Pasteta de peşte - retete culinare romanesti si internationale

Retete culinare peste  |  0 comentarii

Ingrediente:
750 g file de peste alb (salau, cod, merluciu), 1 tulpina de praz taiata rondele, 2 fasii coaja de lamaie, 1/4 lingurita nucsoara rasa, 2 foi de dafin, 8 boabe de piper, 6 fire de patrunjel verde, 1 1/2 ceasca lapte, 30 g unt, 1 catel de usturoi zdrobit, inca 1 tulpina de praz taiata marunt, 1/2 ceasca ceapa verde, 1 kg cartofi fierti si presati (piure), piper macinat, 1 lingurita boia dulce.
Pentru sos: 2 linguri faina, putin lapte sau smantana.
 Mod de preparare:
Se incinge cuptorul la 200 grade C, se pune pestele intr-o cratita impreuna cu rondelele de praz, coaja de lamaie, nucsoara, boabele de piper, foile de dafin si patrunjelul, se toarna deasupra laptele si se lasa sa fiarba incet (fara capac) circa 15 minute. Se scot din cratita, se scurg, iar zeama se pastreaza pentru sos.
Se topeste untul si se dunstuiesc in el usturoiul, prazul tocat si ceapa verde taiata rondele, aproximativ 7 minute, la foc slab. Jumatate din cantitatea de legume se scoate si se pune deoparte.
Pentru sos, se presara faina peste legumele din cratita si se amesteca bine, pana ce compozitia devine neteda. Se masoara zeama pusa deoparte si se mai adauga lapte sau smantana subtire, ca sa fie in total o ceasca si jumatate. Se toarna peste compozitia cu faina, se amesteca si se tine pe foc ca sa se ingroase.
Se taie pestele bucati si se incorporeaza usor in sos. Prazul si ceapa verde puse deoparte se amesteca cu piureul de cartofi. Se sareaza si se pipereaza. Se pune pestele cu sos intr-o cratita (sau forma) unsa, se acopera cu cartofii piure, se presara cu boia si se da 20 de minute la cuptor, ca sa se rumeneasca bine.

Comentarii facebook

0 Comentarii la articol

Posteaza un comentariu

Campurile marcate sunt obligatorii *