Baremul de evaluare la limba romana nu va fi revizuit

Invatamant Gimnazial  |  2 comentarii

Referitor la proba de limba şi literatura română din cadrul evaluării naţionale la clasa a VIII-a, desfăşurată luni, 25 iunie, ministrul Liviu Marian Pop a precizat că pentru susţinerea acesteia s-au prezentat 166.830 de elevi.

Dintre aceştia, unul singur a fost eliminat pentru ca a încercat să utilizeze telefonul mobil. Ministrul a mai spus că subiectele s-au încadrat în nivelul mediu de dificultate prevăzut de metodologie şi că evaluarea lucrărilor se va face în conformitate cu baremul iniţial .

Am consultat 90% din inspectorii de limba română din inspectoratele şcolare care au spus că unul dintre subiecte este formulat ambiguu, însă baremul de evaluare nu va fi revizuit pentru că, din punctul de vedere al specialiştilor, este corect. Prin urmare, notarea se va face pe baza acestui barem. Nu putem schimba regulile în timpul jocului, însă estimăm că nu vor fi probleme în privinţa notării. Cu alte cuvinte, admiterea elevilor în clasa a IX-a nu va avea de suferit", a mai spus ministrul interimar al Educaţiei. Acesta a adăugat că subiectele şi baremele de evaluare erau deja finalizate la preluarea mandatului, modificarea lor presupunând declanşarea unei proceduri legale a cărei durată e de 6 luni.

Ministrul Liviu Marian Pop a mai declarat că MECTS va face publică, în luna septembrie, lista unităţilor de învăţământ din care provin cadrele didactice care au elaborat subiectele pentru examenele naţionale din acest an şi că tot atunci vor fi finalizate şi noile programele şcolare. „Aceste programe vor fi concepute de oasemenea manieră încât chestiunile echivoce vor dispărea din cerinţele pe care elevii le vor avea de rezolvat la examene", a concluzionat ministrul interimar al Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.

Comentarii facebook

2 Comentarii la articol

  • 21 Martie 2013, 14:13

    1

    sunt foarte simple

  • 21 Martie 2013, 14:14

    2

    sunt foarte simple

Posteaza un comentariu

Campurile marcate sunt obligatorii *