Condescu nu îşi asumă propria grevă, dar instigă la proteste
Minerii şi energeticienii nu vor intra astăzi în grevă generală, aşa cum anunţa liderul lor Marin Condescu, din simplul motiv că acesta din urmă nu a făcut nici un demers legal pentru înregistrarea acesteia. Cu toate acestea, minerii au fost îndemnaţi să înceteze lucrul în mod voluntar în această dimineaţă, la ora 07.00. Cu alte cuvinte, să îşi asume singuri protestul impus de liderii lor.
Trotea şi Gârjoabă, trimişi de sindicate în şomaj tehnic
Surse sindicale susţin că măsura propusă de Marin Condescu, aceea de trimitere în şomaj tehnic a tuturor angajaţilor care vor îndeplini în următorii cinci ani condiţiile de pensionare, ar afecta mai mulţi directori de companii. Este vorba de acei directori care au lucrat în carieră sau mină şi care au avut grupe de muncă.
Ministrul Ariton, vizită la Târgu Jiu în zi de (ne)grevă
Pentru prima dată de la preluarea mandatului de la predecesorul său Adriean Videanu, ministrul economiei, Ion Ariton, este aşteptat azi la prânz la Târgu Jiu, la o întâlnire cu administraţia şi sindicatele din minerit şi energie.
Accident cumplit: Şi-a ucis soţia şi şi-a lăsat copiii fără mamă
O tragedie s-a petrecut sâmbătă dimineaţa la intrare în Bumbeşti-Jiu. Un accident cumplit petrecut pe fondul consumului de alcool a dus la moartea unei persoane şi rănirea a altor două. Tragedia este că persoana care a murit este soţia şoferului maşinii. Acesta şi-a condamnat copiii să crească fără mamă şi va trăi toată viaţa cu conştiinţa încărcată că şi-a ucis soţia.
Vezi pe ce loc este UCB în topul cercetării româneşti
Profesorii de la Universitatea „Constantin Brâncuşi” au publicat un număr de 18 articole ştiinţifice ceea ce a dus instituţia de învăţământ superior pe poziţia 62 în topul cercetării româneşti, conform ultimului clasament publicat de Asociaţia cercetătorilor Ad Astra. În acest clasament realizat pentru anul 2009 au intrat 250 de universităţi, spitale sau institute de cercetare de la nivel naţional.
Alianţa de 8 ani ţine de fapt 5 ani!
Credeam că barosanii din PSD au mai multă minte decât Ponta şi se vor opune unei alianţe atât de colorate şi de controversate precum este cea dintre liberali şi conservatori. M-am înşelat! Cum s-au întors din concediu, cum l-au delegat pe şeful lor să anunţe că şi ei se lipesc de ce s-a construit de sărbători şi intabulează la Tribunal înţelegerea ca să ştie tot românul în ce căruţă s-au urcat! Dacă înţelegerea dintre liberali şi conservatori a fost numită Alianţa de Centru Dreapta în care nu s-a precizat cine este de centru şi cine de dreapta şi cea dintre ACD şi PSD se va numi, a spus-o Ponta, „Agenda 2019”.
Viceprimarii din Cărbuneşti îşi predau paturile la Neurologie
Viceprimarul de la Târgu Cărbuneşti, Iuliu Călina, este internat în secţia de Neurologie a Spitalului Judeţean din Târgu Jiu! Internarea coincide cu faptul că Prefectura Gorj trebuie să decidă dacă modul în care a fost schimbat din funcţie fostul viceprimar Ion Fugaru, a fost legală sau nu. În perioada în care a fost schimbat din funcţie Fugaru a fost de asemenea, internat la Secţia Neurologie.
Vremea azi

Circulaţie îngreunată din cauza ceţii pe numeroase drumuri din ţară
Circulaţia autovehiculelor este îngreunată considerabil luni dimineaţă din cauza ceţii pe numeroase artere rutiere din ţară, potrivit Agerpres.
Vizibilitatea este redusă sub 100 de metri, ajungând, pe alocuri, şi la 50 de metri, pe multe drumuri naţionale şi judeţene, dar şi pe segmente ale Autostrăzii Bucureşti-Constanţa şi ale Autostrăzii Bucureşti-Piteşti.
S-au urcat beat la volan si s-a rasturnat cu masina
Conducatorul auto a fost testat cu aparatul etilotest. Acesta a prezentat o concentratie de 0,54 mg/litru alcool pur in aerul expirat.
A spart aparatul de jocuri si a furat banii
Urmare a cercetarilor efectuate, politistii au intocmit pe numele suspectului dosar penal sub aspectul savarsirii infractiunilor de furt calificat si distrugere, iar ulterior l-au retinut pe baza de ordonanta pe timp de 24 de ore si l-au introdus in Centrul de Retinere si Arestare Preventiva al I.P.J. Gorj”, a precizat purtatorul de cuvant al IPJ Gorj, Daniel Tica.
Copiii, cei mai afectati de viroze si pneumonii
Cele mai multe cazuri sunt inregistrate la sectia de Pediatrie a Spitalului Judetean din Targu-Jiu. Astfel, aproximativ 130 de micuti cu varste de pana la 4 ani au fost diagnosticati cu viroze, 38 dintre ei fiind internati. In cazul copiilor cu varste de la 5 la 14 ani au fost identificate 98 de viroze, 13 necesitand internarea. In ceea ce priveste pneumoniile, in randul copiilor pana la 4 ani au fost inregistrate 86 de cazuri, 45 fiind internati.
Arestat dupa ce si-a ajutat prietenii sa fure
Urmare a investigatiilor efectuate de catre echipa operativa constituita la nivelul Politiei Municipiului Motru, suspectii furtului au fost identificati ca fiind A.C.A., de 24 ani, M.C., de 19 ani si S.A., de 26 ani, toti din municipiul Motru, judetul Gorj. Pe parcursul cercetarilor politistii au recuperat bunurile sustrase pe care le-au restituit unitatii prejudiciate.