Stiri Arad 26 aprilie 2011

Un arădean a câştigat marele premiu la Loto 6 din 49!

Loteria Română a anunţat că marele premiu la Loto 6 din 49, în valoare de aproximativ 10,3 milioane de euro, a fost câştigat de un arădean. El a ghicit toate cele 6 numere norocoase cu un bilet pentru care a plătit 26,5 lei.
Au fost extraşi, de asemenea, şi 10 câştigători a câte 10.000 de lei fiecare, aceştia fiind anunţaţi pe site-ul Loteriei Române.

TIR-urile au format o coadă de câţiva kilometri la Vama Nădlac

Centrul Infotrafic din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române informează că în noaptea de 25 spre 26 aprilie traficul greu a fost deosebit de intens pe Drumul Naţional 7 Nădlac – Arad – Deva – Sibiu – Râmnicu Vâlcea – Piteşti. La ora 20:00, la intrarea în Nădlac dinspre Arad, coloana de TIR-uri depăşea trei kilometri, fiind în creştere. Amintim că pe perioada sărbătorilor pascale traficul greu a fost restricţionat pe teritoriul Ungariei, fiind reluat luni noaptea.

Vremea Arad                   
               

Gest creştinesc: europarlamentarul Iosif Matula a ajutat zece familii nevoiaşe

Cu ocazia Sărbătorilor Pascale, europarlamentarul Iosif Matula şi Organizaţia de Femei PD-L din Chişineu-Criş au dorit să aducă o rază de bucurie în inimile câtorva familii nevoiaşe.
Astfel, europarlamentarul şi democrat-liberalele au vizitat zece familii din Chişineu-Criş şi Nădab, cărora le-au dăruit pachete cu alimentele necesare unei mese de Paşte.

Un tânăr s-a sinucis, sărind de pe clădirea mall-ului Atrium Center din Arad

Sărbători triste pentru o familie din Timişoara, după ce un tânăr de 30 de ani s-a aruncat, sâmbătă, de la etajul parcării de la Atrium Center Arad. Deşi la faţa locului s-a deplasat un echipaj SMURD, pentru sinucigaş nu s-a mai putut face nimic. Acesta s-a izbit puternic cu capul de asfalt, impactul fiindu-i fatal.

Coridorului de Transport Europa-Caucaz-Asia TRACECA, în atenţia secretarului de stat Eusebiu Pistru

Eusebiu Pistru, secretar de stat în cadrul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, a primit zilele trecute vizita de lucru a secretarului general al Comisiei Interguvernamentale a Coridorului de Transport Europa-Caucaz-Asia TRACECA, Eduard Biriucov.

Salonul Internaţional de Fotografie Turistică AR-TUR 2011 – ediţia a III-a

Centrul Cultural Judeţean şi Foto Club Arad anunţă că a avut jurizarea fotografiilor prezentate la Salonul Internaţional de Fotografie Turistică AR-TUR 2011 – ediţia a III-a. Evenimentul organizat de către Consiliul Judeţean Arad, Centrul Cultural Judeţean Arad, Foto Club Arad s-a aflat şi de această dată sub Înaltul Patronaj al AAFR (010/2011).

sursa: newsar.ro

Primăvara civică – copiii necăjiţi au primit cadouri de la Mişcarea Arădeană

Departamentul de Responsabilitate Socială a Mişcării Arădene are ca obiectiv stimularea gradului de implicare civică a arădenilor, prin cooptarea lor în actiuni de voluntariat, împreună cu membrii si simpatizantii Miscării Arădene.

A murit Miroslav Vidak!

Fostul mare portar al Aradului, Miroslav Vidak, a trecut în nefiinţă duminică seara. După o lungă şi grea suferinţă, după ce a zăcut ultimii patru ani la pat, Vidak s-a stins în ziua de Paşti. Luni după-amiaza, la ora 13, trupul neînsufleţit va fi depus la capela cimitirului Pomenirea. Dumnezeu să îl odihnească!

sursa: aradcity.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *