Subprefect de Vaslui (fost) si consilier din prefectura Vaslui trimisi in judecata de DNA

Coruptie  |  0 comentarii

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Iaşi au dispus trimiterea în judecată a următorilor inculpaţi :
- MARIAN SERGIU, fost subprefect al judeţului Vaslui, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de: fals material în înscrisuri oficiale în forma participaţiei improprii, uz de fals în formă continuată, în forma participaţiei improprii (trei acte materiale), tentativă la abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată, în forma participaţiei improprii;
- LUCA GABRIELA, consilier în cadrul Prefecturii judeţului Vaslui, în sarcina căreia s-au reţinut infracţiunile de: fals material în înscrisuri oficiale, în forma participaţiei improprii, uz de fals în formă continuată, în forma participaţiei improprii (trei acte materiale), tentativă la abuz în serviciu contra intereselor publice în forma continuată, în forma participaţiei improprii;
- HUDUM MIHAI, funcţionar public în cadrul Agenţiei Domeniilor Statului (A.D.S) Vaslui, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de: infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale, în forma participaţiei improprii, tentativă la abuz în serviciu contra intereselor publice în forma calificată.
În rechizitoriul întocmit de procurori s-a reţinut următoarea stare de fapt:
În luna ianuarie 2008, inculpatul Sergiu Marian, în calitate de subprefect i-a instigat pe inculpaţii Hudum Mihai şi Luca Gabriela să falsifice hotărârea nr. 242/2007, care fusese adoptată de către Comisia Judeţeană de fond funciar, privind reconstituirea dreptului de proprietate a unei persoane care revendicase o suprafaţă de teren de 44,49 hectare.
Falsificarea hotărârii adoptate de Comisia Judeţeană de fond funciar a constat în schimbarea amplasamentului locaţiei privind reconstituirea dreptului de proprietate, astfel încât aceasta să aibă loc pe teritoriul municipiului Vaslui, în suburbia Moara Grecilor, cu toate că terenul revendicat se afla pe raza comunei Micleşti, la peste 20 de kilometri distanţă de municipiul menţionat.
Noul amplasament al terenului stabilit prin falsificare se afla în administrarea Staţiunii de Cercetare Dezvoltare pentru Pajişti (S.C.D.P.) Vaslui, aşadar în proprietate publică a statului. Hotărârea falsificată crea premisele trecerii sale ilicite în proprietate privată, având drept consecinţă creşterea valorii de piaţă a terenului de aproximativ 18 ori.
Deoarece, ca urmare a contestării în justiţie de către S.C.D.P. Vaslui a hotărârii nr.242/2007 falsificată, nu s-a produs un prejudiciu efectiv, nu s-a impus luarea unor măsuri asigurătorii.
Dosarul a fost trimis spre judecare la Judecătoria Vaslui.
Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE al DNA

Comentarii facebook

0 Comentarii la articol

Posteaza un comentariu

Campurile marcate sunt obligatorii *