Doi copii căzuti în lacul de agrement din orașul Filiași salvati de Jandarmi

Stiri Craiova si Dolj  |  0 comentarii

Duminică, 09 februarie 2014, efective de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dolj au reuşit să salveze de la înec doi copii ce au căzut în lacul de agrement din orașul Filiași.

În jurul orei 14.10, jandarmi din cadrul Grupei de Supraveghere şi Ordine Publică Filiaşi – IJJ Dolj, au fost sesizaţi de către o persoană cu privire la faptul că 2 copii, care se jucau pe gheața formată pe lacul din zona centrală a orașului Filiași, au căzut în apă când gheața a cedat sub greutatea lor și sunt în pericol de înec.

La faţa locului s-au deplasat imediat 4 jandarmi care, împreună cu 3 agenți de poliție, au improvizat din scuturile de protecţie două sănii cu ajutorul cărora, doi dintre jandarmi au reuşit să se deplaseze pe gheață până la copii.

Cei doi copii, în vârstă de 8 ani şi respectiv 9 ani, au fost scoşi din apă, aşezaţi pe scuturile de protecţie şi traşi la mal de către ceilalţi colegi, cu ajutorul unor chingi, fiind preluaţi imediat de echipajul de ambulanță sosit la fața locului în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate.

Pentru spiritul civic şi curajul de care au dat dovadă, jandarmii care au participat la salvarea celor doi copii au fost felicitaţi de conducerea I.J.J. Dolj şi urmează să fie recompensați conform prevederilor regulamentelor militare în vigoare.

Comentarii facebook

0 Comentarii la articol

Posteaza un comentariu

Campurile marcate sunt obligatorii *