Staţiunea Lacu Sărat. Vai de mama ei!
Consiliul Judeţean Brăila e interesat de preluarea în administrare, în scopul recondiţionării din temelii a staţiunii Lacu Sărat. Preşedintele CJ a explicat că este inadmisibil ca turiştii care vizitează staţiunea să dea cu ochii de o “paragină”. Reamintim că şi la ora actuală, Lacu Sărat este subiectul unui conflict dintre Primăria Brăila şi Primăria Chiscani, motivul disputei reprezentându-l apartenenţa teritorială a staţiunii.
Trenuri de Sf. Cuvioasă Parascheva
În această perioadă oraşul celor şapte coline, Iaşi, este în mare sărbătoare. Zilele oraşului, dar şi pelerinajul la moaştele Sf. Cuvioase Parascheva. În fiecare an în perioada 10-18 octombrie sute de mii de oameni poposesc la Catedrala ieşeană pentru a săruta racla Sfintei, dar şi a asista la zecile de manifestări culturale organizate de Primăria Municipiului Iaşi.
Seminar naţional la Brăila
Începând de astăzi şi până pe data de 13 octombrie 2011 are loc la Brăila, Seminarul Naţional cu tema “Conservarea, Restaurarea şi Punerea în Valoare a Monumentelor şi Zonelor Istorice Protejate din România”. La acest eveniment participă Preşedintele Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România, gr.(r) prof. dr.Vasile Cândea, conferenţiari de la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism “Ion Mincu” Bucureşti, profesori de la Universitatea Pescara din Italia, preşedintele Consiliului Judeţean Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, Primarul Municipiului Brăila, dr. ing. Aurel Gabriel Simionescu şi directorul executiv al Direcţiei Judeţene de Cultură şi Patrimoniu Naţional, Ana Hărăpescu.
Sărbătoare la Cimitirul Evreiesc
Mâine, 11 octombrie 2011, la ora 11.00, la Cimitirul Evreiesc, vor avea loc manifestările dedicate comemorării Zilei Holocaustului, după următorul program: la ora 10.50, Întâlnirea oficialităţilor civile şi militare; ora 11.00 – 11.15, Rostirea de alocuţiuni: Dumitru Popa – Prefectul Judeţului Brăila, David Segal Iancu – Preşedintele Comunităţii Evreilor Brăila. De la ora 11.15, este planificat ceremonialul religios oficiat de către rabinul Comunităţii.
Se poartă maşinile electrice
Agenţia Regională pentru Protecţia Mediului Galaţi informează brăilenii şi nu numai că Ministerul Mediului şi Pădurilor, prin Administraţia Fondului pentru Mediu a dat startul achiziţionării maşinilor electrice şi hibrid în cadrul “Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional”, pentru anul 2011. Astfel, proprietarii – persoane fizice, instituţii publice şi unităţi administrativ-teritoriale care intenţionează să achiziţioneze autovehicule cu sistem de propulsie electric şi/sau hibrid se pot înscrie în program până la data de 4 noiembrie 2011. Programul va fi apoi reluat la începutul anului 2012.
La Brăila, pe când?!
Ca orice mare combinat siderurgic şi când nu se investeşte suficient pentru protecţia mediului, şi SIDEX are probleme. Unele chiar mari, analizate acolo de către comisarul general al Gărzii Naţionale de Mediu.

Vremea Braila

sursa: arcasu.ro