File de peşte cu piure de cartofi şi legume - retete culinare romanesti si internationale

Retete culinare peste  |  0 comentarii

Ingrediente:
 
4 fileuri de peşte cu piele (crap, somon, cod), 1 legătură cimbru, 600 g roşii, 10 linguri ulei de măsline, 1 vîrf de cuţit zahăr, 2 dovlecei, 1 căţel de usturoi, 400 g cartofi nesfărîmicioşi, 2 linguri măsline negre tăiate în două.
Mod de preparare:
Se curăţă roşiile de pieliţă, se taie în 4, se îndepărtează - prin presare - seminţele (care se pun deoparte) şi se aşează pe tava de la aragaz. Se presară cu sare, zahăr şi puţin cimbru (frunzuliţe), se stropesc cu 2 linguri de ulei, se dau la cuptorul încins la 100 grade C şi se lasă să se usuce aproximativ o oră.
Se spală dovleceii, se taie în două pe lung şi li se scot seminţele (cu o linguriţă). Într-o tigaie, se încinge (nu prea tare) 1 lingură ulei, se pun în ea dovleceii cu tăietura în jos, se presară cu sare, piper şi cimbru, se adaugă 3 linguri cu apă şi usturoiul presat şi se fierb - cu capac - circa 15 minute (trebuie să fie moi).
Cartofii spălaţi se fierb - cu coajă - 20 de minute în apă nu prea multă. Se trec seminţele de roşii printr-o sită, se iau din ele circa 6 linguri, se bat bine cu ulei, se condimentează şi se pune sosul astfel obţinut deoparte.
Se spală fileurile de peşte, se zvîntă într-un şervet, se sărează, se piperează şi se prăjesc - pe o singură parte - aproximativ 5-6 minute în 2 linguri cu ulei încins. Cartofii se scurg, se curăţă de coajă şi se zdrobesc cu 2-3 linguri de ulei. Dovleceii se taie bucăţi, se zdrobesc şi ei şi se încorporează cu roşiile şi măslinele în piureul de cartofi, care se gustă apoi de sare şi piper.
Fileurile de peşte se aşează pe un platou împreună cu piureul şi se stropesc cu sosul vinegretă (din seminţe de rosii).

Comentarii facebook

0 Comentarii la articol

Posteaza un comentariu

Campurile marcate sunt obligatorii *