Protest la Spitalul de Pediatrie din Pitesti
Asistentele, profesorii si kinetoterapeutii sunt nemultumiti ca au pierdut bani din cauza incadrarii eronate a sectiei si spun ca de astazi nu-i vor mai primi la recuperare pe pacientii cu probleme neuromotorii.
Ieri dimineata, cele 11 cadre medicale de la sectia de Balneofizioterapie si Recuperare Medicala a Spitalului de Pediatrie din Pitesti au intrerupt lucrul timp de o ora.
Oamenii sunt nemultumiti ca sectia nu este incadrata corect, spun ei. Si anume, desi kinetoterapeutii, profesorii si asistentii fac recuperare neuromotorie cu pacientii, ei nu primesc sporul pentru conditii deosebit de periculoase aferent acesteia. Majoritatea pacientilor, care vin aici sunt insa din aceasta categorie, adica au paralizii cerebrale, distrofii musculare progresive, leziuni cerebrale post operatorii sau paralizii de plex brahial.
Sursa: Adevarul.ro
23.09.2010