Stiri Bucuresti 30 mai 2011

Stiri Bucuresti Ilfov  |  0 comentarii

Căutătorii de genii au recrutat 173 de români

Mensa, organizaţia care adună laolaltă oameni din toată lumea cu o inteligenţă peste medie, face, de doi ani, recrutări şi în România. Sesiunile de testare se desfăşoară în marile centre universitare. Până în prezent au fost descoperiţi 173 de români cu un IQ de peste 130 de puncte, cel mediu fiind sub 120. Testele sunt concepute de cercetători membri Mensa.

Situaţia din Grecia devine periculoasă pentru România

Patru dintre băncile cu cea mai mare expunere pe datoria suverană a Greciei sunt prezente şi la noi. România nu este imună. Legăturile financiare şi de comerţ, extrem de puternice, pe care Bucureştiul le are cu statele din vestul Europei, ne expun la escaladarea crizei datoriilor din zona euro.

Muzeul Naţional de Istorie, în pericol de prăbuşire la cel mai mic cutremur

Muzeul Naţional de Istorie, poate una dintre cele mai importante clădiri de patrimoniu ale României, a fost lăsat în voia sorţii de ani buni de către autorităţi. adevarul.ro vă prezintă, în exclusivitate, imagini inedite din interiorul Muzeului Naţional de Istorie a României.

Vremea Bucuresti

Forţele speciale ale Poliţiei au blocat Constanţa. Interlopii se pregăteau de luptă!

Mascaţii Poliţiei Judeţene şi cei ai Jandarmeriei au blocat Piaţa Chiliei şi Piaţa Ovidiu. Poliţiştii primiseră informaţii că două grupări interlope rivale se pregătesc de război.

Homosexual în România: o viaţă cu jumătate de măsură

De teama reacţiilor celor din jur, multe persoane care formează cupluri gay preferă să-şi consume relaţiile mai mult în spatele uşilor închise. Cuplurile homosexuale, dar şi persoanele bisexuale se lovesc şi acum de prejudecăţi. Studiile arată că, dacă ar afla că o rudă e gay, jumătate dintre români ar ţine secret.

Românii şi castelele lor

Sute de palate, castele, domenii ce au aparţinut nobililor au rămas mărturie a unor vremuri de mult apuse. Multe dintre ele sunt însă doar o umbră tristă a ceea ce au fost odinioară .Ideea de a locui într-un castel sau de a-l transforma într-un punct de atracţie turistică nu există în mintea românilor. Autorităţile invocă „greaua moştenire“.



sursa: adevarul.ro

Comentarii facebook

0 Comentarii la articol

Posteaza un comentariu

Campurile marcate sunt obligatorii *