Bilete de tratament balnear pentru pensionari in 2024
Art. 1. - Prezenta hotărâre stabileşte numărul biletelor de tratament balnear care se pot acorda în anul 2024, prin sistemul organizat şi administrat de Casa Naţională de Pensii Publice, precum şi modul de acordare, distribuire şi decontare a acestora.
Art. 2. - În unităţile de tratament balnear aflate în proprietatea Casei Naţionale de Pensii Publice, pentru anul 2024, este asigurat un număr de maximum 60.420 de bilete de tratament balnear, repartizate pe maximum 19 serii de trimitere.
Art. 3. - La numărul de bilete prevăzut la art. 2 se adaugă, până la nivelul sumelor prevăzute cu această destinaţie în bugetul asigurărilor sociale de stat pe anul 2024, numărul biletelor de tratament balnear contractat cu alte unităţi de profil, număr care se stabileşte prin încheierea unor contracte subsecvente
în baza acordurilor-cadru atribuite în anul 2024.
Art. 4. - Numărul biletelor de tratament balnear care se acordă gratuit categoriilor de persoane beneficiare ale prevederilor unor legi cu caracter special se stabileşte prin aplicarea unei cote de maximum 15% din totalul numărului de bilete, rezultat în conformitate cu prevederile art. 2 şi 3.
Art. 5. - În anul 2024, fiecare solicitant îndreptățit conform prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv conform prevederilor Legii nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii, poate beneficia de un singur bilet de tratament
balnear, acordat în condiţiile prezentei hotărâri.
Art. 6. - (1) Distribuirea biletelor de tratament balnear se face de către Casa Naţională de Pensii Publice, prin casele teritoriale de pensii. (2) Decontarea costurilor biletelor de tratament balnear se face de către Casa Naţională de Pensii Publice din fondurile aprobate prin Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2024 la capitolul "Asigurări şi asistenţă socială", titlul "Asistenţă socială", articolul "Ajutoare sociale", alineatul "Ajutoare sociale în natură", către prestatorii de servicii, potrivit legii.
Posteaza un comentariu
Campurile marcate sunt obligatorii *
0 Comentarii la articol