Stiri Targu Mures 8 aprilie 2011

Stiri Mures  |  0 comentarii

Cristina Zamfir a semnat cu Rulmentul

Jucătoarea Cristina Zamfir, de la Tomis Constanţa a semnat un contract valabil doi ani cu Rulmentul Municipal Braşov. Handbalista, în vârstă de 21 de ani, a fost dorită şi de Oltchim, dar a preferat echipa braşoveană. Zamfir, care are 1,86 m înălţime şi evoluează pe postul de inter stânga, a bifat deja şase selecţii la prima reprezentativă.

Meteorologii de la Centrul Regional Sibiu anunţă că vremea se va răci faţă de intervalul precedent în Transilvania

Vremea este capricioasa. Astfel, cerul va fi temporar noros şi local se vor semnala ploi. Izolat, mai ales în zona Carpatilor Orientali, cantităţile de apă pot depăsi 15 l/mp. La munte (mai ales Carpatii Orientali) precipitatiile vor fi mixte, iar la peste 1800 m vor predomina ninsorile. Vântul va sufla moderat cu intensificări locale ce vor depasi 50-60 km/h, iar la munte va sufla tare (viteze ce pot depasi 90-100 km/h).

Vremea Mures                   
vremea, vremea inmh, vremea romania          anunturi gratuite, anunturi imobiliare gratuite, anunturi auto gratuite, anunturi online gratuite, anunturi gratuite bucuresti, postari anunturi gratuite      horoscop, horoscopul zilei, horoscoul zilei de azi,

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Harghita derulează un proiect strategic şi multiregional, care are ca obiectiv facilitarea şi creşterea accesului şomerilor pe piaţa muncii, în domeniul turismului

Participanţii la programul de formare profesională care nu sunt şomeri indemnizaţi vor beneficia de asistenţă financiară, de 500 lei pe luna. 60 de absolvenţi ai cursurilor vor beneficia de transfer de bune practici şi expertiză, prin participarea la vizitele de lucru organizate în Grecia.

Peste 100 de profesori titulari din judeţul Braşov rămân fără norme

Posturile unui număr de 112 profesori titulari din judeţul Braşov se vor restrânge, din 1 septembrie, ei urmând să rămână cu mai puţin de jumătate din numărul orelor de predare, ceea ce înseamnă că trebuie mutaţi în altă parte. Potrivit şefului Inspectoratului Şcolar al Judeţului Braşov, prof. Dorel Agache, numărul unităţilor în care se va restrânge activitatea este comparabil cu cel de anii trecuţi, însă posibilităţile de redistribuire a dascălilor sunt în acest an mai limitate.

Mai mulţi medici de la Spitalul din Săcele nu au primit loc de muncă

În prima etapă de redistribuire a personalului medico-sanitar provenit din spitalele desfiinţate în judeţul Braşov au fost repartizaţi toţi cei şapte medici de la Codlea şi toţi cei 12 din Victoria, dar nouă medici dintre cei 16 de la Săcele au rămas deocamdată fără post şi urmează să participe la etapa a doua de redistribuire, când li se vor oferi locuri de muncă în unităţile sanitare din judeţele limitrofe. În schimb, toate asistentele medicale şi toţi angajaţii care fac parte din personalul sanitar auxiliar al celor trei foste spitale au primit un alt post.

Spitalele reprofilate în cămine de bătrâni vor avea finanţare asigurată chiar dacă nu au activitate timp de trei luni

Ministerul Sănătăţii a anunţat ieri că spitalele reprofilate care solicită transformarea în cămine pentru bătrâni vor avea asigurată finanţarea odată cu încheierea contractului, chiar dacă nu-şi desfăşoară activitatea timp de trei luni. Guvernul a aprobat modificarea programului de dezvoltare a reţelei de cămine pentru persoanele vârstnice, astfel încât unităţile reprofilate să-şi poată primi finanţarea imediat ce au semnat contractul şi nu la începutul lunii următoare, cum fusese stabilit iniţial.

Preşedintele Consiliului Judeţean, Tamas Sandor susţine că în ultimii doi ani Ministerul Sănătăţii a alocat spitalelor din judeţ peste 15 milioane de lei pentru lucrări de investiţii şi se declară mulţumit de aceste sume

Potrivit acestuia, Spitalul Judeţean de Urgenţă din Sfântu Gheorghe a primit anul trecut 5,3 milioane de lei pentru continuarea lucrărilor de consolidare şi reabilitare a clădirii, iar în acest an s-au aprobat 7 milioane de lei. De asemenea, spitalele din Târgu Secuiesc, Baraolt şi Covasna au beneficiat de câte 800.000 de lei fiecare pentru lucrări de investiţii, iar Serviciul Judeţean de Ambulanţă a primit aproape 1 milion de lei. Tamas Sandor a ţinut să evidenţieze că sumele alocate judeţului Covasna de Ministerul Sănătăţii au crescut după preluarea conducerii acestuia de către Cseke Attila, iar un rol important în atragerea acestor bani l-a avut lobby-ul politic făcut atât de conducerea Consiliului Judeţean Covasna, cât şi de Primăria Sfântu Gheorghe.

Autorităţile române se vor conforma cerinţelor Uniunii Europene în privinţa liberalizării preţului la gaze şi energie electrică

Reprezentantul Ministerului Economiei, Alexandru Săndulescu, a precizat că în perioada următoare, Agenţia Naţională de Reglementare în Energie va elabora un calendar de liberalizare a pieţelor de electricitate şi gaze naturale ce va fi pus în practică treptat până în anul 2013 pentru toţi consumatorii, mai puţin pentru cei casnici.

Ministerul Apărării Naţionale organizează, astăzi la solicitarea Reprezentanţei ONU în România, o ceremonie oficială la repatrierea trupului neînsufleţit al funcţionarului ONU Filaret Moţco, decedat în atacul asupra Biroului Organizaţiei Naţiunilor Unite din Mazar-i-Sharif, Afganistan

Aşa informează un comunicat transmis, ieri către AGERPRES. De asemenea, MApN va asigura, după încheierea ceremoniei, transportul sicriului de la Bucureşti la Suceava cu o aeronavă militară. Ministrul Apărării Naţionale, Gabriel Oprea, va reprezenta Guvernul României la ceremonia militară şi religioasă ce va avea loc astăzi, în jurul orei 10.30, la Flotila 90 Transport Aerian din Otopeni.

sursa:muresinfo.ro

Comentarii facebook

0 Comentarii la articol

Posteaza un comentariu

Campurile marcate sunt obligatorii *