Fileuri de cod pe morcovi - retete culinare romanesti si internationale

Retete culinare peste  |  0 comentarii

Ingrediente:
 
800 g fileuri de cod (sau alt peste alb), 2 portocale, putin piper pisat, 8 morcovi mijlocii, 2 linguri de unt, 8 linguri de apa fiarta cu Vegeta, sare, patrunjel verde.
Mod de preparare:
Se spala pestele, se usuca intr-un stergar, se pune intr-o farfurie adanca. Se clatesc portocalele cu apa oparita, iar coaja uneia dintre ele se da pe razatoarea cea mare. Se curata ambele portocale de coaja, scotandu-se si pielita alba care le inveleste. O portocala intreaga si jumatate din cealalta se desfac in felii, iar jumatatea ramasa se stoarce peste fileurile de cod. Se pune si coaja rasa de portocala, precum si piperul pisat. Se lasa sa se imbibe 10 minute.
Se curata morcovii, se dau pe razatoarea mare. Se incinge untul intr-o cratita. Se pun morcovii si se lasa sa se caleasca doua minute.
Se adauga apa fiarta cu Vegeta, se sareaza, se pipereaza. Se sareaza fileurile de peste si se aseaza peste morcovii din tigaie, impreuna cu marinata din suc de portocale. Se pune un capac si se lasa sa fiarba la foc mic 10 minute. Cand pestele e patruns, se adauga feliile de portocale. Se presara cu patrunjel tocat.
Ca garnitura, se serveste piure de cartofi.

Comentarii facebook

0 Comentarii la articol

Posteaza un comentariu

Campurile marcate sunt obligatorii *