Traian Basescu cere reexaminarea legii incompatibilitatii

15-07-2014 08:43:10  |  Politica  |  0 comentarii

Presedintele Traian Basescu isi doreste reexaminarea legii care protejeaza alesii locali de dosarele ANI. Seful statului a retrimis in Parlament legea care pare a-i proteja pe primarii sau presedintii de Consilii Judetene de incompatibilitate. Traian Basescu a solicitat Guvernului sa respinga actualul text al proiectului.

E vorba de actul normativ votat luna trecută de Camera Deputatilor prin care primarii şi preşedinţii de Consilii Judeţene aveau dreptul să facă parte din conducerea regiilor de apă, transport sau termoficare.

"Considerăm că adoptarea acestui act normativ nu este oportună, deoarece participarea primarilor şi a preşedinţilor consiliilor judeţene în organele de conducere ale asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară amintite nu se justifică în mod obiectiv. Mai mult, soluţia legislativă propusă ar avea un impact negativ deoarece ar conduce la eludarea regimului incompatibilităţilor", se arată în cererea de reexaminare semnată de preşedinte.

"Considerăm că o asemenea opţiune a legiuitorului diminuează activitatea Agenţiei Naţionale de Integritate şi vine în contradicţie cu recomandările cuprinse în Raportul Comisiei către Parlamentul European şi Consiliu privind progresele înregistrate de România în cadrul Mecanismului de Cooperare şi de Verificare din anii 2013 şi 2014 prin care se are în vedere consolidarea măsurilor anticorupţie şi de asigurare a integrităţii", susţine presedintele.

Comentarii facebook

0 Comentarii la articol

Posteaza un comentariu

Campurile marcate sunt obligatorii *