Structura anului scolar 2013 2014

Legislatie educatie  |  0 comentarii

Ordinul 3818/2013 privind structura anului şcolar 2013-2014. Emitent: Ministerul Educației Naționale. Publicat in Monitorul Oficial nr. 430 din 2013.

 In conformitate cu Hotararea Guvernului nr. 185/2013 privind organizarea si functionarea Ministerului Educatiei Nationale,
    in temeiul art. 94 alin. (2) lit. r) din Legea educatiei nationale nr. 1/2011, cu modificarile si completarile ulterioare,

    ministrul educatiei nationale emite prezentul ordin.

    ART. 1
    (1) Anul scolar 2013-2014 are 36 de saptamani de cursuri, insumand 176 de zile lucratoare.
    (2) Prin exceptie de la prevederile alin. (1) se stabilesc urmatoarele:
    a) pentru clasele terminale din invatamantul liceal, anul scolar are 37 de saptamani din care durata cursurilor este de 33 de saptamani, 4 saptamani fiind dedicate desfasurarii examenului national de bacalaureat. Cursurile claselor terminale se incheie in data de 30 mai 2014;
    b) pentru clasa a VIII-a, anul scolar are 36 de saptamani din care durata cursurilor este de 35 de saptamani, o saptamana fiind dedicata desfasurarii evaluarii nationale. Cursurile claselor a VIII-a se incheie in data de 13 iunie 2014;
    c) pentru clasele din invatamantul liceal - filiera tehnologica, cu exceptia claselor terminale, durata cursurilor este cea stabilita prin planurile-cadru de invatamant, in vigoare;
    d) pentru clasele din invatamantul profesional cu durata de 2 ani, durata cursurilor este cea stabilita prin planurile-cadru de invatamant in vigoare;
    e) pentru invatamantul special - clasele a IX-a-a XI-a, ciclul inferior al liceului, filiera tehnologica, durata cursurilor este de 37 de saptamani, insumand 181 de zile;
    f) stagiile de pregatire practica pentru care au optat absolventii ciclului inferior al liceului, filiera tehnologica, cuprind 720 de ore care se desfasoara in perioada propusa de unitatea de invatamant organizatoare si aprobata de inspectoratul scolar, conform structurii anului scolar, cu respectarea vacantelor;
    g) pentru invatamantul postliceal (scoala postliceala si scoala de maistri), durata cursurilor este cea stabilita prin planurile-cadru de invatamant, in vigoare.
    ART. 2
    Anul scolar 2013-2014 incepe pe data de 1 septembrie 2013, se incheie pe data de 31 august 2014 si se structureaza pe doua semestre, dupa cum urmeaza:
    Semestrul I
    Cursuri - luni, 16 septembrie 2013-vineri, 20 decembrie 2013
    In perioada 2-10 noiembrie 2013, clasele din invatamantul primar si grupele din invatamantul prescolar sunt in vacanta.
    Vacanta de iarna - sambata, 21 decembrie 2013-duminica, 5 ianuarie 2014
    Cursuri - luni, 6 ianuarie 2014-vineri, 31 ianuarie 2014
    Vacanta intersemestriala - sambata, 1 februarie 2014-duminica, 9 februarie 2014
    Semestrul al II-lea
    Cursuri - luni, 10 februarie 2014-vineri, 11 aprilie 2014
