Oferta PSD pentru copii: o strofă sau un colind în schimbul unui Moş Crăciun de ciocolată
Moş Crăciun se va afla vineri dimineaţa în faţa sediului PSD din municipiul Arad, unde va împărţi cadouri copiilor care-i vor recita sau cânta un colind.
„Singurul lucru pe care micuţii trebuie să-l facă pentru a primi deliciosul cadou este să spună o strofa dintr-o poezie sau să cânte un colind, în speranta că Moşul cel adevărat le va mai aduce şi alte cadouri”, a declarat Laurenţiu Hălmăgean, preşedintele Organizaţiei Municipale PSD Arad.
Campanie naţională de donare de sânge, demarată la Arad
Zece tineri arădeni, reuniţi sub titulatura „Doi pe doi”, au demarat campanie de donare de sânge la nivel naţional. Denumită „Azi pentru România”, campania începe la Arad şi, graţie apelului organizatorilor şi reţelelor de socializare, va fi extinsă la nivel naţional.
Primăria organizează o dezbatere publică pe tema „magazinelor de vise” din municipiul Arad
Primăria Municipiului Arad organizează o dezbatere publică în data de 27.12.2010, de la ora 16,00, în sala 60 a Palatului Administrativ, pe tema comercializării produselor etnobotanice în Arad
Concret, Primăria propune spre dezbatere două proiecte de hotărâri. Este vorba de proiectul de hotărâre privind reglementarea regimului juridic al plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante, halucinogene, euforice şi psihotrope, altele decât cele al căror regim juridic este reglementat prin legislaţia în vigoare.
Imaginea emigranţilor români în Italia, reabilitată prin intermediul… teatrului!
Chiar dacă în această perioadă ne gândim cu toţii la vacanţă, la Teatrul de Marionete Arad se fac deja planuri pentru anul care vine. Astfel, regizorul Radu Dinulescu, directorul instituţiei, ne-a asigurat că în luna ianuarie va începe selecţia echipei care va fi implicată în realizarea unui spectacol intitulat „Occidental Express”, după Matei Vişniec. Spectacolul va fi realizat în colaborare cu Teatro dei Borgia din Corato, Italia, cu susţinerea financiară a Teatro Pubblico Pugliese. Proiectul comun face parte din seria de acţiuni menite să reabiliteze imaginea românilor, mai ales a emigranţilor români, în Italia.
Tinerii liberali arădeni au o nouă conducere
PNL Arad informează într-un comunicat de presă că în urma alegerilor din 20 noiembrie preşedintele TNL Arad, Cristian Urzică a fost ales în Biroul Judeţean de seniori. Acesta a decis să se retragă din funcţia de preşedinte TNL. Un nou birou de tineret a fost propus şi validat cu ocazia delegaţiei permanente a Tineretului Naţional Liberal care s-a desfăşurat la Timişoara. Biroul este format din 9 persoane.