Ordonanță de urgență 22 din 16 Martie 2017 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 43/2013 privind unele măsuri pentru dezvoltarea și susținerea fermelor de familie și facilitarea accesului la finanțare al fermierilor, pentru completarea art. 51 din Legea nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorități și instituții publice, raționalizarea cheltuielilor publice, susținerea mediului de afaceri și respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană și Fondul Monetar Internațional, precum și pentru reglementarea statutului dobânzilor încasate de gestionari din plasarea în depozite bancare sau titluri de stat a sumelor rămase la dispoziția acestora după închiderea schemelor de garantare finanțate din Programul Național de Dezvoltare Rurală 2007-2013, respectiv Programul operațional pentru pescuit 2007-2013, și încheierea convențiilor cu Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.
ART. I
Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 43/2013 privind unele masuri pentru dezvoltarea si sustinerea fermelor de familie si facilitarea accesului la finantare al fermierilor, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 364 din 19 iunie 2013, aprobata cu modificari prin Legea nr. 289/2013, cu modificarile si completarile ulterioare, se modifica si se completeaza dupa cum urmeaza:
1. Titlul se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"ORDONANTA DE URGENTA privind unele masuri pentru dezvoltarea si facilitarea accesului la finantare al fermierilor, al beneficiarilor PNDR 2014-2020 si POPAM 2014-2020, precum si pentru dezvoltarea afacerilor in domeniul productiei vegetale, zootehnice si acvaculturii"
2. Articolul 1 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"ART. 1
Prezenta ordonanta de urgenta reglementeaza cadrul juridic necesar pentru dezvoltarea si facilitarea accesului la finantare al fermierilor, al beneficiarilor PNDR 2014-2020 si POPAM 2014-2020, precum si pentru dezvoltarea afacerilor in domeniul productiei vegetale, zootehnice si acvaculturii, cresterea productiei destinate pietei interne si externe si a calitatii acesteia."
3. La articolul 2, litera b) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"b) teren cu destinatie agricola - definit potrivit prevederilor art. 2 lit. a) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare;"
4. La articolul 2, dupa litera b) se introduc trei noi litere, literele b^1)-b^3), cu urmatorul cuprins:
"b^1) exploatatie agricola - definita potrivit prevederilor art. 1 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 37/2015 privind clasificarea fermelor si exploatatiilor agricole, cu modificarile ulterioare;
b^2) exploatatie de acvacultura - exploatatie al carei obiect de activitate este acvacultura, asa cum este definita potrivit prevederilor art. 2 pct. 1 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 23/2008 privind pescuitul si acvacultura, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 317/2009, cu modificarile si completarile ulterioare;
b^3) achizitie de teren cu destinatie agricola - cumpararea de teren cu destinatie agricola, cu exceptia terenurilor aflate in proprietatea privata a statului si administrate de Agentia Domeniilor Statului, in vederea exploatarii, de catre persoanele fizice sau juridice care detin in folosinta sau proprietate, in conditiile legii, o exploatatie agricola sau de acvacultura, conform declaratiilor Agentiei de Plati si Interventie pentru Agricultura, respectiv Agentiei Nationale pentru Pescuit si Acvacultura, pana la atingerea unui plafon cumulat de maximum 250 ha in proprietate;"
5. La articolul 2, litera d) se abroga.
6. La articolul 2, litera e) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"e) fermier(i) - persoane fizice sau juridice definite potrivit prevederilor art. 2 alin. (1) lit. f) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 3/2015 pentru aprobarea schemelor de plati care se aplica in agricultura in perioada 2015-2020 si pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 36/1991 privind societatile agricole si alte forme de asociere in agricultura, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 104/2015, cu modificarile si completarile ulterioare, precum si producatorii din domeniul acvaculturii;"
7. Titlul capitolului II se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"CAP. II
Garantarea creditelor acordate de institutiile finantatoare pentru dezvoltarea si facilitarea accesului la finantare al fermierilor, al beneficiarilor PNDR 2014-2020 si POPAM 2014-2020, precum si pentru dezvoltarea afacerilor in domeniul productiei vegetale, zootehnice si acvaculturii
"
8. Articolul 3 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"ART. 3
(1) Procentul maxim de garantare si destinatia creditelor pentru care se acorda garantii vor fi:
a) pana la maximum 80% din valoarea creditelor acordate de catre institutiile finantatoare pentru achizitia de terenuri cu destinatie agricola in conditiile art. 2 lit. b^3). Diferenta de garantii necesare pentru acoperirea integrala a creditului si a dobanzilor aferente primului an de creditare va fi asigurata la acordarea creditului de catre imprumutati cu terenurile achizitionate si/sau alte bunuri aflate in proprietatea acestora sau a tertilor garanti;
b) pana la maximum 80% din valoarea creditelor acordate de institutiile finantatoare fermierilor, pentru finantarea productiei agricole, finantarea productiei piscicole si a investitiilor in domeniul agricol si cel al acvaculturii, altele decat cele finantate din PNDR 2014-2020 si POPAM 2014-2020;
c) pana la maximum 80% din valoarea creditelor acordate de institutiile finantatoare beneficiarilor PNDR 2014-2020, respectiv POPAM 2014-2020, pentru finantarea proiectelor de investitii sprijinite prin aceste programe.
