Unirea Urziceni, un model de cum trebuie să fie construită o echipă

Sport  |  0 comentarii

Antrenorul formaţiei Şahtior Doneţk, Mircea Lucescu, a declarat, miercuri, la Gala "Fantasticii Fanatik" că Unirea Urziceni este un model de cum trebuie să fie construită o echipă, cu jucători dornici de performanţă care şi-a fixat nişte reguli, le-au respectat şi au ajuns aici. I-am zis lui Mihai Stoica că nu aş vrea să mă întâlnesc cu el în Liga Europa, deoarece aş vrea să se califice în Liga Campionilor. Cu Stuttgart nu va fi uşor. Am văzut meciul lor de la Glasgow şi mi s-a părut o echipă cu foarte multă forţă. Dar după modul în care s-au organizat cu Sevilla, nu văd de ce Urziceni nu ar putea să obţină un rezultat care să-i califice", a spus Lucescu.

Mircea lucescu s-a referit si la George Copos actionarul echpei de fotbal Rapid Bucuresti spunand "Sunt mulţumit pentru Rapid, care a trecut printr-un moment foarte greu. Toată lumea l-a criticat pe George Copos, dar el a găsut soluţia cea mai bună de a promova jucători tineri, care au adus entuziasm şi o dorinţă de performanţă extraordinară. În acelaşi timp a asigurat un echilibru financiar clubului, pentru că cel mai ruşinos lucru este falimentul, iar Rapid era într-o situaţie de faliment"

Comentarii facebook

0 Comentarii la articol

Posteaza un comentariu

Campurile marcate sunt obligatorii *