Avocat din Bacau si patronul unei firme din Brasov cercetati de DNA pentru santaj

Sociale  |  0 comentarii

MIHĂILĂ NECULAI, avocat în cadrul Baroului Bacău, este cercetat de DNA Brasov pentru infracţiunea de şantaj. In acelasi dosar este cercetat si FLOREA CIPRIAN – SORIN, administratorul TRIO SALT SRL Braşov, în sarcina căruia s-a căruia s-a reţinut instigare la infracţiunea de şantaj.

Potrivit procurorilor DNA Brasov Florea Ciprian Sorin, administratorul unei firme în cadrul căreia funcţionează restaurantul „Calypso” din Braşov, a luat la cunoştinţă despre o altercaţie ce a avut loc în incinta restaurantului său, la sfârşitul lunii februarie 2011, între denunţător şi o altă persoană. În acest context, în cursul lunii martie 2011, în scopul de a obţine în mod injust o sumă de bani de la denunţător, l-a determinat pe inculpatul Mihăilă Neculai, avocat în cadrul Baroului Bacău, să-i creeze denunţătorului o stare de temere cu privire la acest eveniment şi să-l constrângă să-i dea suma de 4.000 de euro.


În concret, în condiţiile în care nu exista nicio înţelegere între Mihăilă Neculai şi victimă, avocatul i-a relatat denunţătorului că, în urma altercaţiei, cealaltă persoană a suferit leziuni care i-au provocat desfigurarea şi l-a convins să îi remită suma de 4.000 de euro, ameninţându-l că, în caz contrar, victima va formula plângere penală împotriva sa pentru infracţiunea de vătămare corporală gravă, faptă pedepsită cu închisoarea.

La data de 15 martie 2011, Mihăilă Neculai a fost prins în flagrant de procurorii anticorupţie după ce a primit de la
denunţător suma de 2.000 de euro, reprezentând o primă tranşă din banii pretinşi.
Inculpaţilor li s-au adus la cunoştinţă acuzaţiile în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 3 Cod de procedură penală. La data de 15 martie 2011, procurorii anticorupţie au dispus reţinerea acestora pe o perioadă de 24 de ore, urmând ca în data de 16 martie 2011, cei doi inculpaţi să fie prezentaţi Curţii de Apel Braşov cu propunere de arestare preventivă pe termen de 29 de zile.




0 Comentarii la articol

Posteaza un comentariu

Campurile marcate sunt obligatorii *