Ordin 161/2013 norme metodologice OUG 3/2013

Legislatie actualizata din alte domenii  |  0 comentarii

Ordin 161/2013 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor art. 2-5 din OUG 3/2013 privind reglementarea unor măsuri pentru reducerea unor arierate din economie, alte măsuri financiare, precum şi modificarea unor acte normative.

Norme pentru aplicarea prevederilor art. 2-5 din Ordonanta de urgenta a Guvernului 3/2013 privind reglementarea unor masuri pentru reducerea unor arierate din economie, alte masuri financiare, precum si modificarea unor acte normative.

    ART. 1
    Unitatile/Subdiviziunile administrativ-teritoriale pot solicita Ministerului Finantelor Publice, pana la data de 29 martie 2013, contractarea de imprumuturi din varsaminte din privatizare, inregistrate in contul curent general al Trezoreriei Statului, cu termen de rambursare de maximum 5 ani, in limita sumei totale de 800.000 mii lei, in baza art. 2 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 3/2013 privind reglementarea unor masuri pentru reducerea unor arierate din economie, alte masuri financiare, precum si modificarea unor acte normative. Imprumuturile se acorda cu o rata a dobanzii situata la nivelul ratei dobanzii de politica monetara practicata de Banca Nationala a Romaniei, in vigoare la data acordarii imprumutului.
    ART. 2
    (1) Imprumuturile pot fi contractate de unitatile/subdiviziunile administrativ-teritoriale numai cu avizul Comisiei de autorizare a imprumuturilor locale, prevazuta la art. 61 alin. (3) din Legea nr. 273/2006 privind finantele publice locale, cu modificarile si completarile ulterioare. Limita de indatorare pentru aceste imprumuturi este de maximum 70%, calculata conform prevederilor art. 63 alin. (4) din Legea nr. 273/2006, cu modificarile si completarile ulterioare.
    (2) Documentele prevazute laalin. (4) se depun de unitatile/subdiviziunile administrativ-teritoriale la directiile generale ale finantelor publice judetene/a municipiului Bucuresti, dupa caz, in termenul prevazut la art. 1.
    (3) Directiile generale ale finantelor publice judetene/a municipiului Bucuresti inregistreaza documentele prevazute la alin. (4) in ordinea depunerii acestora de catre unitatile/subdiviziunile administrativ-teritoriale.
    (4) Directiile generale ale finantelor publice judetene/a municipiului Bucuresti, dupa caz, verifica daca documentatia depusa de unitatile/subdiviziunile administrativ-teritoriale in vederea solicitarii autorizarii imprumuturilor in baza Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 3/2013 cuprinde urmatoarele documente:
    a) cererea pentru autorizarea contractarii imprumutului, semnata de catre ordonatorul principal de credite, potrivit modelului prezentat in anexa nr. 1;
    b) situatia arieratelor inregistrate in contabilitate fata de furnizorii de bunuri, servicii si lucrari, potrivit modelului prezentat in anexa nr. 1a;
    c) calculul gradului de indatorare a bugetului local al unitatii/subdiviziunii administrativ-teritoriale, potrivit modelului prezentat in anexa nr. 2;
    d) serviciul datoriei publice locale existente, pe perioada imprumutului pentru care se solicita autorizarea, potrivit modelului prezentat in anexa nr. 3;
    e) declaratia pe propria raspundere a ordonatorului principal de credite privind situatia finantarilor rambursabile contractate si/sau garantate de unitatea/subdiviziunea administrativ-teritoriala, aflate in derulare, potrivit modelului prezentat in anexa nr. 4;
    f) hotararea autoritatii deliberative prin care se aproba contractarea imprumutului, potrivit modelului prezentat in anexa nr. 5;
    g) adresa prin care se confirma de unitatea teritoriala a Trezoreriei Statului deschiderea contului 50.81.01 "Disponibil din imprumuturi interne contractate de unitatile administrativ-teritoriale potrivit Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 3/2013" si codul IBAN al acestuia;
    h) copii de pe angajamentul legal: contract/comanda/ hotarare judecatoreasca definitiva si irevocabila aferenta relatiei contractuale cu furnizorii de bunuri, lucrari si servicii si copii ale facturilor care urmeaza a fi achitate, pe care ordonatorii principali de credite ai bugetelor locale le certifica cu semnatura si stampila, inscriind "conform cu originalul";
    i) situatia privind actualizarea sumelor cuprinse in facturi (de exemplu, majorari de intarziere, penalitati etc.).
