Accidentata in timp ce vorbea la telefonul mobil

18-03-2017 04:40:09  |  Accidente  |  0 comentarii

La 16.03.2017, ora 12.34, în timp ce se deplasa pe o alee pietonală de pe raza municipiului Rădăuți judetul Suceava, o minoră de 17 ani din localitate, s-a oprit pentru a vorbi la telefon, moment în care, a  fost acroșată, de un autoturism manevrat necorespunzător cu spatele de un tânăr necunoscut.

După impact, conducătorul auto a oprit, a discutat cu victima după care, s-a urcat în autoturism și a plecat. Victima a fost transportată cu ambulanța la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale. În urma investigațiilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că, autoturismul implicat în accident este înmatriculat în străinătate. 

Ulterior, pe timpul cercetărilor, la sediul poliției s-a prezentat conducătorul auto implicat în accident, un tânăr de 21 de ani, din comuna Dornești, care a declarat  faptul că, pe timpul manevrării autoturismului, nu a observat victima care se afla pe trotuar  și a acroșat-o cu bara din spatele mașinii. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital,  i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de „vătămare corporală din culpă” și „părăsirea locului accidentului fără încuviințarea poliției”, ce va fi soluționat procedural.

Comentarii facebook

0 Comentarii la articol

Posteaza un comentariu

Campurile marcate sunt obligatorii *