de desprindere a unei părţi din patrimoniul acestora, transferat ca întreg, se recuperează de aceşti contribuabili şi de cei care preiau parţial patrimoniul societăţii cedente, după caz, proporţional cu activele şi pasivele transferate persoanelor juridice beneficiare, potrivit proiectului de divizare, respectiv cu cele menţinute de persoana juridică cedentă. Pierderile fiscale anuale care se pot recupera de contribuabilii nou înfiinţaţi sunt cele din anii precedenţi anului în care au loc operaţiunile de fuziune, divizare sau desprindere a unei părţi din patrimoniu, nerecuperate de contribuabilul cedent şi transmise contribuabilului beneficiar.Aceste pierderi se recuperează, la fiecare termen de plată a impozitului pe profit care urmează datei la care aceste operaţiuni produc efecte, pe perioada de recuperare rămasă din perioada iniţială de 5, respectiv 7 ani, în ordinea în care au fost înregistrate de către contribuabilul cedent. Pierderea fiscală înregistrată de contribuabilul cedent în perioada din anul curent cuprinsă între 1.ianuarie şi data la care operaţiune respectivă produce efecte, transmise contribuabilului beneficiar se recuperează la fiecare termen de plată a impozitului pe profit care urmează datei la care operaţiunea de fuziune, divizare sau desprindere a unei părţi din patrimoniu produce efecte, fiind luată în calcul de acesta,adică de contribuabilul beneficiar, la stabilirea profitului impozabil / pierderii fiscale din anul respectiv, înaintea recuperării pierderilor fiscale din anii precedenţi. Pentru recuperarea pierderii fiscale transferate sau menţinute se efectuează următoarele operaţiuni: a)Contribuabilul cedent: -calculează pierderea fiscală pe perioada cuprinsă între 1.ianuarie şi data la care operaţiune de desprindere a unei părţi din patrimoniu produce efecte, pentru stabilirea părţii de pierdere transmise contribuabilului beneficiar. -evidenţiază separat partea de pierdere fiscală din anul curent şi partea de pierdere din anii precedenţi transferată/menţinută în registrul de evidenţă fiscală. -transmite contribuabilului beneficiar un înscris care să cuprindă informaţii fiscale referitoare la pierderile fiscale anuale transferate contribuabilului beneficiar, înregistrate în declaraţiile sale de impozit pe profit, inclusiv cea pentru anul in care are loc operaţiunea de reorganizare, detaliate pe fiecare an fiscal în parte. -în cazul operaţiunilor de desprindere a unei părţi din patrimoniu, transmite şi partea din pierderea fiscală înregistrată în anul curent, stabilită prin ajustarea pierderii fiscale calculate la lit.a), precum şi pierderile fiscale din anii precedenţi, proporţional cu activele şi pasivele transmise contribuabilului beneficiar, potrivit proiectului de divizare. b)Contribuabilul beneficiar înregistrează în registrul de evidenţă fiscală pierderile fiscale preluate pe baza înscrisului transmis de contribuabilul cedent , în care este evidenţiată distinct şi perioada de recuperare pentru fiecare pierdere fiscală transferată. 2.În cazul operaţiunilor de fuziune, divizare, divizare parţială, transferurilor de active şi schimburilor de acţiuni în care sunt implicate societăţi din două sau mai multe state membre, iar societatea beneficiară are un sediu permenent situat în România, în situaţia în care societatea cedentă înregistrează pierdere fiscală, aceasta se poate recupera de către sediul permanent al societăţii beneficiare situat în România. 3.În cazul transferului sediului social al unei societăţi europene sau a unei societăţi cooperative europene din România în alt stat membru, dacă societatea cedentă înregistrează pierdere fiscală, pierderea înregistrată se va recupera de către sediul permanent al societăţii europene ori al societăţii cooperative europene situat în România. Societatea europeană (SE) este o societate care îşi desfăşoară activitatea la nivel european, constituită pe teritoriul Comunităţii în condiţiile şi în conformitate cu prevederile Regulamentului (CE) nr.2.157/2001 privind statutul societăţii europene. Societatea cooperativă europeană (SCE) este constituită şi funcţionează conform Regulamentului (CE) nr.1.435/2003 privind statutul societăţii cooperative europene. 4.La determinarea profitului impozabil veniturile şi cheltuielile reprezentând dobânzile/penalităţile/daunele-interese contractuale anulate prin convenţii încheiate între părţile contractante sunt venituri impozabile, respectiv cheltuieli deductibile, în anul fiscal în care se înregistrează anularea acestora, dacă aceste dobânzi/penalităţi daune-interese stabilite în cadrul contractelor economice iniţiale au reprezentat cheltuieli deductibile, respectiv venituri impozabile, pe măsura înregistrării lor. 5.Au fost incluse în categoria provizioanelor care pot fi deduse la calculul profitului impozabil şi provizioanele tehnice constituite de persoanele juridice, admninistratori de fonduri de pensii facultative, respectiv administratori care furnizează pensii private în baza Legii nr.411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, respectiv a Legii nr.204/2006 privind pensiile facultative.

Comentarii facebook

0 Comentarii la articol

Posteaza un comentariu

Campurile marcate sunt obligatorii *