DNA l-a retinut pentru 24 de ore pe Rudel Obreja

05-02-2014 06:47:39  |  Coruptie  |  0 comentarii

Rudel Obreja anchetat de DNA. Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus efectuarea urmăririi penale fata de OBREJA RUDEL, fara calitate specială (cunoscut ca fost preşedinte al Federaţiei Române de Box) sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă.

În cauză există date şi probe din care rezultă indicii rezonabile potrivit cărora, în perioada
noiembrie 2013 – ianuarie 2014, suspectul Obreja Rudel a pretins de la un denunţător suma de 1.000.000 euro.

În schimbul sumei pretinse de 1.000.000 euro a lăsat să se creadă că are influenţă asupra judecătorilor din completul învestit cu soluţionarea unui dosar aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, astfel încât îi va determina să pronunţe o hotărâre favorabilă denunţătorului. Hotărârea respectivă avea în vedere judecarea recursului declarat de denunţător, în calitate de inculpat în respectiva cauză penală, împotriva unei soluţii de condamnare la pedeapsa închisorii.

Suspectul Rudel Obreja a impus ca o parte din folosul pretins, respectiv suma de 200.000 euro să fie remisă înainte de pronunţarea hotărârii, iar diferenţa de 800.000 euro, după obţinerea soluţiei favorabile.

Pentru a conferi credibilitate promisiunilor sale, Obreja Rudel a susţinut că persoanele pe lângă care îşi exercita influenţa i-au transmis denunţătorului, prin intermediar, că va obţine cu certitudine o hotărâre favorabilă dacă va solicita amânarea cauzei pentru un termen de judecată ulterior intrării în vigoare a „noului cod” (cu referire la data de 1 februarie 2014, când au intrat în vigoare NCP şi NCPP).
Recursul a fost soluţionat anterior datei de 1 februarie 2014 şi a fost respins, astfel încât hotărârea de condamnare la pedeapsa închisorii cu executare a rămas definitivă.

Suspectului
Rudel Obreja i s-au prezentat acuzaţiile în conformitate cu prevederile art. 10 alin. 3 Cod de procedură penală. La data de 4 februarie 2014, procurorii au dispus reținerea lui OBREJA Rudel pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat judecătorului pentru drepturi și libertăți de la Tribunalul București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Comentarii facebook

0 Comentarii la articol

Posteaza un comentariu

Campurile marcate sunt obligatorii *