    (5) La verificarea documentelor prevazute la alin. (4), directiile generale ale finantelor publice judetene/a municipiului Bucuresti au in vedere urmatoarele:
    a) documentele prevazute la alin. (4) lit. a)-e) sa fie semnate de ordonatorul principal de credite si sa aiba aplicata stampila unitatii/subdiviziunii administrativ-teritoriale. In cazul in care calitatea de ordonator principal de credite revine altei persoane decat primarul sau presedintele consiliului judetean, dupa caz, se va atasa si documentul/aprobarea autoritatii deliberative de delegare a atributiilor de ordonator principal de credite;
    b) totalul general al sumelor inscrise in anexa nr. 1a sa fie mai mic sau egal cu valoarea arieratelor raportate in "Situatia platilor restante" raportate conform prevederilor art. 49 alin. 13^1 din Legea nr. 273/2006, cu modificarile si completarile ulterioare, la finele lunii anterioare depunerii cererii. In situatia in care valoarea arieratelor prezentate in anexa nr. 1a este mai mare decat cea raportata la finele lunii anterioare depunerii cererii, unitatile/subdiviziunile administrativ-teritoriale vor depune o nota justificativa, semnata de ordonatorul principal de credite, prin care motiveaza, pe propria raspundere, majorarea sumei;
    c) la anexa nr. 2, verifica si avizeaza veniturile proprii din coloanele 1, 2 si 3, calculate conform art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 273/2006, cu modificarile si completarile ulterioare, diminuate cu veniturile din valorificarea unor bunuri, cod indicator 39.02 "Venituri din valorificarea unor bunuri", pe baza datelor din conturile de executie;
    d) la anexa nr. 2, sumele inscrise pe randurile 3, 4, 5 si 6 trebuie sa coincida cu sumele aferente perioadei 2013-2018 inscrise la randul II "Serviciul TOTAL al datoriei publice locale existente" din anexa nr. 3;
    e) existenta documentelor prevazute la alin. (4) lit. h si i), precum si faptul ca:
    (i) valoarea facturii emise in baza contractului/comenzii reprezinta arierat;
    (ii) valoarea insumata a arieratelor din facturi este mai mica sau cel mult egala cu suma solicitata in cererea pentru autorizarea contractarii imprumutului.
    (6) Ordonatorii principali de credite raspund pentru corectitudinea si realitatea datelor inscrise in documentele prevazute la alin. (4).
    (7) Documentele prevazute la alin. (4) lit. a)-e) se depun de unitatile/subdiviziunile administrativ-teritoriale in doua exemplare, un original si o copie conforma cu originalul, iar documentul prevazut la alin. (4) lit. f) se depune in doua exemplare, in copie conforma cu originalul.
    (8) Cele doua exemplare ale documentelor mentionate la alin. (4) lit. a)-f), precum si un exemplar al documentului mentionat la alin. (4) lit. g) se transmit de catre directiile generale ale finantelor publice judetene/a municipiului Bucuresti, dupa caz, in ordinea primirii si inregistrarii acestora, potrivit alin. (3), cu adresa de inaintare, in termen de doua zile lucratoare de la primirea acestora, prin posta speciala, Ministerului Finantelor Publice - Directiei generale de trezorerie si datorie publica, in atentia Comisiei de autorizare a imprumuturilor locale. Documentele mentionate la alin. (4) lit. h) si i) se arhiveaza la directiile generale ale finantelor publice judetene/a municipiului Bucuresti.
    ART. 3
    (1) Comisia de autorizare a imprumuturilor locale analizeaza documentatia, in ordinea primirii si inregistrarii acesteia la Ministerul Finantelor Publice - Directia generala de trezorerie si datorie publica, si stabileste valoarea imprumutului, astfel incat serviciul datoriei publice locale sa se incadreze in limita prevazuta la art. 4 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 3/2013. Astfel, pentru calcularea valorii imprumutului se va avea in vedere suma anuala minima a indicatorului "Serviciul anual al datoriei publice locale aferent imprumutului care poate fi contractat conform Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 3/2013 " din anexa nr. 2, cu exceptia anilor marginali.
    (2) In situatia in care valoarea imprumutului autorizat este mai mica decat valoarea imprumutului solicitat, unitatea/subdiviziunea administrativ-teritoriala utilizeaza, pe propria raspundere, suma incasata cu titlu de imprumut pentru achitarea oricaror arierate inscrise in "Situatia arieratelor inregistrate in contabilitate fata de furnizorii de bunuri, servicii si lucrari", prevazute in anexa nr. 1a.
    ART. 4
    (1) Dupa emiterea hotararii Comisiei de autorizare a imprumuturilor locale, Ministerul Finantelor Publice - Directia generala de trezorerie si datorie publica intocmeste proiectul conventiei de imprumut, pe care il transmite, in termen de maximum 3 zile lucratoare, in format electronic, unitatilor/subdiviziunilor administrativ-teritoriale, in vederea semnarii, pe adresele de e-mail ale persoanelor mentionate in anexa nr. 1. Totodata, proiectul conventiei de imprumut se transmite directiilor generale ale finantelor publice judetene/a municipiului Bucuresti, dupa caz, in vederea urmaririi respectarii termenului mentionat la art. 4 alin. (5) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 3/2013, pe adresele de e-mail ale persoanelor de contact desemnate, comunicate la adresa de e-mail mf.trezorerie@mfinante.ro, in termen de maximum doua zile de la data publicarii prezentelor norme metodologice.
    (2) Dupa primirea proiectului conventiei de imprumut de la Ministerul Finantelor Publice, potrivit modelului prezentat in anexa nr. 6, unitatile/subdiviziunile administrativ-teritoriale au obligatia sa il semneze in termen de maximum doua zile lucratoare de la primire si sa il retransmita scanat, in format electronic, la adresa de e-mail mf.trezorerie@mfinante.ro
    (3) Totodata, unitatile/subdiviziunile administrativ-teritoriale, in cadrul aceluiasi termen de doua zile lucratoare, depun doua exemplare originale ale conventiei de imprumut, stampilate si semnate de ordonatorul principal de credite, la directiile generale ale finantelor publice judetene/a municipiului Bucuresti, dupa caz, in vederea transmiterii acestora in ziua urmatoare primirii, prin posta speciala, catre Ministerul Finantelor Publice - Directia generala de trezorerie si datorie publica.
    (4) Pentru operativitate, Directia generala de trezorerie si datorie publica, dupa primirea in format electronic de la unitatile/subdiviziunile administrativ-teritoriale a exemplarului scanat al conventiei de imprumut, incepe demersurile necesare in vederea semnarii acesteia, respectiv obtinerea vizei de control financiar preventiv propriu si control delegat.
    (5) In termen de 3 zile lucratoare de la data semnarii conventiei de imprumut de catre ambele parti, Ministerul Finantelor Publice, prin Directia generala de trezorerie si datorie publica, dispune virarea sumei aprobate prin conventia de imprumut in contul unitatilor/subdiviziunilor administrativ-teritoriale beneficiare.
    (6) Sumele acordate cu titlu de imprumut unitatilor/ subdiviziunilor administrativ-teritoriale se vireaza de Ministerul Finantelor Publice, din varsamintele din privatizare inregistrate in contul curent general al Trezoreriei Statului, in contul 50.81.01 "Disponibil din imprumuturi interne contractate de unitatile administrativ-teritoriale potrivit Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 3/2013 ", deschis la unitatile teritoriale ale Trezoreriei Statului pe numele unitatilor/subdiviziunilor administrativ-teritoriale beneficiare. Directia generala de trezorerie si datorie publica intocmeste nota de virare a sumelor acordate cu titlu de imprumut vizata de control financiar preventiv propriu si aprobata de directorul general al directiei, in calitate de ordonator principal de credite delegat prin ordin al ministrului finantelor publice, si o transmite Directiei generale trezorerie si contabilitate publica.
    (7) Ministerul Finantelor Publice, prin Directia generala de trezorerie si datorie publica, transmite, in ziua urmatoare semnarii conventiei de imprumut, un exemplar original si scadentarul obligatiilor de plata intocmit in functie de data virarii sumelor in contul de imprumut, prin posta speciala, directiilor generale ale finantelor publice judetene/a municipiului Bucuresti, pentru a fi retransmis, in ziua primirii, unitatilor/subdiviziunilor administrativ-teritoriale beneficiare.
    ART. 5
    (1) Unitatea/Subdiviziunea administrativ-teritoriala, in termen de o zi lucratoare de la data primirii conventiei de imprumut semnate de ambele parti, depune un exemplar al acesteia, in copie, la unitatea teritoriala a Trezoreriei Statului la care isi are conturile deschise, insotita de o copie a "Cererii pentru autorizarea contractarii unui imprumut", prevazuta in anexa nr. 1, si o copie a "Situatiei arieratelor inregistrate in contabilitate fata de furnizorii de bunuri, servicii si lucrari", prevazuta in anexa nr. 1a.
    (2) In cazul in care unitatea/subdiviziunea administrativ-teritoriala si institutia publica finantata din venituri proprii si subventii din bugetul local si/sau spitalul public din reteaua autoritatii administratiei publice locale au conturile deschise la unitati teritoriale ale Trezoreriei Statului diferite, unitatea teritoriala a Trezoreriei Statului la care s-au depus documentele prevazute la alin. (1) le scaneaza si le transmite, prin e-mail sau fax, unitatilor teritoriale ale Trezoreriei Statului la care sunt deschise conturile institutiilor publice de subordonare locala respective.
    (3) Adresele de e-mail/Numerele de fax prevazute la alin. (2) se stabilesc, de comun acord, intre unitatile teritoriale ale Trezoreriei Statului din cadrul fiecarui judet.
    ART. 6
    (1) Unitatile/Subdiviziunile administrativ-teritoriale incaseaza sumele virate de Ministerul Finantelor Publice din varsaminte din privatizare in contul 50.81.01 "Disponibil din imprumuturi interne contractate de unitatile administrativ-teritoriale potrivit Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 3/2013".
    (2) Sumele incasate potrivit alin. (1) se vireaza de unitatile/subdiviziunile administrativ-teritoriale, in termenul prevazut la art. 5 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 3/2013, din contul 50.81.01 "Disponibil din imprumuturi interne contractate de unitatile administrativ-teritoriale potrivit Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 3/2013 ", astfel:
    a) in conturile corespunzatoare ale furnizorilor de bunuri, servicii si lucrari - sumele aferente arieratelor proprii ale unitatii/subdiviziunii administrativ-teritoriale inregistrate in contabilitate, inclusiv ale institutiilor publice din subordine finantate integral din bugetul local;
    b) in contul 50.10.05 "Disponibil din sume primite conform Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 3/2013 de institutiile publice finantate partial din bugetul local", deschis pe numele institutiilor publice finantate din venituri proprii si subventii din bugetul local - sumele corespunzatoare arieratelor inregistrate de aceste institutii publice in contabilitatea proprie, cu incadrarea in limita sumelor datorate de unitatile/subdiviziunile administrativ- teritoriale institutiilor publice carora li se vireaza sume;
    c) in contul 50.47.23 "Disponibil din sume primite conform Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 3/2013 de spitalele publice din reteaua autoritatilor administratiei publice locale", deschis pe numele spitalelor publice din reteaua autoritatilor administratiei publice locale - sumele corespunzatoare arieratelor inregistrate de aceste institutii publice in contabilitatea proprie, cu respectarea prevederilor art. 2 alin. (4) lit. c) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 3/2013.
