Tigari de contrabanda din Serbia depistate de politistii timisoreni

Stiri Timisoara  |  0 comentarii

Procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara au dispus, la data de 6 august 2010, prin rechizitoriu, trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului BOGDAN ANDREI VASILE sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de deţinere în afara antrepozitului fiscal, pe teritoriul României, de produse accizabile supuse marcării - categoria ţigarete – fără a fi marcate şi marcate necoresponzător şi de deţinere şi transport de bunuri – din categoria ţigarete – care trebuie plasate sub un regim vamal, cunoscând că acestea sunt destinate săvârşirii contrabandei. Din probele administrate în cauză în cursul urmăririi penale a reieşit faptul că la data de 30.07.2010, în jurul orelor 9:30, inculpatul a fost depistat în trafic în timp ce se deplasa spre Timişoara deţinând şi transportând într-o autoutilitară marca Citroen Jumper cantitatea de 221.800 ţigarete de diferite mărci, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător (timbre sârbesti), ţigaretele fiind disimulate sub podeaua remorcii. Obligaţiile bugetare datorate pentru această cantitate de ţigarete au fost calculate la suma de 124.379 lei. Cantitatea de ţigarete depistată a fost ridicată. În cauză, la propunerea procurorilor, Judecătoria Timişoara a dispus arestarea preventivă a inculpatului pe o perioadă de 10 zile, iar la data de 4.08.2010 Tribunalul Timiş a înlocuit măsura arestării preventive cu cea a obligării de a nu părăsi localitatea pe o perioadă de 30 de zile. Dosarul a fost trimis, spre competentă soluţionare, Judecătoriei Timişoara.


0 Comentarii la articol

Posteaza un comentariu

Campurile marcate sunt obligatorii *