    Vacanta de primavara - sambata, 12 aprilie 2014-marti, 22 aprilie 2014
    Cursuri - miercuri, 23 aprilie 2014-vineri, 20 iunie 2014
    Vacanta de vara - sambata, 21 iunie 2014-duminica, 14 septembrie 2014
    ART. 3
    (1) In zilele libere prevazute de lege nu se organizeaza cursuri.
    (2) Unitatile de invatamant si inspectoratele scolare vor marca prin manifestari specifice ziua de 5 octombrie - Ziua internationala a educatiei si ziua de 5 iunie - Ziua invatatorului, conform planificarilor existente la nivelul fiecarei unitati de invatamant preuniversitar.
    ART. 4
    (1) Saptamana 7-11 aprilie 2014 din semestrul al doilea este saptamana dedicata activitatilor extracurriculare si extrascolare, in cadrul programului numit "Scoala altfel: Sa stii mai multe, sa fii mai bun!", avand un orar specific.
    (2) Tipurile de activitati care se organizeaza in saptamana mentionata la alin. (1), modalitatile de organizare si responsabilitatile se stabilesc conform anexei care face parte integranta din prezentul ordin.
    ART. 5
    (1) Tezele din semestrul I al anului scolar 2013-2014 se sustin, de regula, pana la data de 20 decembrie 2013.
    (2) Tezele din semestrul al II-lea al anului scolar 2013-2014 se sustin, de regula, pana la data de 23 mai 2014.
    ART. 6
    (1) In situatii deosebite, bine fundamentate, in functie de conditiile climaterice locale speciale si de specificul scolii, inspectoratele scolare pot aproba, la cererea conducerii unitatilor de invatamant, modificari ale structurii anului scolar stabilite prin prezentul ordin.
    (2) Solicitarea de modificare a structurii anului scolar se face dupa consultarea consiliului reprezentativ al parintilor din unitatea/unitatile de invatamant respectiva/respective.
    (3) Aprobarea modificarii structurii anului scolar, mentionata la alin. (1), se acorda in conditiile asigurarii unui numar de zile de cursuri cel putin egal cu cel stabilit la art. 1, precum si a posibilitatii ca toti elevii sa participe, fara restrictii, la examenele si evaluarile nationale: evaluarea nationala a absolventilor clasei a VIII-a, examenul de bacalaureat, examenele de certificare a competentelor profesionale, examenele de atestare a competentelor, examenele de absolvire.
    ART. 7
    Calendarul examenelor/evaluarilor nationale, al examenelor de absolvire, respectiv de certificare/atestare a competentelor profesionale/a competentelor, precum si calendarul admiterii in clasa a IX-a se aproba prin ordine distincte ale ministrului educatiei nationale.
    ART. 8
    Directia generala educatie si invatare pe tot parcursul vietii, Directia generala invatamant in limbile minoritatilor, Directia generala management, resurse umane si retea scolara nationala, inspectoratele scolare judetene si al municipiului Bucuresti, precum si conducerile unitatilor de invatamant duc la indeplinire prevederile prezentului ordin.
    ART. 9
    Prezentul ordin se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.

Anexa: Programul "Scoala altfel: Sa stii mai multe, sa fii mai bun!"

    Prevederi generale
    1. Saptamana 7-11 aprilie 2014 va fi dedicata activitatilor educative extracurriculare si extrascolare, in cadrul programului numit "Scoala altfel: Sa stii mai multe, sa fii mai bun!". In aceasta saptamana nu se organizeaza cursuri conform orarului obisnuit al unitatii de invatamant, iar programul "Scoala altfel: Sa stii mai multe, sa fii mai bun!" se va desfasura in conformitate cu un orar special.
    2. Scopul acestui program este implicarea tuturor copiilor prescolari/elevilor si a cadrelor didactice in activitati care sa raspunda intereselor si preocuparilor diverse ale copiilor prescolari/elevilor, sa puna in valoare talentele si capacitatile acestora in diferite domenii, nu neaparat in cele prezente in curriculumul national, si sa stimuleze participarea lor la actiuni variate, in contexte nonformale.
    3. In perioada 7-11 aprilie 2014, Ministerul Educatiei Nationale organizeaza, de regula, etapele nationale ale olimpiadelor scolare pe discipline de invatamant si, dupa caz, ale concursurilor scolare.
    4. In programul "Scoala altfel: Sa stii mai multe, sa fii mai bun!", elaborat si organizat de fiecare unitate de invatamant, vor fi inclusi toti copiii prescolari/elevii si toate cadrele didactice care nu participa la etapele nationale ale olimpiadelor si concursurilor scolare.
    Planificarea si aprobarea programului
    5. In vederea elaborarii programului de activitati, in timpul primului semestru, se vor solicita propuneri elevilor, la orele de dirigentie, si cadrelor didactice, in cadrul sedintelor comisiilor metodice, parintilor, in cadrul sedintelor cu parintii, precum si reprezentatilor autoritatilor administratiei publice locale/ai comunitatii, in cadrul sedintelor consiliului de administratie.
    6. Dupa colectarea propunerilor se vor desfasura dezbateri in colectivele de elevi, in consiliul elevilor, in consiliul profesoral si in comitetul reprezentativ al parintilor, in vederea adoptarii programului agreat de majoritatea elevilor si a cadrelor didactice.
    7. Modalitatea de selectie a activitatilor propuse se decide la nivelul unitatilor de invatamant si presupune implicarea, in egala masura, a elevilor, a cadrelor didactice, a parintilor, astfel incat proiectele si activitatile selectate sa corespunda obiectivelor educationale specifice comunitatii scolare, fiind un rezultat al optiunilor acesteia.
    8. Tipurile de activitati care se organizeaza in saptamana mentionata, durata acestora, modalitatile de organizare si responsabilitatile se stabilesc in consiliul profesoral si se aproba de catre consiliul de administratie al unitatii de invatamant, pana la data de 14 februarie 2014.
    9. Consilierul educativ din unitatea de invatamant centralizeaza propunerile agreate, in vederea includerii acestora in Calendarul activitatilor educative al unitatii de invatamant, ca domeniu distinct: programul "Scoala altfel: Sa stii mai multe, sa fii mai bun!".
    10. Conducerile unitatilor de invatamant vor asigura popularizarea programului "Scoala altfel: Sa stii mai multe, sa fii mai bun!" la nivel local pentru crearea unui impact pozitiv al activitatilor organizate, atat la nivelul unitatii de invatamant, cat si la nivelul comunitatii.
    11. Unitatile de invatamant sunt incurajate sa permita participarea parintilor, a voluntarilor, a reprezentantilor mass-mediei si a publicului larg la activitatile care se preteaza la acest tip de deschidere spre comunitate.
    Continutul si organizarea programului
    12. Se recomanda elaborarea unor proiecte la nivelul grupelor de prescolari/claselor, al grupurilor de clase sau al unitatii de invatamant, care sa urmareasca si sa permita realizarea unor obiective educationale prin activitati care, in programul normal din perioada cursurilor, nu se pot derula.
    13. Proiectele se pot organiza si in consortiile scolare, in parteneriat cu alte unitati de invatamant, cu organizatii neguvernamentale, cu palatele si cluburile copiilor, cu cluburile sportive scolare, cu directiile de tineret si sport, cu taberele scolare, cu institutii culturale si stiintifice (institute de cercetari, institutii de invatamant superior etc.), cu politia, jandarmeria, inspectoratele pentru situatii de urgenta, cu directiile de sanatate publica, agentiile pentru protectia mediului etc.
    14. Atat elevii, cat si cadrele didactice vor alege activitatile la care doresc sa participe, din lista celor propuse. De asemenea, se va avea in vedere posibilitatea implicarii parintilor care doresc acest lucru, precum si a altor parteneri.
