ITM Sibiu si DNA Alba Iulia - Ultimele stiri Sibiu

Coruptie  |  0 comentarii

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Alba au dispus trimiterea în judecată a următorilor inculpaţi:

- PUSKAS BAJKO ISTVAN, inspector în cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă (I.T.M.) Sibiu, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de luare de mită,
- TARCEA IOAN, şef compartiment în cadrul I.T.M. Sibiu, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de complicitate la luare de mită şi
- COSMA ANUŢA, contabil, agent privat, în sarcina căreia s-a reţinut infracţiunea de complicitate la luare de mită.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:

În zilele de 13 şi 14 iulie 2010, inculpatul Puskas-Bajko Istvan, în calitate de inspector în cadrul I.T.M. Sibiu, în timpul unui control la sediul unei societăţi comerciale din municipiul Sibiu, administrate de denunţător, a pretins şi primit de la denunţător, prin intermediari, suma de 3.000 lei, pentru a nu-i aplica o sancţiune contravenţională pentru încălcarea dispoziţiilor legale privind legislaţia muncii, respectiv primirea la muncă a unor persoane pentru care nu a fost întocmit contract individual de muncă.
Pentru a se proteja de consecinţele legii penale, inculpatul Puskas-Bajko Istvan i-a interpus în activitatea infracţională pe coinculpaţii Tarcea Ioan, şeful său ierarhic superior şi pe Cosma Anuţa. Astfel, inculpatul Tarcea Ioan, la indicaţia şi la locul indicat de Puskas-Bajko Istvan, a verificat remiterea tranşei de 1.000 lei din suma totală pretinsă de subordonatul său cu titlu de mită. În aceeaşi zi, denunţătorul a remis a doua tranşă în valoare de 2.000 de lei, coinculpatei Cosma Anuţa, la locaţia indicată de inculpatul Puskas Bajko Istvan.

La data de 14 iulie 2010, procurorii anticorupţie au dispus reţinerea inculpaţilor Puskas-Bajko şi Istvan Tarcea Ioan pe o perioadă de 24 de ore, iar la data de 15 iulie 2010, Tribunalul Alba a dispus, faţă de ambii inculpaţi, măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Sibiu.

Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

In legatura cu aceste stiri:
 ITM Sibiu - Inspectori cercetati de DNA pentru luare de mita si complicitate - Ziare Sibiu


Comentarii facebook

0 Comentarii la articol

Posteaza un comentariu

Campurile marcate sunt obligatorii *