La sefia PSD Maramures candideaza baimareanul Dorin Buda – Ziare Maramures

Dorin Buda, candidatul social-democratilor baimareni la sefia PSD Maramures

Conferinta Municipala a PSD Baia Mare au votat azi, 23 septembrie, candidatul pe care il vor sustine social-democratii din organizatie la alegerile pentru functia de presedinte pe judet. Doar pentru Dorin Buda s-a cerut votul, chiar daca un alt candidat, Mircea Ursache, este si el membru al organizatiei municipale. De altfel, acesta din urma nici nu a fost prezent la sedinta, liderul PSD Baia Mare, Mircea Dolha, precizand ca a fost „convocat prin SMS si prin dialog” dar ca nu a raspuns.
Sase persoane s-au aflat in prezidiu, printre care si fostul subprefect Dorin Buda, care a precizat ca va prezenta un program politic coerent la Conferinta Judeteana a PSD Maramures, dar pentru asta are nevoie de votul de incredere al celor din sala. Chiar in debutul sedintei, Mircea Dolha si-a atacat o parte din colegi, precizand ca „mai multi colegi ai nostri, printre care Mircea Ursache, Calin Matei, Gabi Zetea, Florin Tataru, au facut un calcul din care rezulta ca delegatia cate trebuia sa reprezinte organizatia a scazut la 57 de delegati, in locul celor 97 care ar fi trebuit sa participe”.
Liderul PSD Baia Mare a lasat sa se inteleaga ca a fost o eroare premeditata din partea celor care au organizat Conferinta Judeteana de Alegeri a PSD Maramures. „Este inadmiaibil asa ceva. Nu are voie sa faca nimeni asta pentru niciun alt interes”, a argumentat Dolha.

Sursa:

24.09.2010


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *