Donatie maternitate deseuri banca oug50 Schengen benzina actor aghiasma carte nato stiri ziare Bihor

Stiri locale Bihor  |  0 comentarii

Donaţie de circa 18 de mii de euro, pentru Maternitatea orădeană. Banii, investiţi în aparatură de înaltă perfomanţă

Primăria a anunţat că Maternitatea din Oradea a fost sponsorizată cu suma de 80.000 lei, echivalentul a circa 18.500 de Euro, de către firma SC Emsil Techtrans SRL.

O nouă acţiune de colectare a deşeurilor electronice şi electrocasnice la Oradea, sâmbătă

Sâmbătă, 8 ianuarie, va avea loc aţiunea lunară privind colectarea deşeurilor de echipamente electrice şi electronice.

Clienţii băncilor care nu vor să i se aplice OUG50 au două luni să aleagă

Clienţii cu credite în derulare care nu vor să li se aplice prevederile Ordonanţei 50/2010, prin care se transparentizează costul finanţării, mai au 53 de zile în care pot notifica băncii că denunţă actele adiţionale.

Intrarea României în Schengen a fost amânată!

Aderarea Romaniei si Bulgariei la spatiul Schengen a fost amanata, potrivit agentiei germane de presa DPA, care il citeaza pe ministrul maghiar de interne, Sandor Pinter.

Ultima soluţie: 3 zile fără benzină - Protestul automobiliştilor se extinde şi în Bihor

Scumpirile în valuri ale benzinei şi motorinei au inflamat nervii consumatorilor. Protestul inedit al unor tineri bucureşteni, care au decis să cumpere doi-trei litri de combustibili cu bani mărunţi pentru a bloca benzinăriile, a ajuns şi în Oradea. Pe reţelele de socializare de pe internet sau pe adresele de e-mail sau chat au început să curgă mesaje de mobilizare. Bihorenii sunt îndemnaţi ca timp de trei zile să boicoteze orice benzinărie, pentru a determina companiile să reducă preţurile.

2010 - Un an bun pentru actorii orădeni

Pentru mare parte dintre actorii Teatrului de Stat Oradea, anul care tocmai s-a încheiat a fost unul reuşit, un an în care graţie evoluţiei lor impecabile au reuşit să bucure sufletele publicului orădean, şi nu numai, fiind răsplătiţi cu aplauze îndelungi după fiecare spectacol.

Un munte de speranţe sub o ploaie de Agheasmă

Ieri, de Bobotează, mii de credincioşi au luat cu asalt lăcaşurile de cult din Oradea, pentru a asista la sfinţirea cea mare a apei (Agheasma Mare), care se face o singură dată în an, în 6 ianuarie, şi simbolizează Botezul Domnului în Apele Iordanului. Cu apa luată de Bobotează se sfinţesc casele, iar credincioşii gustă din ea până în 14 ianuarie, inclusiv, pe nemâncate, şi o folosesc în vreme de primejdii, boli şi ispite. La Catedrala "Adormirea Maicii Domnului" - Biserica cu Lună, s-au sfinţit în jur de 4.000 de litri de apă şi sute de credincioşi au stat la rând pentru a lua acasă apa miraculoasă.


     Vremea azi                         
vremea, vremea inmh, vremea romania           anunturi gratuite, anunturi imobiliare gratuite, anunturi auto gratuite, anunturi online gratuite, anunturi gratuite bucuresti, postari anunturi gratuite       horoscop, horoscopul zilei, horoscoul zilei de azi,

O carte ca nealtele: al doilea volum din "Cântecul după cântec"

Un eveniment editorial de excepţie s-a consumat ieri, la  Restaurantul Transilvania, din Oradea, într-o atmosferă elegantă şi sărbătorească, prilejuită de lansarea celui de-al doilea volum din "Cântecul după cântec, schiţă pentru un univers folcloric bihorean", carte realizată în colaborare de Ioan Degău şi Miron Blaga. Despre acest volum impresionant, însumând peste 630 de pagini, au vorbit universitarii Viorel Faur, Ioan Laza, Oana Lianu, Blaga Mihoc, precum şi Ligia Mirişan, directoarea Bibliotecii Judeţene "Gheorghe Şincai" Oradea. Momentul muzical a fost susţinut de îndrăgita interpretă Cornelia Covaciu, acompaniată de soliştii instrumentişti Petrică Popa, Mitică Negrean şi Sorin Costache.

Soţiile funcţionarilor NATO fac opere de caritate

Fundaţia NATO Wives Bazaar, din Bruxelles, printre membrii căreia se numără soţiile funcţionarilor NATO, a acordat, ieri, unor fundaţii din Oradea cecuri simbolice în vederea finanţării unor proiecte pentru comunitatea locală. Banii obţinuţi de la fundaţia belgiană vor fi utilizaţi fie pentru achiţionarea unor aparate de joacă sau maşini de spălat rufe, fie pentru dotarea unui cabinet de psihopedagogie, respectiv reabilitarea unor case de tip familial.

Parcul Natural Cefa - Primul bilanţ, primele planuri

Parcul Natural Cefa s-a născut, actul de naştere a fost semnat, acum urmează să crească şi să înflorească. Într-un peisaj hibernal, cu lacurile îngheţate bocnă, la Punctul de informare amenajat în interiorul Parcului, chiar la marginea pădurii Rădvani, persoanele care au muncit cu perseverenţă la proiectul parcului au susţinut o conferinţă de presă. În acest moment Bihorul este unul dintre puţinele judeţe din ţară care are pe teritoriul său două parcuri naturale.




Comentarii facebook

0 Comentarii la articol

Posteaza un comentariu

Campurile marcate sunt obligatorii *