09-10-2020 12:54:25 | Cultură, Divertisment și Educație | 0 comentarii
În cuprinsul H.G. nr. 365/2018 pentru aprobarea Strategiei naționale privind promovarea egalității de
șanse și de tratament între femei și bărbați și prevenirea și combaterea violenței domestice 2018-2021,
în cadrul Planului operațional de acțiuni pentru implementarea Strategiei naționale privind promovarea
egalității de șanse și de tratament între femei și bărbați și prevenirea și combaterea violenței domestice
2018-2021- Pilonul Prevenirea și Combaterea Violenței Domestice, se regăsește obiectivul general III.
PREVENIREA VIOLENȚEI DOMESTICE ȘI A RECIDIVEI ACESTEIA PRECUM ȘI A VIOLENȚEI
SEXUALE, care cuprinde la obiectivul specific nr. 2. Dezvoltarea de atitudini și comportamente
nonviolente pentru atingerea obiectivului "toleranță zero" față de violența domestică, lit. e), măsura
privind Elaborarea unei strategii naționale pentru prevenirea și combaterea violenței sexuale, aceasta
fiind motivată de următoarele aspecte:
Violența sexuală împotriva femeilor este în prezent reglementată, respectiv recunoscută juridic, ca formă
de violență de gen și de discriminare a femeilor, prin Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea şi
combaterea violenței domestice, republicată, cu modificările și completările ulterioare și prin Legea nr.
178/2018 privind modificarea şi completarea Legii nr. 202/2002 privind egalitatea de șanse şi de
tratament între femei şi bărbați, republicată și se regăsește ca infracțiune prevăzută de Codul Penal.
Cazurile grave înregistrate în ultimii ani (ex.: Caracal, Galați, Iași etc.), larg mediatizate, cu incidență
în domeniul violenței sexuale, având ca victime tinere fete/femei, au evidențiat necesitatea măsurilor de
educare și informare nu numai pentru potențialele victime, dar și pentru membrii comunităților.
În acest context, îmbunătățirea legislației naționale privind măsurile integrate destinate victimelor
violenței sexuale reprezintă un obiectiv de actualitate, conform exigențelor impuse de necesitatea
implementării prevederilor Convenției Consiliului Europei privind prevenirea si combaterea violenței
împotriva femeilor si a violenței domestice, adoptată la Istanbul la data de 11 mai 2011 și ratificată de
România prin Legea nr. 30/2016. Potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (2) din Convenția de la Istanbul,
statele membre ale Consiliului Europei semnatare ale acestei Convenții au obligația de a lua măsurile
legislative și alte măsuri necesare pentru a preveni toate formele de violență acoperite de sfera de
aplicare a prezentei Convenții prin orice persoană fizică sau juridică.
Astfel, acțiunile Guvernului României au vizat reglementări legislative, precum și crearea și
operaționalizarea unor mecanisme interinstituționale în măsură să conducă la o promovare cât mai bună
a principiului egalității de șanse și de tratament între femei și bărbați, ca valoare fundamentală a
democrației socială, și la o protecție cât mai eficientă a victimelor violenței domestice și violenței
sexuale.
În prezent, Agenția Națională pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați depune diligențele
necesare pentru promovarea și aplicarea prevederilor legale introduse prin Legea nr. 174/2018 privind
modificarea și completarea Legii nr. 217/2003 privind prevenirea și combaterea violenței domestice,
republicată și prin Legea nr. 178/2018 privind modificarea și completarea Legii nr. 202/2002 privind
egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați, republicată, în acord cu prevederile Convenției
de la Istanbul.
Totodată, Legea nr. 178/2018 definește în mod concret la art. 4 lit. l), violența de gen ca fiind fapta de
violența direcționată împotriva unei femei sau, după caz, a unui bărbat, motivată de apartenența de sex.
Violența de gen împotriva femeilor este violența care afectează femeile în mod disproporționat. Violența
de gen cuprinde, fără a se limita însă la acestea, următoarele fapte: violența domestică, violența
sexuală, mutilarea genitală a femeilor, căsătoria forțată, avortul forțat și sterilizarea forțată, hărțuirea
sexuală, traficul de ființe umane și prostituția forțată.
De asemenea, trebuie avută în vedere respectarea prevederilor Directivei 2012/29/UE a Parlamentului
European și a Consiliului din 25.10.2012 de stabilire a unor norme minime privind drepturile, sprijinirea
și protecția victimelor criminalității, pentru a asigura în mod eficient prevenirea, protecția și servicii
specializate pentru toate formele de violență sexuală.
Astfel, rezultă necesitatea adoptării unor măsuri ferme și concrete privind prevenirea și combaterea
violenței sexuale față de tinerele fete și femei din perspectiva faptului că victimele violenței sexuale
reprezentă o categorie deosebit de vulnerabilă, fiind necesare reglementări care să permită o intervenție
imediată, adaptată și gratuită, în scopul prevenirii și limitării rapide a consecințelor care se repercutează
printr-un grad ridicat de pericol social nu doar asupra victimelor, ci și asupra membrilor familiilor
acestora și a societății în general.
Prevenirea violenței sexuale trebuie să aibă în prim-plan educația pentru egalitate de gen care să conducă
la diminuarea fenomenului “culturii violului (rape culture)”. Institutul European pentru Egalitatea de
Gen (EIGE) îl definește drept “un complex de credințe care încurajează agresiunea sexuală masculină
și încurajează violența împotriva femeilor. Descrie o societate în care violența este considerată sexy și
sexualitatea violentă. Manifestările în cadrul unei culturi a violului includ cazuri de violență sexuală
care variază de la remarci sexuale, atingeri sexuale până la viol, precum și faptul că asemenea violențe
împotriva femeilor sunt trecute cu vederea și prezentate ca normale.”