    (3) In cazul viramentelor ce se efectueaza potrivit alin. (2) lit. b) si c), unitatea/subdiviziunea administrativ-teritoriala convine cu fiecare institutie publica finantata din venituri proprii si subventii din bugetul local din subordine si/sau spital public din reteaua autoritatii administratiei publice locale ziua in care depun ordinele de plata pentru Trezoreria Statului (OPT) la unitatile teritoriale ale Trezoreriei Statului, cu incadrarea in termenul prevazut la art. 5 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 3/2013.
    (4) In ziua convenita de comun acord, concomitent cu depunerea de catre unitatile/subdiviziunile administrativ-teritoriale a documentelor de plata prin care se vireaza sumele corespunzatoare in conturile prevazute la alin. (2) lit. b) si c), institutiile publice finantate din venituri proprii si subventii din bugetul local din subordine si spitalele publice din reteaua autoritatii administratiei publice locale au obligatia de a prezenta unitatilor Trezoreriei Statului, la care acestea isi au deschise conturile, ordinele de plata pentru Trezoreria Statului (OPT) prin care se achita arieratele catre furnizorii de bunuri, servicii si lucrari.
    (5) In cazul sumelor prevazute la alin. (2) lit. a), unitatile Trezoreriei Statului verifica, la data primirii ordinelor de plata pentru Trezoreria Statului (OPT) depuse de unitatile/subdiviziunile administrativ-teritoriale, urmatoarele:
    a) totalul sumelor din documentele de plata prezentate de unitatea/subdiviziunea administrativ-teritoriala prin care se achita arieratele catre furnizorii de bunuri, servicii si lucrari sa se incadreze in sumele existente in soldul contului 50.81.01 "Disponibil din imprumuturi interne contractate de unitatile administrativ-teritoriale potrivit Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 3/2013 ";
    b) ordinele de plata pentru Trezoreria Statului (OPT) sa fie intocmite cu incadrarea in informatiile inscrise in "Cererea pentru autorizarea contractarii unui imprumut", prevazuta in anexa nr. 1, si in informatiile inscrise in "Situatia arieratelor inregistrate in contabilitate fata de furnizorii de bunuri, servicii si lucrari", prevazuta in anexa nr. 1a;
    c) sumele din ordinele de plata pentru Trezoreria Statului (OPT), depuse de unitatile/subdiviziunile administrativ-teritoriale, sa se incadreze in sumele aprobate de autoritatile deliberative in bugetul imprumuturilor interne, conform prevederilor art. 5 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 3/2013.
    (6) In cazul sumelor prevazute la alin. (2) lit. b) si c), unitatile teritoriale ale Trezoreriei Statului verifica, la data primirii ordinelor de plata pentru Trezoreria Statului (OPT) prezentate de unitatile/subdiviziunile administrativ-teritoriale, institutiile publice finantate din venituri proprii si subventii din bugetul local din subordine si spitalele publice din reteaua autoritatii administratiei publice locale, urmatoarele:
    a) in cazul ordinelor de plata pentru Trezoreria Statului (OPT), depuse de unitatile/subdiviziunile administrativ-teritoriale:
    a1) totalul sumelor din ordinele de plata pentru Trezoreria Statului (OPT) prin care se vireaza sume catre institutiile publice finantate din venituri proprii si subventii din bugetul local din subordine si spitale publice din reteaua autoritatii administratiei publice locale sa se incadreze in sumele existente in soldul contului 50.81.01 "Disponibil din imprumuturi interne contractate de unitatile administrativ-teritoriale potrivit Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 3/2013 ";
    a2) ordinele de plata pentru Trezoreria Statului (OPT) sa fie intocmite cu incadrarea in informatiile inscrise in "Cererea pentru autorizarea contractarii unui imprumut", prevazuta in anexa nr. 1, si in informatiile inscrise in "Situatia arieratelor inregistrate in contabilitate fata de furnizorii de bunuri, servicii si lucrari", prevazuta in anexa nr. 1a;
    a3) sumele din ordinele de plata pentru Trezoreria Statului (OPT) depuse de unitatile/subdiviziunile administrativ-teritoriale sa se incadreze in sumele aprobate de autoritatile deliberative in bugetul imprumuturilor interne, conform prevederilor art. 5 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 3/2013;
