Protest benzina pensie arta ajutor incalzire voluntar politia spitar stiri Bihor

Stiri locale Bihor  |  0 comentarii

Tinerii şoferi orădeni au spart gheaţa şi puşculiţa - Preţul benzinei a fost achitat la mililitru cu bani mărunţi

Întâlnirea conspirativă s-a ţinut la picioarele statuii lui Mihai Eminescu. Când totul a fost pus la cale, două maşini au ieşit în viteză din parcarea de pe strada Independenţei şi s-au pus cu tupeu, de-a curmezişul străzii, blocând întreg traficul. Calea fiind liberă, vreo 30 de maşini au ţâşnit una după alta din parcare cu avariile pornite. Destinaţia: staţia Petrom de pe Calea Borşului, apoi OMV de pe Densusianu, staţiile de pe bulevardul Decebal.

Prima scaldă din acest an la Ştrandul Ioşia

Peste 300 de orădeni, majoritatea pensionari, s-au prezentat ieri, în primele două ore de la începerea programului, la Ştrandul Ioşia, care şi-a redeschis porţile. Faţă de alţi ani, conducerea RAPAS a decis, în acest sezon, să-i priveze pe pensionarii orădeni de beneficiile apei geotermale doar o lună.

Proiect unic la Oradea - Colecţie de onoare dedicată artiştilor plastici bihoreni

La Oradea, a fost demarat, recent, un amplu proiect dedicat personalităţilor artistice care au marcat destinul cultural al oraşului nostru în ultimul secol. Este vorba de alcătuirea unei colecţii de carte, câte un volum pentru fiecare artist, o colecţie de onoare, dar care să acopere un spaţiu intim al al apartenenţei lor comune la Oradea. Iniţiatorul şi realizatorul proiectului este Fundaţia culturală "Ion Bradu", din Oradea, prin Editura "Arca", condusă de scriitorul Mircea Bradu.


Vremea azi                         
vremea, vremea inmh, vremea romania          anunturi gratuite, anunturi imobiliare gratuite, anunturi auto gratuite, anunturi online gratuite, anunturi gratuite bucuresti, postari anunturi gratuite      horoscop, horoscopul zilei, horoscoul zilei de azi,

Banii de lemne, cheltuiţi pe fructe - Ajutoarele pentru încălzire îi lasă reci pe orădeni

Orădenii care în urmă cu două luni îşi pregăteau actele necesare pentru a primi ajutoarele pentru încălzire cu lemne, cărbuni sau combustibil petrolier au venit la începutul acestei săptămâni să îşi ridice banii. Cei mai mulţi s-au arătat extrem de revoltaţi de sumele deerizorii primite, unii chiar refuzând să le ridice.

Un voluntar bihorean a pus Haiti pe picioare

La începutul anului trecut, mai exact pe 12 ianuarie 2010, un cutremur cu magnitudinea de 7 grade pe scara Richter lovea statul Haiti. În urma sinistrului, peste 230.000 de oameni şi-au pierdut viaţa, iar mulţi dintre cei rămaşi în viaţă şi-au pierdut locuinţele sau au suferit diferite traume. Printre voluntarii care au venit în ajutorul celor năpăstuiţi s-a aflat şi orădeanul Valentin Tocuţ, tehnician în cadrul Fundaţiei orădene Theranova.

Poliţia bihoreană, la ora bilanţului - Mai puţine infracţiuni sesizate, mai multă eficienţă în combaterea lor

Conducerea Inspectoratului de Poliţie Bihor şi-a prezentat ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, bilanţul activităţii pe anul 2010. La eveniment a fost prezent şi chestorul Liviu Popa, şeful Inspectoratului General al Poliţiei Române.

sursa: crisana.ro

E oficial: De anul acesta, Oradea va avea centru euroregional de intervenţie cardiovasculară

Viceprimarul Gheorghe Carp a anunţat marţi, în cadrul unei conferinţe de presă, că Secretariatul Tehnic Comun al Programului de Cooperare Transfrontalieră Ungaria-România a aprobat pentru cofinanţare proiectul "Centru euroregional pentru intervenţii invazive cardio-vasculare".

Primarul Bolojan a anunţat că municipalitatea pregăteşte asfaltarea a 80 de străzi

Într-o conferinţă de presă susţinută marţi, primarul Ilie Bolojan a prezentat programul municipalităţi în ceea ce priveşte asfaltarea străzilor din municipiu.

Iarna s-a lăsat cu gropi: Încep plombările pe străzile din Oradea

Primăria a anunţat că luni au început lucrările de întreţinere la străzile din oraş, fiind vorba de reparaţii prin plombări pe străzile modernizate din oraş.

Zeci de mii de kilograme de fructe şi legume, confiscate de poliţişti

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei, inspectorul principal Alina Dinu, a anunţat că peste 40.000 de kilograme de fructe au fost confiscate de o echipă mixtă de control formată din poliţişti ai Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul Inspectoratului de Poliţie a Judeţului Bihor, comisari ai Gărzii Financiare Bihor şi inspectori din cadrul Administraţia Finanţelor Publice a Municipiului Oradea.

sursa: bihoreanul.gandul.inf

Comentarii facebook

0 Comentarii la articol

Posteaza un comentariu

Campurile marcate sunt obligatorii *