(2) Anual, din Fondul pentru garantarea creditelor, constituit si reconstituit conform prevederilor Legii nr. 218/2005 privind stimularea absorbtiei fondurilor alocate Romaniei pentru agricultura, dezvoltare rurala, pescuit si afaceri maritime, gestionate de Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, prin instrumente financiare de garantare si creditare, precum si pentru sustinerea obiectivelor nationale de politica agricola, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, se aloca sumele necesare pentru destinatiile prevazute la alin (1) lit. a) si b), iar din sumele prevazute la art. 58 alin. (2) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 49/2015 privind gestionarea financiara a fondurilor europene nerambursabile aferente politicii agricole comune, politicii comune de pescuit si politicii maritime integrate la nivelul Uniunii Europene, precum si a fondurilor alocate de la bugetul de stat pentru perioada de programare 2014-2020 si pentru modificarea si completarea unor acte normative din domeniul garantarii, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 56/2016, se aloca sumele necesare pentru destinatiile prevazute la alin. (1) lit. c).
(3) Sumele prevazute la alin. (2) se aloca fondurilor de garantare pentru:
a) garantarea creditelor acordate beneficiarilor de catre institutiile finantatoare, care au o valoare de pana la 3 mil. EUR, denominate in lei la cursul de schimb RON/EUR de la data acordarii creditelor si cu o dobanda maxima la nivelul ROBOR/EURIBOR 6 luni plus o marja de 2 puncte procentuale, prin emiterea de garantii exprese, irevocabile si neconditionate;
b) garantarea creditelor acordate beneficiarilor, in alte conditii decat cele prevazute la lit. a), prin incheierea de catre fondurile de garantare cu institutiile finantatoare de contracte de garantare.
(4) Sumele alocate vor fi utilizate de fondurile de garantare pentru acordarea de garantii, precum si pentru plata, dupa caz, a valorii/soldului garantiei.
(5) Pentru garantiile emise pe seama sumelor prevazute la alin. (3) lit. a), plata valorii/soldului garantiei se va efectua numai in cazul in care institutia finantatoare prezinta fondului de garantare documente din care sa rezulte ca a fost declarat exigibil creditul, au fost initiate procedurile judiciare impotriva debitorilor si tertilor garanti si ca, pentru garantiile prevazute in contractul de credit, fondul de garantare are calitatea de cocreditor. In cazul contractelor de garantare incheiate pe seama sumelor prevazute la alin. (3) lit. b), plata valorii/soldului garantiei se va face pe baza documentelor din care sa rezulte daca au fost respectate prevederile din contractele de garantare incheiate cu institutiile finantatoare.
(6) Acordarea garantiei solicitate de institutia finantatoare are la baza respectarea prevederilor prezentului articol, a art. 4 si a normelor de lucru pentru aplicarea prevederilor prezentei ordonante de urgenta, aprobate de Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale si care vor face parte integranta din conventiile incheiate conform prevederilor art. 6 alin. (1).
(7) In functie de tipul entitatii juridice, dupa caz, actionarii/asociatii/administratorii/reprezentantii legali ai beneficiarilor, in calitate de persoane fizice, vor incheia cu institutia finantatoare contracte de fideiusiune, care sunt titluri executorii conform legii."
9. La articolul 4, literele c) si d) se modifica si vor avea urmatorul cuprins:
"c) beneficiarii platesc anual un comision de garantare stabilit conform prevederilor Comunicarii Comisiei cu privire la aplicarea art. 87 si 88 din Tratatul CE privind ajutoarele de stat sub forma de garantii, publicata in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. 2008/C155/02;
d) pentru beneficiarii pentru care Comunicarea Comisiei 2008/C155/02 prevede aplicarea unui comision de garantare de peste 2% se va institui o schema de ajutor de stat in baza Orientarilor Uniunii Europene privind ajutoarele de stat in sectoarele agricol si forestier si in zonele rurale pentru perioada 2014-2020, 2014/C204/01, schema care se aproba prin hotarare a Guvernului, dupa primirea deciziei Comisiei Europene;"
10. La articolul 4, dupa litera d) se introduc doua noi litere, literele e) si f), cu urmatorul cuprins:
"e) schema prevazuta la lit. d) nu se aplica in cazul garantiilor acordate beneficiarilor PNDR 2014-2020 si POPAM 2014-2020 pentru obiectivele de investitii finantate prin aceste programe. Pana la aprobarea schemei de ajutor de stat, se aplica prevederile lit. c);
f) pentru evaluarea criteriului privind « firma aflata in dificultate» , se va utiliza definitia prevazuta in reglementarile europene in domeniul ajutorului de stat, respectiv urmatoarele documente: certificatul constatator eliberat de oficiile registrului comertului de pe langa tribunale sau de Oficiul National al Registrului Comertului, in conformitate cu prevederile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 26/1990 privind registrul comertului, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, situatiile financiare anuale aferente ultimului exercitiu financiar incheiat."
