Transport naval dunarea taxi otelul galati masina munca alocatie profesor parcare hoti stiri ziare Galati

Stiri Galati  |  0 comentarii

Transporturile navale, pe val. Vânt din pupa în porturile dunărene!

Trafic de 11,7 milioane tone marfă în 2010 prin porturile administrate de APDM Galaţi, cu aproape 4 milioane de tone peste estimările iniţiale * Fluxurile de marfă s-au reluat şi diversificat. După ce s-au „fript” cu criza economică, operatorii portuari rămân prudenţi.

Adio, maxi-taxi! Cornel Râpă, fundaşul dreapta al Oţelului, conduce de joi un Golf 6

Internaţionalul de seniori din echipa lui Dorinel Munteanu poate să-şi rupă abonamentul de autobuz: ieri, în cadrul unei festivităţi, a primit spre folosinţă un Volskwagen, el urmând să fie imaginea mărcii în judeţele Galaţi şi Brăila . „Nu mai pleacă până la vară de la noi, apoi poate reprezenta nu-ştiu-care land”, a comentat şeful Oţelului, Marius Stan.

În dezbatere, la Ministerul Muncii. Chiulangiii vor primi bani mai puţini

Şcolile vor transmite semestrial situaţia absenţelor, conform propunerii Ministerului Muncii. Alocaţia complementară şi cea de susţinerea pentru familia monoparentală vor deveni una singură. Se micşorează plafonul de acordare a acestui drept.


    Vremea azi                         
vremea, vremea inmh, vremea romania           anunturi gratuite, anunturi imobiliare gratuite, anunturi auto gratuite, anunturi online gratuite, anunturi gratuite bucuresti, postari anunturi gratuite       horoscop, horoscopul zilei, horoscoul zilei de azi,
La Lieşti. Pe viaţă şi pe moarte - profesorii se luptă pentru banii lor

Directoarele Şcolilor Nr. 1, 3 şi 4 din Lieşti, ameninţate cu destituirea. Vor reface sau nu statele de funcţii? Colegii lor nu merită să piardă drepturi salariale obţinute prin hotărâri judecătoreşti definitive.

Parcometrele din Galaţi, idei bune „parcate” prost

De joi, în Ţiglina I există parcometre, ca în UE, o „aroganţă”, căci numai european nu este Galaţiul.Nu sunt suficiente locuri de parcare, dar avem aparate performante.Tehnologia îi va pune pe liber pe „parcagii”, pe motiv că aceştia nu eliberează bilete.Ei recunosc practica, dar spun că au parte şi de înjurături şi îmbrânceli pentru cei câţiva lei.

Capacele de canalizare se fură în draci

Reprezentanţii operatorului regional de alimentare cu apă potabilă şi de canalizare spun că, după sărbătorile de iarnă, furturile de capace de canalizare au cunoscut o creştere fără precedent, în municipiul Galaţi.

sursa: viata-libera.ro

Siderurgiştii, interesaţi mai mult să plece din Combinat, decât de salarii!

Situaţie paradoxală şi îngrijorătoare, se poate spune: angajaţii Combinatului sunt mai degrabă interesaţi să afle dacă se pot autodisponibiliza şi câţi bani ar primi drept recompensă din partea administraţiei decât să afle care este stadiul negocierii Contractului Colectiv de Muncă (CCM) şi cu cât le-ar putea creşte salariile de la 1 ianunarie.

Muza lui Eminescu a fost restaurată temporar

Gălăţenii ce au avut drum ieri prin parcul Eminescu au asistat la restaurarea parţială a muzei sculptate în soclul statuii lui Mihai Eminescu, muză ce acum câteva zile fusese mutilată, rupându-i-se mâna.
Această decadă, în care riscul de a avea o boală gravă este mic, ar trebui folosită pentru punerea temeliilor unei vieţi sănătoase îndelungate, prin exerciţii fizice şi regim alimentar.

Consilierii locali se strâmbă la salariile directorilor societăţilor de interes local

Şedinţa programată să aibă loc ieri la Consiliul Local şi care avea pe ordinea de zi aprobarea bugetelor de venituri şi cheltuieli pe anul 2011 ale societăţilor aflate în subordinea Consiliului Local s-a terminat rapid. Motivul a fost anunţul făcut de aleşii locali ai PNL, PDL şi PC, care au afirmat că nu vor participa la şedinţa unde urma să se discute şi să se aprobe proiecte de hotărâri atât de importante, motivul fiind acela că li s-a prezentat doar ieri lista cu salariile persoanelor aflate în conducerea societăţilor respective, şi aici ne referim la directorii generali, directorii tehnici şi adjuncţi precum şi la şefii de servicii.

Targhet cultural pentru oraşul nostru: să devină în acest an pol cultural euroregional

Centrul Cultural „Dunărea de Jos” se pregăteşte pentru un an cultural în forţă. Pe agenda instituţiei se află 177 de evenimente pe care le va organiza sau găzdui. Pentru realizarea tuturor evenimentelor planificate, conducerea instituţiei a estimat cheltuieli de circa 751.350 de milioane lei, dublu faţă de anul precedent.

sursa: monitoruldegalati.ro


Comentarii facebook

0 Comentarii la articol

Posteaza un comentariu

Campurile marcate sunt obligatorii *