    a4) existenta la unitatile Trezoreriei Statului la care sunt deschise conturile institutiilor publice finantate din venituri proprii si subventii din bugetul local din subordine si/sau spitalelor publice din reteaua autoritatii administratiei publice locale a ordinelor de plata pentru Trezoreria Statului (OPT) prin care acestea isi achita arieratele proprii;
    b) in cazul ordinelor de plata pentru Trezoreria Statului (OPT) depuse de institutiile publice finantate din venituri proprii si subventii din bugetul local din subordine si spitalele publice din reteaua autoritatii administratiei publice locale:
    b1) totalul sumelor din ordinele de plata pentru Trezoreria Statului (OPT) prin care se achita obligatiile catre furnizorii de bunuri, lucrari si servicii sa fie egal cu suma ce urmeaza a fi incasata in conturile prevazute la alin. (2) lit. b) si c), dupa caz;
    b2) ordinele de plata pentru Trezoreria Statului (OPT) sa fie intocmite cu incadrarea in informatiile inscrise in "Cererea pentru autorizarea contractarii unui imprumut", prevazuta in anexa nr. 1, si in informatiile inscrise in "Situatia arieratelor inregistrate in contabilitate fata de furnizorii de bunuri, servicii si lucrari", prevazuta in anexa nr. 1a.
    (7) In situatia in care unitatile teritoriale ale Trezoreriei Statului la care sunt deschise conturile unitatilor administrativ-teritoriale sunt diferite de cele la care sunt deschise conturile institutiilor publice finantate din venituri proprii si subventii din bugetul local din subordine si spitalelor publice din reteaua autoritatii administratiei publice locale, in scopul efectuarii verificarii prevazute la alin. (6) lit. b1), unitatile teritoriale ale Trezoreriei Statului la care sunt deschise conturile unitatii/subdiviziunii administrativ-teritoriale comunica, prin e-mail/fax/telefonic, in aceeasi zi in care sunt primite documentele de plata, unitatilor teritoriale ale Trezoreriei Statului la care au deschise conturile institutiile publice finantate din venituri proprii si subventii din bugetul local din subordine si spitalele publice din reteaua autoritatii administratiei publice locale sumele ce urmeaza a fi virate in conturile acestora.
    (8) In cazul prevazut la alin. (7), dupa efectuarea verificarilor prevazute la alin. (6) lit. b), unitatile teritoriale ale Trezoreriei Statului la care sunt deschise conturile institutiilor publice finantate din venituri proprii si subventii din bugetul local din subordine si spitalelor publice din reteaua autoritatii administratiei publice locale comunica, in aceeasi zi, unitatii teritoriale a Trezoreriei Statului la care sunt deschise conturile unitatii administrativ-teritoriale urmatoarele:
    a) in situatia in care ordinele de plata pentru Trezoreria Statului (OPT) sunt intocmite corect, comunica acesteia acordul privind efectuarea viramentului in conturile institutiilor publice finantate din venituri proprii si subventii din bugetul local din subordine si spitalelor publice din reteaua autoritatii administratiei publice locale, dupa caz;
    b) in situatia in care ordinele de plata pentru Trezoreria Statului (OPT) sunt intocmite incorect le restituie institutiilor publice finantate din venituri proprii si subventii din bugetul local din subordine si spitalelor publice din reteaua autoritatii administratiei publice locale, dupa caz, si instiinteaza unitatea Trezoreriei Statului la care sunt deschise conturile unitatii administrativ-teritoriale, astfel incat aceasta sa restituie la randul sau ordinele de plata pentru Trezoreria Statului (OPT) unitatii administrativ-teritoriale.
    (9) Restituirea documentelor de plata catre institutiile publice care le-au depus, in situatia in care acestea nu sunt intocmite corect, se aplica si in cazul in care conturile unitatii/subdiviziunii administrativ-teritoriale, ale institutiilor publice finantate din venituri proprii si subventii din bugetul local din subordine si ale spitalelor publice din reteaua autoritatii administratiei publice locale sunt deschise la aceeasi unitate a Trezoreriei Statului.
