17-12-2016 05:21:01 | Economie si Afaceri Globale | 0 comentarii
Guvernul a hotarat amanarea cu 9 luni a termenelor prevăzute de legislația actuală privind inlocuirea treptată a caselor de marcat electronice fiscale dotate cu role jurnal pe suport de hartie, cu cele echipate cu jurnal electronic.
Astfel, agenții economici vor avea mai mult timp la dispoziție pentru dotarea cu case de marcat echipate cu jurnal electronic, astfel incat să nu le fie afectată activitatea, iar importatorii și distribuitorii de
case de marcat un interval de timp suficient pentru a-și lichida stocurile și modelele vechi și pentru a obține avizele tehnice și autorizațiile pentru noile modele.
La stabilirea noilor termene s-a ținut seama atat de decalajul faţă de calendarul in vigoare, care este de circa 6 luni, cat şi de necesitatea finalizării specificaţiilor tehnice, inclusiv in ceea ce priveşte comunicarea caselor de marcat cu sistemul informatic al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, precum și pregătirea legislației secundare și terțiare.
Potrivit Ordonanței de Urgență adoptate ieri, termenul de la care urmează să intre in vigoare interdicția de a mai comercializa casee de marcat electronice fiscale cu rolă jurnal a fost prorogat cu 9 luni. Noul termen va fi 1 octombrie 2017, in loc de 1 ianuarie 2017 și ii vizează pe comercianții care deschid noi magazine sau extind magazine, fiind la prima achiziție de casa de marcat.
In ceea ce privește inlocuirea aparatelor existente cu case de marcat echipate cu jurnal electronic, noul termen pentru marii contribuabili va fi 1 ianuarie 2018, in loc de 1 aprilie 2017, pentru contribuabilii mijlocii 1 aprilie 2018, in loc de 1 iulie 2017, iar pentru micii contribuabili, 1 august 2018 in loc de 1 noiembrie 2017.
0 Comentarii la articol