Stiri Craiova 27 mai 2011

Stiri Craiova si Dolj  |  0 comentarii

Jaf de mascaţi pentru 300 de lei

Doi tineri, suspectaţi de comiterea infracţiunii de tâlhărie, comisă prin ameninţarea cu armă de foc, au fost reţinuţi în dimineaţa zilei de ieri. În timpul acţiunii de prindere şi imobilizare a suspecţilor, poliţiştii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Gorj, în colaborare cu cei ai IPJ Hunedoara, au beneficiat de sprijinul structurilor specializate din cadrul Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR) şi intervenţia luptătorilor SIAS.

Siguranţa în şcoli, pe primul loc

Nicuşor Badea: În trimestrul I/2011, la cele 754 unităţi de învăţământ cu structuri, dintre care 205 cu personalitate juridică, au fost organizate 146 de acţiuni şi controale pentru prevenirea şi combaterea delicvenţei juvenile.

Bănia, răscolită de megaşantiere

Când tocmai sperau că neplăcerile în trafic se opriseră la cele provocate de lucrările pentru realizarea pasajului suprateran, calvarul pentru craioveni abia începe. În perioada imediat următoare, nu unul, ci mai multe şantiere se vor deschide în Bănie.

Ceartă pe investiţii la CJ Dolj

Consilierii judeţeni s-au întrunit ieri în cadrul şedinţei ordinare a Consiliului Judeţean Dolj. Unul dintre punctele care s-au regăsit pe ordinea de zi a şedinţei a fost proiectul de hotărâre privind aprobarea documentaţiilor tehnico-economice pentru următoarele obiective de investiţii: Reparaţii capitale Dispensar TBC şi Secţia de boli infecţioase Bechet la Spitalul orăşenesc Aşezămintele Brâncoveneşti Dăbuleni, Împrejmuire Spital Aşezămintele Brâncoveneşti.

«E şansa noastră»

Universitatea Craiova a retrogradat în liga secundă şi mare parte din jucători sunt decişi să plece, nefiind dispuşi să evolueze în B. Există, însă, şi jucători ai Universităţii care cu un ochi râd şi cu unul plâng. Juniorii de la echipa secundă a clubului aşteaptă o şansă să demonstreze că merită un loc la Ştiinţa şi speră ca reconstrucţia echipei să fie începută cu ei.

România ocupă ultimul loc în UE la investiţii în dezvoltarea de noi medicamente

România se află pe ultimul loc în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte investiţiile în cercetarea şi dezvoltarea de noi medicamente, cu o medie de cinci euro pe cap de locuitor, se arată într-un raport realizat de Directoratul General pentru Politici Interne din cadrul Parlamentului European.

Oltchim, cap de serie în Liga

Site-ul oficial al Federaţiei Europene de Handbal a dat ieri publicităţii tabloul parţial al viitoarei ediţii a Ligii Campionilor la feminin. O veste bună pentru Oltchim este că a ajuns în premieră în primele patru forţe ale Europei şi a urcat în postura de cap de serie, luând locul campioanei Austriei.

Vremea Craiova                
vremea, vremea inmh, vremea romania          anunturi gratuite, anunturi imobiliare gratuite, anunturi auto gratuite, anunturi online gratuite, anunturi gratuite bucuresti, postari anunturi gratuite      horoscop, horoscopul zilei, horoscoul zilei de azi,

Trifu: «Putem scoate Mioveni din lupta pentru promovare»

Sosit la Gaz Metan CFR în vara anului 2009, chiar după ce echipa din Bănie a promovat în Liga a II-a, fostul atacant de la Minerul Motru şi Minerul Mătăsari se află la finalul celui de-al doilea sezon sub comanda lui Gane şi îşi va prelungi contractul

Grig îşi încarcă bateriile la iarbă verde şi pescuit

Printre aceştia din urmă se numără şi tehnicianul pandurilor, Petre Grigoraş, cel care mărturiseşte că aştepta de mult o perioadă de repaus după câte a îndurat în campionatul recent încheiat. Surprins acasă, Grig dezvăluie cum îşi va încărca bateriile în vacanţa de vară: în sânul familiei, dar şi prin ieşiri la iarbă verde şi pescuit.

Ceartă pe investiţii la CJ Dolj

Consilierii judeţeni s-au întrunit ieri în cadrul şedinţei ordinare a Consiliului Judeţean Dolj. Unul dintre punctele care s-au regăsit pe ordinea de zi a şedinţei a fost proiectul de hotărâre privind aprobarea documentaţiilor tehnico-economice pentru următoarele obiective de investiţii: Reparaţii capitale Dispensar TBC şi Secţia de boli infecţioase Bechet la Spitalul orăşenesc Aşezămintele Brâncoveneşti Dăbuleni, Împrejmuire Spital Aşezămintele Brâncoveneşti.

Îngheaţă relaţiile româno-americane

Preşedintele Traian Băsescu, în numele statului român, a făcut un gest de mare sfidare la adresa administraţiei americane. Refuzând să participe la summitul NATO, care reuneşte ţările din Europa Centrală şi de Est, unde, la iniţiativa preşedintelui Barack Obama, au fost invitaţi şi reprezentanţii din Kosovo. Stat a cărui autonomie nu este recunoscută de România.



sursa: editie.ro

Comentarii facebook

0 Comentarii la articol

Posteaza un comentariu

Campurile marcate sunt obligatorii *