Sanatate pensie fier vechi amenda investitie job politia prm permis sofer mina iarna stiri ziare Hunedoara
Aproximativ 35.000 de pensionari hunedoreni cu pensiile cuprinse între 740 şi 999 de lei vor cotiza, începând din această lună, cu 5,5 la sută din valoarea venitului la Fondul de Asigurări de Sănătate.
Aproape o tonă de fier vechi furată de „magneţi” pentru a fi vândută
Poliţiştii au început urmărirea penală în cazul a trei tineri din Hunedoara, care au reuşit să fure aproape o tonă de fier din balustradele unei pasarele peste calea ferată din localitatea Peştişul Mare.
Cum poţi încasa „dintr-un foc” 25.000 de lei amendă?!
Doi hunedoreni, unul din Deva, iar altul din comuna Sântămărie Orlea, s-au pricopsit cu o amendă uriaşă, de 25.000 de lei fiecare, după ce au fost prinşi de poliţiştii de la „Rutieră” că făceau transport de persoane fără a deţine autorizaţie.
Vor fi şi investiţii, şi mai multe slujbe pentru şomeri
Pe parcursul anului 2010 la nivelul judeţului Hunedoara, un număr de aproximativ 20.000 de şomeri şi-au găsit un serviciu apelând la serviciile oferite de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM). Pentru 2011, reprezentanţii acestei instituţii sunt optimişti şi prognozează o creştere a numărului de slujbe oferite hunedorenilor prin intermediul AJOFM.
sursa: servuspress.ro
Vremea azi



Costel Avram: Poliţia politicã încã funcţioneazã la noi
Costel Avram (foto), liderul judeţean al Partidului România Mare, a declarat, ieri, într-o conferinţă de presă, că „trăim în continuare într-o ţară în care se practică poliţia politică”.
Băut şi fără permis, la volan
Un tânăr, de 22 de ani, din comuna Râu de Mori, s-a gândit să facă o plimbare cu maşina, fără să ţină cont că nu are permis de conducere.
Sancţiuni la Mina Lupeni
Mai mulţi şefi ai Exploatării Miniere Lupeni, în frunte cu directorul Adrian Petrar, au fost sancţionaţi de conducerea Companiei Naţionale a Huilei Petroşani.
Pentru unii e bună, pentru alţii, rea!
Medicii din spitale ar putea fi plătiţi în funcţie de numărul consultaţiilor sau al operaţiilor pe care le efectuează. Aceasta este o idee pe care preşedintele Traian Băsescu şi-a exprimat-o recent la televiziunea publică, sugerând că ea ar trebui implementată în sistemul românesc de sănătate.
În plină iarnă, se încălzesc de la soare!
Peste 800 de copii care învaţă la Şcoala Generală nr. 2 din Uricani tremură de frig în clase, din cauză că reprezentanţii societăţii care asigură agentul termic nu reuşesc, de o săptămână, să remedieze defecţiunea de pe traseu.
Probleme financiare la Petrila
Criza financiară ar putea pune pe butuci unele secţii ale clubului Inter Petrila, însă echipa de popice care e campioană naţională va supravieţui, a anunţat primarul Petrilei, Ilie Păducel.
Risipă de efort pentru promovare
FC Hunedoara şi-a reluat, ieri, pregătirile pentru retur, iar oficialii, jucătorii şi antrenorii s-au arătat optimişti şi dispuşi să se dea şi de trei ori peste cap pentru a-şi atinge obiectivul de a urca în eşalonul doi al fotbalului românesc.
sursa: mesagerulhunedorean.ro
Comentarii facebook
Posteaza un comentariu
Campurile marcate sunt obligatorii *
0 Comentarii la articol