Ariton, Stirbet si Trihenea vor centura gata in acest an - Ziare Sibiu

Stiri Sibiu  |  0 comentarii

Ariton, Stirbet si Trihenea vor centura gata in acest an

Senatorul Ion Ariton, deputatul Cornel Stirbet si prefectul judetului Constantin Trihenea au vizitat, ieri dimineata, santierul primului tronson al centurii ocolitoare a Sibiului. Acestia au vrut sa cunosca stadiul lucrarilor la primul tronson al centurii, deoarece a trecut mai bine de o luna de la ultima vizita pe centura Sibiului. Au vizitat portiuni din centura unde lucrarile înainteaza destul de bine (unele finalizate în proportie de 90 la suta), dar au vizualizat si bucati din centura în care lucrarile trebuie recuperate destul de rapid. Este vorba de portiuni pe care a lucrat fostul constructor al centurii, firma italiana TODINI, si care în ultimii doi ani s–au degradat considerabil, fiind nevoie chiar de reproiectari. Daca mai punem la socoteala si faptul ca ploile au încurcat destul de serios mersul lucrarilor, termenul realist de terminare al lucrarii ramâne noiembrie 2010.
Centura, cu bune si cu rele
Vizita celor trei a început de la punctul zero al centurii Sibiului, din apropierea localitatii Vestem. Acestia au inspectat bretelele de legatura ale centurii din acesta zona, care sunt aproape finalizate (mai trebuie doar semnalizate si montati parapetii de protectie, deoarece colectarea apelor pluviale a fost deja realizata), dupa care au traversat podul de peste drumul national. La pod, se lucra, ieri, la realizarea hidroizolatiei. Parlamentarii de Sibiu si prefectul Trihenea s-au oprit, apoi, la lucrarile ce vizeaza tronsonul dintre podurile 2 si 3 ale centurii. Practic, o zona în care a lucrat fostul constructor al centurii, Todini. Aici se spera ca într-o luna sa fie realizate lucrarile de pamânt necesare, astfel încât activitatea sa se poata axa pe finalizarea celor doua poduri. Situatia este una destul de dificila, deoarece nici terenul nu îi ajuta prea mult pe constructorii Max Bogl - Geiger. Vizita a continuat apoi cu vizualizarea lucrarilor la podurile de pe centura care duc spre Bungard si Agnita. Podul situat pe DJ Sibiu - Agnita se afla într-o faza destul de avansata, în conditiile în care s-au turnat primele straturi de asfalt. Totodata, sunt aproape de finalizare si bretelele de legatura a DJ-ului cu centura Sibiului. Un alt obiectiv important de pe traseu este finalizat în proportie de 90 la suta. Este vorba despre amenajarea sensului giratoriu de pe strada Henri Coanda.

sursa: tribuna.ro

27.07.2010



Comentarii facebook

0 Comentarii la articol

Posteaza un comentariu

Campurile marcate sunt obligatorii *