Primarul din Brahasesti ( Galati ) arestat de DNA

Coruptie  |  0 comentarii

Băiculescu Vasile, în calitate de primar al comunei Brăhăşeşti jud. Galaţi, a pretins de la administratorii a două societăţi comerciale din judeţul Galaţi, unul dintre aceştia fiind denunţător în cauză, diverse sume de bani care depăşesc 10.000 euro şi efectuarea de lucrări suplimentare faţă de contractele încheiate cu Consiliul Local al Comunei Brăhăşeşti jud. Galaţi.

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Galaţi efectuează cercetări penale faţă de inculpatul BĂICULESCU VASILE, primarul comunei Brăhăşeşti, judeţul Galaţi, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de luare de mită, în formă continuată.

Din Ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale întocmită de procurori a rezultat următoarea stare de fapt:

În cursul anilor 2009 - 2010, inculpatul Băiculescu Vasile, în calitate de primar al comunei Brăhăşeşti jud. Galaţi, a pretins de la administratorii a două societăţi comerciale din judeţul Galaţi, unul dintre aceştia fiind denunţător în cauză, diverse sume de bani care depăşesc 10.000 euro şi efectuarea de lucrări suplimentare faţă de contractele încheiate cu Consiliul Local al Comunei Brăhăşeşti jud. Galaţi. Banii şi lucrările au fost pretinse pentru ca, în calitatea sa de primar al comunei respective, să recepţioneze lucrările executate de cele două firme, să accepte la plată facturile emise şi să aprobe plata sumelor necesare onorării acestor facturi.
La data de 4 octombrie 2010, inculpatul Băiculescu Vasile a fost prins în flagrant delict imediat după ce a primit de la persoana denunţătoare suma de 35.000 lei în scopul menţionat mai sus.
Inculpatului i s-au adus la cunoştinţă acuzaţiile în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 3 Cod de procedură penală. La data de 5 octombrie 2010, procurorii anticorupţie au dispus reţinerea acestuia pe o perioadă de 24 de ore, iar la aceeaşi dată, Tribunalul Galaţi a hotărât arestarea preventivă a inculpatului Băiculescu Vasile pe termen de 29 de zile.
Facem precizarea că Băiculescu Vasile a mai fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru fapte similare în aceeaşi calitate de primar al comunei Brăhăşeşti, judeţul Galaţi.
Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală necesară în vederea propunerii unor măsuri preventive, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

 Citeste si ...
Ultimele stiri Galati - Alexandru Bălan răspunde acuzaţiilor DNA Galaţi
Ultimele stiri Galati: DNA Galati are spor la dosare penale
Procuror, notar si patroni trimisi in judecata - Stiri Galati
Examen de bacalaureat fraudat la „Dimitrie Cantemir” Galaţi
Avocatul Sever Teodorescu cercetat de DNA


Comentarii facebook

0 Comentarii la articol

Posteaza un comentariu

Campurile marcate sunt obligatorii *