    15. Fiecare activitate la care participa copiii prescolari/elevii trebuie sa fie coordonata de un numar corespunzator de cadre didactice. Indiferent de tipurile de activitati organizate, conducerea unitatii de invatamant si cadrele didactice vor lua toate masurile pentru asigurarea supravegherii copiilor prescolari/elevilor si a securitatii acestora.
    16. Tipurile de activitati care pot fi organizate in cadrul programului "Scoala altfel: Sa stii mai multe, sa fii mai bun!" pot include:
    - activitati culturale;
    - activitati tehnico-stiintifice;
    - activitati sportive;
    - activitati de educatie pentru cetatenie democratica, pentru promovarea valorilor umanitare (inclusiv voluntariat, caritate, implicare activa in societate, responsabilitate sociala, relatii si comunicare etc.);
    - activitati de educatie pentru sanatate si stil de viata sanatos (inclusiv referitoare la dependenta de calculator, siguranta pe internet etc.);
    - activitati de educatie ecologica si de protectie a mediului (inclusiv colectare selectiva, economisirea energiei, energie alternativa etc.);
    - activitati de educatie rutiera, PSI, educatie pentru reactii corecte in situatii de urgenta etc.;
    - altele.
    Aceste activitati se vor organiza sub diferite forme, de exemplu:
    - ateliere de teatru, dans, muzica, arte plastice, educatie media si cinematografica;
    - competitii organizate la nivelul scolii, al grupurilor de scoli, al localitatii sau al judetului;
    - mese rotunde, dezbateri;
    - activitati de voluntariat sau de interes comunitar;
    - campanii antitutun/antialcool/antipoluare/de prevenire a delincventei juvenile/de prevenire a traficului de persoane etc.;
    - proiecte comunitare, de responsabilitate sociala;
    - peer-education;
    - schimburi de experienta;
    - vizite de studii;
    - tabere/scoli de creatie sau de cercetare;
    - parteneriate educationale si tematice la nivel de unitati de invatamant, pe plan intern si international, pentru dezvoltarea aptitudinilor pentru lucrul in echipa si in proiecte.
    Monitorizare si evaluare
    17. Activitatile vor fi organizate in fiecare zi lucratoare a saptamanii mentionate, acoperind cel putin numarul de ore prevazut in orarul obisnuit al scolii, atat pentru elevi, cat si pentru cadrele didactice.
    18. Dupa aprobarea de catre consiliul de administratie, programul adoptat devine obligatoriu, atat pentru elevi, cat si pentru cadrele didactice.
    19. Elevii au obligatia de a participa la activitatile pentru care s-au inscris, absentele fiind inregistrate in catalog la rubrica Purtare.
    20. Activitatile aprobate se vor mentiona in condica de prezenta a cadrelor didactice si vor fi monitorizate de conducerea unitatii de invatamant.
    21. Fiecare unitate de invatamant va elabora instrumente si criterii de evaluare a activitatilor desfasurate in saptamana "Scoala altfel: Sa stii mai multe, sa fii mai bun!". Elaborarea criteriilor se va realiza printr-o procedura transparenta, prin implicarea elevilor, parintilor si a cadrelor didactice, cu consultarea, dupa caz, a partenerilor din afara unitatii de invatamant implicati in program. Instrumentele si criteriile de evaluare vor fi avizate de catre consiliul profesoral, aprobate de catre consiliul de administratie si anuntate comunitatii scolare si publicului larg cu cel putin 3 saptamani inainte de inceperea activitatilor propriu-zise.
    22. Directorul unitatii de invatamant, consilierul educativ si seful comisiei pentru evaluarea si asigurarea calitatii vor monitoriza si vor evalua activitatile din cadrul programului "Scoala altfel: Sa stii mai multe, sa fii mai bun!", folosind instrumentele si criteriile aprobate.
    23. Inspectoratele scolare vor delega reprezentanti pentru a monitoriza activitatile organizate de catre unitatile de invatamant in cadrul programului "Scoala altfel: Sa stii mai multe, sa fii mai bun!".
    24. Dupa incheierea vacantei de primavara, in fiecare unitate de invatamant, in cadrul primului consiliu profesoral se va analiza calitatea activitatilor organizate, rezultatele educationale ale acestora, precum si modalitatile de ameliorare a planificarii si organizarii programului "Scoala altfel: Sa stii mai multe, sa fii mai bun!". La activitatea de analiza din cadrul consiliului profesoral vor participa si reprezentanti ai elevilor si parintilor, care vor prezenta puncte de vedere asupra activitatilor derulate in program. Directorul unitatii de invatamant va prezenta un raport de monitorizare a calitatii activitatilor planificate.
    25. La sfarsitul anului scolar, inspectoratele scolare vor include in raportul privind starea invatamantului un capitol referitor la relevanta si valoarea formativa a tuturor activitatilor desfasurate in cadrul programului "Scoala altfel: Sa stii mai multe, sa fii mai bun!", evidentiind nivelul interesului manifestat de elevi si cadre didactice fata de organizarea si desfasurarea acestuia.