    (10) Ordinele de plata pentru Trezoreria Statului (OPT) pot fi reinitiate de catre unitatile/subdiviziunile administrativ-teritoriale, institutiile publice finantate din venituri proprii si subventii din bugetul local din subordine si spitalele publice din reteaua autoritatii administratiei publice locale, cu respectarea termenului prevazut la art. 5 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 3/2013.
    ART. 7
    (1) In cazul in care documentele de plata nu sunt intocmite si prezentate spre decontare de catre unitatile/ subdiviziunile administrativ-teritoriale, institutiile publice finantate din venituri proprii si subventii din bugetul local din subordine si spitalele publice din reteaua autoritatii administratiei publice locale in conditiile si termenele prevazute la art. 5 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 3/2013 si ale prezentelor norme metodologice, in cea de-a 4-a zi lucratoare de la primirea sumelor in contul 50.81.01 "Disponibil din imprumuturi interne contractate de unitatile administrativ-teritoriale potrivit Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 3/2013 ", unitatile Trezoreriei Statului restituie pe baza de ordine de plata pentru Trezoreria Statului (OPT) sumele neutilizate in contul 65.01.01 "Decontari in contul Trezoreriei Centrale - operatiuni proprii" pe numele Ministerului Finantelor Publice la Trezoreria Operativa Centrala, codificat cu codul de identificare fiscala al unitatii administrativ-teritoriale (cod IBAN RO24TREZ999650101XXXXXXX).
    (2) Dupa efectuarea operatiunilor prevazute la alin. (1), unitatile teritoriale ale Trezoreriei Statului comunica, de indata, ordonatorilor principali de credite ai unitatilor/subdiviziunilor administrativ-teritoriale sumele retrase si motivele care au condus la retragerea acestora.
    (3) In situatia in care se restituie sume ca neutilizate, in contul Ministerului Finantelor Publice din care au fost virate, conventiile de imprumut incheiate cu unitatile/subdiviziunile administrativ-teritoriale beneficiare se amendeaza prin act aditional la conventia de imprumut, potrivit modelului prezentat in anexa nr. 7.
    ART. 8
    Platile dispuse de unitatile/subdiviziunile administrativ-teritoriale, institutiile publice finantate din venituri proprii si subventii din bugetul local din subordine si spitalele publice din reteaua autoritatii administratiei publice locale din sumele primite in conturile prevazute la art. 6 alin. (1) si (2) sunt exceptate de la obligatia prognozarii si raportarii, prin derogare de la prevederile Ordinului ministrului finantelor publice nr. 2.281/2009 pentru aplicarea prevederilor art. 36 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 34/2009 cu privire la rectificarea bugetara pe anul 2009 si reglementarea unor masuri financiar-fiscale, cu modificarile si completarile ulterioare.
    ART. 9
    Inregistrarea in contabilitatea institutiilor publice finantate integral din bugetul local a stingerii creantelor potrivit procedurii aprobate prin prezentele norme metodologice se efectueaza pe baza copiilor de pe extrasele de cont si de pe documentele de plata, care se transmit acestora de unitatile/subdiviziunile administrativ-teritoriale.
    ART. 10
    (1) Rambursarea imprumutului de catre unitatile/subdiviziunile administrativ-teritoriale se efectueaza in transe lunare egale incepand cu luna urmatoare acordarii. Dobanda se calculeaza prin aplicarea ratei de dobanda, stabilita la art. 2 alin. (2) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 3/2013, la soldul imprumutului, cu conventia "numar de zile calendaristice/360". Datele de plata a ratei scadente si dobanzilor de platit aferente imprumutului sunt cuprinse in scadentarul anexat la conventia de imprumut.
    (2) Pentru neplata la termen a ratelor scadente si a dobanzilor de platit la imprumutul acordat se calculeaza o dobanda de intarziere, la nivelul dobanzii prevazute in Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, pe zi de intarziere, pana la data stingerii obligatiei.
    (3) Dobanda de intarziere se calculeaza prin aplicarea ratei prevazute la alin. (2) la suma obligatiilor de plata restante, rate de capital plus dobanda aferenta, inmultita cu numarul de zile calendaristice de intarziere.