11. La articolul 6, alineatele (1) si (3) se modifica si vor avea urmatorul cuprins:
"ART. 6
(1) Sumele prevazute in conventiile incheiate intre Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale si fondurile de garantare, precum si cele de la art. 3 alin. (1) se vor pune la dispozitia acestora pe masura utilizarii.
..................................................................................................
(3) In scopul prevazut la art. 3 alin. (2) si (3), pot fi utilizate de catre fondurile de garantare sumele existente la dispozitia acestora si care se disponibilizeaza ca urmare a finalizarii garantiilor acordate beneficiarilor SAPARD in baza Legii nr. 218/2005, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare."
12. La articolul 6, dupa alineatul (3) se introduc doua noi alineate, alineatele (4) si (5), cu urmatorul cuprins:
"(4) In scopul prevazut la art. 3 alin. (1) lit. c), fondurile de garantare utilizeaza sumele disponibilizate din schemele de garantare aferente PNDR 2007-2013 si POP 2007-2013, restituite Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale in baza art. 58 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 49/2015, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 56/2016.
(5) Dobanzile virate de gestionari aferente acestor sume vor fi utilizate de Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale conform prevederilor art. 8, precum si pentru acoperirea platilor efectuate de acestia, pentru garantiile acordate si executate de institutiile finantatoare in baza legislatiei in vigoare in domeniul garantarii."
13. Capitolul III - Fondul pentru creditarea fermelor de familie se abroga.
ART. II
Contractele de garantare aflate in derulare la data intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta se finalizeaza conform prevederilor legale in vigoare la data incheierii acestora.
ART. III
La articolul 51 din Legea nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autoritati si institutii publice, rationalizarea cheltuielilor publice, sustinerea mediului de afaceri si respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeana si Fondul Monetar International, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 761 din 9 noiembrie 2009, cu modificarile si completarile ulterioare, dupa alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (4), cu urmatorul cuprins:
"(4) In functie de tipul entitatii juridice, dupa caz, actionarii/asociatii/administratorii/reprezentantii legali ai beneficiarilor, in calitate de persoane fizice, vor incheia cu institutia finantatoare contracte de fideiusiune, care sunt titluri executorii, conform legii."
ART. IV
Dobanzile incasate de gestionari din plasarea in depozite bancare sau titluri de stat a sumelor ramase la dispozitia acestora dupa inchiderea schemelor de garantare finantate din Programul National de Dezvoltare Rurala 2007-2013, respectiv Programul operational pentru pescuit 2007-2013, si incheierea conventiilor cu Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, potrivit prevederilor Hotararii Guvernului nr. 640/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 49/2015 privind gestionarea financiara a fondurilor europene nerambursabile aferente politicii agricole comune, politicii comune de pescuit si politicii maritime integrate la nivelul Uniunii Europene, precum si a fondurilor de la bugetul de stat pentru perioada de programare 2014-2020 si pentru modificarea si completarea unor acte normative din domeniul garantarii, precum si pentru modificarea si completarea unor acte normative din domeniul garantarii vor fi venituri neimpozabile ale acestora si se vor inregistra in contabilitate ca venituri ale schemelor de garantare."
ART. V
In termen de 30 de zile de la data intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta, prin hotarare a Guvernului se vor modifica si completa, in mod corespunzator, Hotararea Guvernului nr. 682/2013 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 43/2013 privind unele masuri pentru dezvoltarea si sustinerea fermelor de familie si facilitarea accesului la finantare al fermierilor, cu modificarile ulterioare, si Hotararea Guvernului nr. 1.619/2009 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a dispozitiilor cap. VIII Masuri pentru facilitarea accesului la finantarea acordata beneficiarilor din sectorul agricol si alimentar" din Legea nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autoritati si institutii publice, rationalizarea cheltuielilor publice, sustinerea mediului de afaceri si respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeana si Fondul Monetar International, cu modificarile si completarile ulterioare.
Citeste si
Producatorii agricoli sprijiniti sa cumpere terenuri
0 Comentarii la articol