Potrivit datelor statistice centralizate de către Agenția Drepturilor Fundamentale (FRA) în cadrul celui
mai cuprinzător studiu din lume realizat până în prezent cu privire la violența împotriva femeilor, în
România 28,5% dintre femeile adulte (aprox. 3 milioane) sunt victime ale violenței fizice și/sau sexuale
pe parcursul vieții, 6% dintre femei (aproximativ 600.000) sunt victime ale violenței sexuale, iar 2%
dintre femeile adulte (aprox. 206.000) au suferit acte violență sexuală în ultimele 12 luni anterioare
studiului (FRA, Violența împotriva femeilor, o anchetă la nivelul UE, 2014). Informațiile statistice nu
includ fetele sub 18 ani, iar conform studiilor ONU la nivel global, minorele reprezintă 50% dintre
victimele agresiunilor sexuale. Prin urmare, numărul victimelor ar putea fi dublu dacă sunt incluse și
minorele, iar acest fapt relevă existența unei probleme de sănătate publică națională care necesită acțiuni
și măsuri urgente.
Totodată, violența sexuală împotriva femeilor, inclusiv cazurile în care aceasta se petrece în cadrul
familiei, este în prezent reglementată și recunoscută juridic ca formă de violență de gen și discriminare
a femeilor dar și ca infracțiune înscrisă în Codul Penal, pe lângă dispozițiile legale fiind însă necesare
măsuri de prevenire și de protecție, precum și crearea unor servicii specializate pentru victimele violenței
sexuale. De asemenea, violența sexuală este una dintre încălcările cele mai grave ale drepturilor omului,
fiind însă una din infracțiunile cel mai puțin raportate și condamnate.
Conform datelor centralizate de către IGPR privind infracțiunile sesizate, în anul 2018, la nivel național,
numărul faptelor penale în domeniul violenței domestice a crescut cu 6,1% față de perioada similară din
2017 (de la 36.245 la 38.445 de fapte).
De asemenea, analizând datele statistice din ultimii ani, de la nivelul IGPR, după natura faptelor penale
sesizate rezultă că:
în anul 2018, agresiunea sexuală a crescut cu un procent de 73% (+32) față de anul 2017.
Totodată, s-au înregistrat ușoare descreșteri în anul 2018 față de 2017, în ceea ce privește:
actul sexual cu un minor, cu 25% (-27);
violul, cu 5,5% (-10);
Din analiza datelor statistice de la nivelul IGPR privind infracțiunile sesizate în anul 2019, rezultă că la
nivel național numărul faptelor penale în domeniul violenței domestice a crescut cu 14,7% față de anul
2018 (de la 38.445 la 44.094 de fapte).
În același sens, comparativ cu anul 2018, în anul 2019 s-au înregistrat tendințe de creștere în ceea ce
privește:
proxenetismul, cu 80%(+4)
violul, cu 15,8% (+27);
agresiunea sexuală, cu 27,6% (+21);
hărțuirea sexuală, cu 100% (+1);
actul sexual cu un minor, cu 2,5% (+2);
pornografia infantilă, cu 400% (+4);
Datele sus-menționate relevă o serie de aspecte importante legate de vulnerabilitatea victimelor, precum
și de accesul acestora la justiție care nu se pot realiza fără o foarte bună informare și colectare adecvată
a probelor.
Nici în ceea ce privește măsurile de protecție, situația nu este favorabilă întrucât în cazul victimelor
violenței sexuale, ancheta penală este condiționată de depunerea unei plângeri prealabile, ceea ce expune
victima riscului de a fi revictimizată, intimidată și hărțuită de agresor, de familia acestuia sau, uneori,
chiar de către comunitate care o blamează pentru cele întâmplate. Inclusiv contactul cu reprezentanții
instituțiilor, este un factor de revictimizare, în lipsa unor formări de specialitate pentru ca aceștia să
răspundă adecvat situației de violență. Mai mult, România nu are în prezent o strategie națională pentru
prevenirea și combaterea violenței sexuale.
Având în vedere cele anterior prezentate, este absolut necesară reglementarea unor măsuri de prevenire
și de protecție la toate nivelurile comunității și societății, graduale și adaptate realităților, care să
cuprindă o serie de intervenții imediate, adecvate și gratuite, în scopul limitării consecințele foarte grave,
nu doar asupra victimei ci și asupra societății în general.
Mai mult decât atât, se impune a înțelege cazurile de violență sexuală în întreaga lor complexitate,
întrucât, în afara consecințelor de ordin psihologic (stres post-traumatic, anxietate, frică, depresie, stimă
de sine scăzută, stigmatizare, victimizare/revictimizare, gânduri suicidale ș.a.), starea de sănătate a
victimei se poate agrava și pot apărea și complicații pe termen lung (infecții, boli cu transmitere sexuală,
inclusiv HIV/SIDA etc.) care se traduc și în costuri ulterioare crescute pentru stat, aferente serviciilor
de sănătate și îngrijire și un grad scăzut de participare pe piața muncii. De asemenea, având în vedere
numărul mare de cazuri neraportate și procedurile dificile de colectare a probelor și dovezilor, pentru
multe dinte cazuri este foarte dificilă sancționarea agresorilor și înlăturarea pericolului social.
Din această perspectivă, actuala strategie pune accent pe respectarea dreptului la viață, la sănătate și la
integritate a persoanei fizice
0 Comentarii la articol