    ART. 11
    (1) Rambursarea ratelor si dobanzilor aferente imprumutului, inclusiv a dobanzilor de intarziere, se efectueaza de catre unitatile/subdiviziunile administrativ-teritoriale in contul 65.01.15 "Decontari in contul Trezoreriei Centrale - Rambursare imprumut acordat potrivit art. 2 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 3/2013 " deschis pe numele Ministerului Finantelor Publice la Trezoreria Operativa Centrala, codificat cu codul de identificare fiscala al unitatilor administrativ-teritoriale (cod IBAN RO69TREZ999650115XXXXXXX). In ordinul de plata pentru Trezoreria Statului (OPT) prin care se achita sumele, la rubrica "Beneficiar" se va inscrie "Ministerul Finantelor Publice", la rubrica "Reprezentand" se va inscrie "Rambursare rata imprumut/dobanda/dobanda de intarziere conform Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 3/2013", la rubrica "Cod de identificare fiscala" al beneficiarului se inscrie codul de identificare fiscala al unitatii/subdiviziunii administrativ-teritoriale care efectueaza plata, iar la rubrica "La" se inscrie "Trezoreria Operativa Centrala".
    (2) Sumele incasate in contul prevazut la alin. (1) se transmit zilnic de catre Trezoreria Operativa Centrala, in sistem electronic, Directiei generale de trezorerie si datorie publica din Ministerul Finantelor Publice, in scopul stabilirii modului de stingere a obligatiilor de plata ale unitatilor/subdiviziunilor administrativ-teritoriale, potrivit ordinii de stingere prevazute la art. 3 alin. (3) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 3/2013.
    (3) Directia generala de trezorerie si datorie publica din Ministerul Finantelor Publice va transmite, in sistem electronic, Trezoreriei Operative Centrale situatia privind distribuirea sumelor potrivit prevederilor art. 3 alin. (3) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 3/2013.
    (4) Pe baza situatiei prevazute la alin. (3), Trezoreria Operativa Centrala va transfera, pe baza de nota contabila, sumele reprezentand rate scadente in contul 65.01.01 "Decontari in contul Trezoreriei Centrale - operatiuni proprii", sumele reprezentand dobanzi aferente imprumutului in contul 70.31.09.01 "Venituri ale bugetului Trezoreriei Statului - Venituri din dobanzi aferente Trezoreriei Statului de la alte bugete", iar sumele reprezentand dobanda de intarziere, in contul 70.35.09.04 "Venituri ale bugetului Trezoreriei Statului - Majorari de intarziere pentru venituri nevarsate la termen".
    ART. 12
    (1) In cazul in care unitatile/subdiviziunile administrativ-teritoriale nu respecta termenele de rambursare prevazute in conventiile de imprumut, Directia generala de trezorerie si datorie publica transmite Directiei generale trezorerie si contabilitate publica, lunar, lista unitatilor administrativ-teritoriale, grupate pe judete, care inregistreaza restante la plata si suma totala datorata, aferenta ratelor de capital, dobanzilor si dobanzilor de intarziere.
    (2) Directia generala trezorerie si contabilitate publica impreuna cu Directia generala de sinteza a politicilor bugetare comunica unitatilor teritoriale ale Trezoreriei Statului lista primita conform alin. (1), in scopul sistarii alimentarii bugetelor locale respective cu cote defalcate din impozitul pe venit si cu sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru echilibrarea bugetelor locale.
    (3) Pana la lichidarea obligatiilor de plata ale unitatilor/subdiviziunilor administrativ-teritoriale, cotele defalcate din impozitul pe venit si sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru echilibrarea bugetelor locale, care au fost sistate, vor fi alocate bugetelor locale numai pentru achitarea acestor obligatii restante.
    ART. 13
    Anexele nr. 1, 1a, 2, 3, 4, 5, 6 si 7 fac parte integranta din prezentele norme metodologice.


0 Comentarii la articol

Posteaza un comentariu

Campurile marcate sunt obligatorii *