Comerciantii din parcarea Kaufland, scosi afara
Reprezentantii celor cinci unitati comerciale care functioneaza in parcarea hipermarketului au fost anuntati ca trebuie sa plece de aici. Consilierii locali au hotarat ca micii intreprinzatori din parcarea Kaufland sa elibereze zona pana in 15 octombrie. „Nu plecam nicaieri!”, au spus acestia, sustinand ca decizia este incorecta.
Decizia i-a nemultumit pe micii afaceristi. Patronul unei societati baimarene care produce celebrii „kurtos kalacs”, Norbert Sajtos, a renuntat acum un an la un spatiu comercial din „buricul” orasului, tocmai pentru a-si desfasura activitatea in parcarea Kaufland de langa spital. „O vreme, am vandut in Centrul Vechi, dar si de acolo am fost alungat de catre reprezentantii Primariei Baia Mare. Ei au fost cei care m-au sfatuit sa ma mut in parcarea Kaufland. Acum, tot ei sunt cei care ma dau afara si de aici. Nu e corect!”, este de parere Sajtos.
Sursa: Adevarul.ro
07.09.2010