    Valorificarea exemplelor de buna practica
    26. In baza instrumentelor si criteriilor de evaluare aprobate, activitatile desfasurate pot fi premiate la nivelul unitatii de invatamant, cu sprijinul autoritatilor administratiei publice locale, al partenerilor educationali, din resurse proprii etc.
    27. Unitatile de invatamant sunt incurajate sa isi promoveze cele mai bune activitati prin metode variate, care sa asigure informarea publicului larg si implicarea unui procent mare de membri ai comunitatii in evaluarea si stabilirea celor mai valoroase actiuni: chestionare aplicate elevilor, cadrelor didactice si parintilor, un "jurnal" al saptamanii programului "Scoala altfel: Sa stii mai multe, sa fii mai bun!" facut public, prezentarea activitatilor pe site-ul propriu, pe cel al partenerilor implicati in activitati, informari/articole in mass-media locala sau centrala, fotografii, filme, organizarea unui vot direct al elevilor, parintilor, cadrelor didactice, organizarea unui vot electronic pentru publicul larg etc.
    28. In baza instrumentelor si criteriilor de evaluare aprobate, fiecare unitate de invatamant poate selectiona o singura activitate din cele desfasurate, cu care sa participe la competitia celor mai interesante activitati desfasurate la nivel judetean/al municipiului Bucuresti in cadrul saptamanii "Scoala altfel: Sa stii mai multe, sa fii mai bun!".
    29. Pentru a participa la competitia organizata la nivel judetean/al municipiului Bucuresti, unitatea de invatamant va incarca pe site-ul inspectoratului scolar, la rubrica dedicata competitiei din cadrul programului "Scoala altfel: Sa stii mai multe, sa fii mai bun!", dosarul activitatii propuse.
    30. La nivel judetean/al municipiului Bucuresti, competitia isi propune sa selecteze si sa promoveze pe site-ul inspectoratului cele mai interesante 10 activitati care s-au desfasurat in saptamana programului "Scoala altfel: Sa stii mai multe, sa fii mai bun!", cate una din fiecare din domeniile:
    - cultural;
    - artistic;
    - tehnic;
    - stiintific;
    - sportiv;
    - cetatenie democratica si responsabilitate sociala;
    - educatie pentru sanatate si stil de viata sanatos;
    - educatie ecologica si protectie a mediului;
    - abilitati de viata;
    - consiliere si orientare.
    31. Selectia activitatilor se va face in baza unor criterii stabilite de inspectoratul scolar printr-o procedura transparenta, prin implicarea consiliului judetean/al municipiului Bucuresti al elevilor, a organizatiilor reprezentative ale parintilor si a consiliului consultativ al cadrelor didactice. Criteriile si modalitatea de evaluare, modalitatea si termenul-limita de incarcare a dosarelor activitatilor vor fi stabilite de fiecare inspectorat si comunicate unitatilor de invatamant din subordine si publicului larg in timp util, dar nu mai tarziu de data de 3 martie 2014.
    32. Fiecare inspectorat va stabili, prin decizie a inspectorului scolar general, componenta comisiei de evaluare a activitatilor primite de la unitatile de invatamant. Comisia va evalua dosarele depuse, in conformitate cu modalitatile si criteriile stabilite la nivelul inspectoratului si comunicate public, si va selecta cel mult cate o activitate pentru fiecare domeniu mentionat la pct. 30.
    33. Inspectoratele scolare sunt incurajate sa promoveze cele mai bune activitati ale unitatilor de invatamant prin metode variate, care sa asigure informarea publicului larg si implicarea unui procent mare de membri ai comunitatii in evaluarea si stabilirea celor mai valoroase actiuni: prezentarea activitatilor pe site-ul propriu, pe cel al partenerilor implicati in activitati, informari/articole in mass-media locala sau centrala, fotografii, filme, organizarea unui vot direct al elevilor, parintilor, cadrelor didactice, organizarea unui vot electronic pentru publicul larg etc.
    34. In baza instrumentelor si criteriilor de evaluare stabilite la nivelul inspectoratelor scolare, activitatile desfasurate pot fi premiate la nivelul judetului/al municipiului Bucuresti, cu sprijinul autoritatilor administratiei publice locale, al partenerilor educationali, din resurse proprii etc.
    35. Cele mai interesante 10 activitati desfasurate in cadrul saptamanii "Scoala altfel: Sa stii mai multe, sa fii mai bun!" stabilite la nivelul fiecarui judet si al municipiului Bucuresti, conform pct. 30-32, vor participa la competitia organizata la nivel national, de Ministerul Educatiei Nationale, conform unei proceduri ce va fi transmisa inspectoratelor scolare, pana la data de 11 aprilie 2014.


0 Comentarii la articol

Posteaza un comentariu

Campurile marcate sunt obligatorii *