Fiadone cu portocale

Rețete de prăjituri și dulciuri  |  0 comentarii

Ingrediente Fiadone cu portocale:
500 g urdă dulce (bine scursă), 6 ouă, 500 g zahăr, 1 portocală, 1 lingură rachiu de fructe (facultativ), 20 g unt, sare.

Mod de preparare:
Încingeţi cuptorul la 180 grade C, ungeţi cu unt o formă de tartă şi lăsaţi-o să stea la rece.
Curăţaţi portocala de coajă şi tăiaţi coaja fîşii subţiri. Separaţi albuşurile de gălbenuşuri şi bateţi albuşurile spumă, cu un vîrf de cuţit de sare.
Frecaţi - într-un castron - gălbenuşurile cu 300 g zahăr, pînă ce încep să se albească. Adăugaţi urda, jumătate din fîşiile de coajă de portocală şi rachiul şi amestecaţi uşor, fără să le bateţi. Incorporaţi cu grijă spuma de albuşuri şi turnaţi compoziţia ţn forma unsă. Daţi-o 30 de minute la cuptor, controlînd mereu suprafaţa, să nu se ardă.
Între timp, puneţi într-o crăticioară restul de zahăr şi de fîşii de coajă de portocală, acoperite cu apă rece, şi lăsaţi-le să fiarbă 20 de minute la foc potrivit, amestecînd din vreme în vreme. Scoateţi prăjitura din cuptor şi, cînd s-a răcit puţin (să fie călduţă) şi înainte de-a o scoate din tavă, presăraţi deasupra coaja de portocală confiată şi serviţi-o rece.
Este o reţetă corsicană.

0 Comentarii la articol

Posteaza un comentariu

Campurile marcate sunt obligatorii *