Foetaj cu fragi sau zmeura
Ingrediente: 350 g faina, 250 g unt sau untura, 250 g zahar pudra, 250 g fragi sau zmeura, 2-3 galbenusuri, 2-3 linguri de zahar vanilat, 3-4 albusuri.
Mod de preparare:
Aluatul se prepara dimineata, pentru ca in bucatarie sa fie racoare.
Se amesteca faina cu untul (untura) si galbenusurile si se framanta pana ce se obtine un aluat omogen. Se pudreaza cu faina si se intinde pe tabla de prajituri in forma dreptunghiulara, apoi se impatureste in patru, adunandu-se catre mijloc mai intai marginile lungi, apoi cele scurte (laterale). Se lasa aluatul sa stea 15 minute la rece, apoi iar se intinde cu sucitorul pe tabla infainata si iar se impatureste in patru. Se lasa sa stea 15 minute, apoi iar se impatureste in patru. Dupa ultima pauza de 15 minute, se intinde intr-o foaie subtire si se aseaza in tava de prajituri (unsa si presarata cu faina). Se da la cuptor, la foc iute, pana ce este coapta pe jumatate.
Separat, se bat spuma albusurile cu zaharul pudra si, cand e gata, se incorporeaza usor fructele spalate si bine zvantate. Se intinde spuma peste aluat si se da iarasi la cuptor, pana ce se rumeneste. Se scoate si se stropeste cu mana, cu putina apa rece, dupa care se mai pune la cuptor 2-3 minute.
Se serveste calduta, taiata in bucati presarate cu zahar vanilat.
Foetaj cu umplutura de pepene
Ingrediente: 1 rulou de aluat de foetaj, 1 pepene galben, 50 g unt, 250 g frisca batuta.
Pentru ornat: 6 fire de menta proaspata, cateva fructe de padure.
Mod de preparare:
Se incinge cuptorul la 180ºC. Se curata pepenele de coaja, se taie in doua, se indeparteaza semintele, dupa care se taie miezul fasii. Se topeste untul intr-o tigaie mai mare, se presara feliile de pepene cu zahar pudra si se pun in unt sa se caramelizeze, stropindu-le, din cand in cand, cu zeama pe care-o lasa. Se scot din tigaie si se lasa sa se scurga si sa se raceasca.
Se-ntinde aluatul in tava de la aragaz (tapetata cu hartie de pergament), se-nteapa din loc in loc cu furculita, se presara cu jumatate din zaharul tos si se baga la cuptor circa 20 de minute, avand grija sa nu se caramelizeze prea tare. Se lasa sa se raceasca, dupa care se decupeaza - cu un cutit cu lama dintata - cate 3 dreptunghiuri egale. Se “monteaza” prajitura, asezand un strat de aluat uns cu frisca, peste care se pune un aluat cu pepene caramelizat. Se incheie cu un strat de foitaj si se decoreaza cu zahar tos, frunzulite de menta si fructe de padure.
Posteaza un comentariu
Campurile marcate sunt obligatorii *
0 Comentarii la articol