Păstrăv înăbuşit - retete culinare romanesti si internationale

Retete culinare peste  |  0 comentarii

Ingrediente:
 
2 păstrăvi (a 600 g fiecare), 2 roşii, 2 morcovi, 1 ceapă, miezul unei rădăcini de ţelină, 1 crenguţă cimbru, 100 ml vin alb, 30 g unt, 1 lingură ulei de măsline, sare, piper.
 Mod de preparare:
Curăţaţi păstrăvii, spălaţi-i, ştergeţi-i cu un şervet, daţi-le un praf de sare şi de piper şi puneţi-i la rece în frigider.
Opăriţi roşiile, curăţaţi-le de pieliţă şi de seminţe (prin presare) şi tăiaţi-le bucăţele. Curăţaţi morcovii de coajă şi tăiaţi-i rondele. Tocaţi mărunt ceapa şi tăiaţi lamele fine ţelina curăţată.
Puneţi toate legumele într-o tigaie mare, adăugaţi untul şi uleiul de măsline, presăraţi sare, piper şi frunzuliţe de cimbru, acoperiţi-le cu un capac şi lăsaţi-le să se înăbuşe încet, aproximativ o jumătate de oră.
Încingeţi cuptorul la 180°C.
Întindeţi un strat de legume înăbuşite (jumătate din cantitate) pe fundul unei tăvi, aşezaţi deasupra păstrăvii şi acoperiţi-i cu restul de legume. Turnaţi peste ei vinul alb, acoperiţi tava cu o folie de aluminiu, daţi-i la cuptor şi lăsaţi-i să se patrundă circa 30 min.
Serviţi-i fierbinţi, în tavă.
Puteţi înlocui păstrăvii cu orice fel de peşte alb. Dacă folosiţi fileuri, timpul de preparare va fi de 40 min., în tigaie, şi de 20 min., la cuptor.

Comentarii facebook

0 Comentarii la articol

Posteaza un comentariu

Campurile marcate sunt obligatorii *