Coruptie la Directia Sanitar Veterinara ( DSV ) Bucuresti

Coruptie  |  0 comentarii

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie efectuează cercetări faţă de nouă inculpaţi (trei directori şi şase inspectori) care îşi desfăşoară activitatea în cadrul Direcţiei Sanitar – Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (D.S.V.S.A.), în legătură cu infracţiuni de corupţie.

Astfel, în sarcina inculpaţilor LUPU DOINA – CONSTANŢA, director coordonator la Direcţia Sanitar – Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (D.S.V.S.A.) a municipiului Bucureşti, HOFMAN IULIAN – ALEXANDRU, inspector, BEJAN ROBERT – GEORGE, inspector, s-au reţinut infracţiunile de luare de mită şi trafic de influenţă, ambele în formă continuată;

În sarcina inculpaţilor PODOSU IOANA – MĂDĂLINA, director coordonator la D.S.V.S.A a judeţului Ilfov şi HOFMAN MARIUS, director coordonator adjunct la D.S.V.S.A a municipiului Bucureşti, s-au reţinut infracţiunile de luare de mită, trafic de influenţă şi infracţiunea prevăzută de art. 11 lit. a din Legea 78/2000 şi anume intermedierea sau înlesnirea efectuării unor operaţiuni comerciale de către persoana care are sarcina de a supraveghea sau controla agenţi economici privaţi, dacă se obţin direct sau indirect foloase necuvenite, toate cele trei infracţiuni în formă continuată;



În sarcina inculpaţilor MACARIE GABRIELA, PORUMBEL BOGDAN, DRĂGHICI ELENA, IANCU VICENŢIA – ANDREEA, inspectori la D.S.V.S.A a municipiului Bucureşti, s-a reţinut infracţiunea de luare de mită, în formă continuată.

În sarcina tuturor inculpaţilor, cu excepţia lui Macarie Gabriela, s-a mai reţinut infracţiunea de iniţiere sau constituire a unui grup infracţional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup.

Din ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale întocmită de procurori a rezultat următoarea stare de fapt:

În perioada 2007 – mai 2010, cei nouă inculpaţi, în calitate de angajaţi ai D.S.V.S.A, în mod repetat, au pretins şi primit bani şi bunuri necuvenite şi au acceptat promisiunea unor astfel de bunuri, în scopul de a nu-şi îndeplini îndatoririle de serviciu sau de a face un act contrar acestor îndatoriri referitoare la activităţile de inspecţie, control şi de avizare ori autorizare sanitar – veterinară şi pentru siguranţa alimentelor, a unor agenţi economici de pe raza municipiului Bucureşti.

În plus, în calitate de persoane cu funcţie de decizie, inculpaţii Lupu Doina – Constanţa, Podosu Ioana – Mădălina şi Hofman Marius, precum şi inculpaţii Hofman Iulian – Alexandru şi Bejan Robert – George, în calitate de inspectori, în mod repetat, au primit ori acceptat promisiunea de bunuri necuvenite, în scopul de a-şi trafica influenţa şi autoritatea asupra subalternilor, respectiv colegilor lor, intervenind în actul de control al acestora şi determinându-i să nu aplice sancţiuni ori să aplice amenzi în cuantum minim unor agenţi economici din municipiul Bucureşti. De asemenea, abuzând de autoritatea şi prerogativele ce derivă din funcţia publică deţinută, privind activitatea de inspecţie-control ori cea de avizare - autorizare sanitar veterinară şi pentru siguranţa alimentelor a agenţilor economici din judeţul Ilfov, respectiv municipiul Bucureşti, inculpaţii Podosu Ioana – Mădălina şi Hofman Marius au înlesnit şi intermediat efectuarea de operaţiuni comerciale între agenţii economici sus menţionaţi, ori între aceştia şi firmele pe care le coordonează personal ori prin rudele lor apropiate.



În scopul comiterii infracţiunilor de corupţie, pentru a obţine beneficii financiare şi materiale, inculpaţii Lupu Doina, Hofman Marius, Hofman Iulian şi Bejan Robert – George au constituit un grup infracţional organizat, iar inculpaţii Porumbel Bogdan, Podosu Ioana – Mădălina, Drăghici Elena şi Iancu Vicenţia – Andreea au sprijinit acest grup.

Celor nouă inculpaţi li s-au adus la cunoştinţă acuzaţiile în conformitate cu art. 6 alin. 3 C.p.p., iar la data de 1 iunie 2010 procurorii anticorupţie au dispus reţinerea acestora pe o perioadă de 24 ore. La data de 2 iunie 2010, Tribunalul Bucureşti a admis propunerea de arestare preventivă a inculpaţilor Hofman Marius, Bejan Robert – George şi Macarie Gabriela pe o perioadă de 29 zile. Faţă de măsura preventivă luată de instanţă, de a-i obliga pe ceilalţi şase inculpaţi de a nu părăsi ţara pe o perioadă de 29 de zile, procurorii au declarat recurs.

Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, necesară în vederea propunerii unor măsuri preventive, activitate care nu poate, în nici o situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Comentarii facebook

0 Comentarii la articol

Posteaza un comentariu

Campurile marcate sunt obligatorii *