După părerea mea, campania prelungită împotriva mea, plină de minciuni, cu privire la implicarea Preşedintelui în arestări sau anchete, este mincinoasă, nu are nicio legătură cu realitatea şi arată lipsa de responsabilitate a celor care promovează aceste idei. Şi probabil că aici foarte potrivit ar fi ca, în sfârşit, să-i dau un răspuns domnului Adrian Năstase, care de vreo trei ani o ţine într-una că Preşedintele i-a făcut dosarul – iar dumneavoastră sunteţi ziarişti, puteţi verifica. Dosarele lui Adrian Năstase au plecat de la turnătoriile propriilor lui colegi de partid. Adrian Năstase a fost turnat de Sechelariu, turnat de fosta şefă a Inspecţiei în construcţii, a fost turnat de contabila şefă a firmei domnului Sechelariu, cum, de asemenea, a fost descris de fostul consul de la Beijing, în faptul că a avut bani de la dânsul să-i trimită domnului Sechelariu containere şi aşa mai departe. O să mă întrebaţi de unde ştiu acest lucru. Aceste dosare au fost la Preşedinţie pentru a fi avizate şi nu am scos niciodată documente din ele, dar nici nu mai pot tolera ca un om care nu recunoaşte că a fost turnat din propriul lui partid, din partidul pe care-l conducea la acea vreme, să arunce continuu vina că are dosar penal, pe preşedintele României. Ca o concluzie la întrebarea dumneavoastră, dacă nu aş fi puţin obosit, ar fi de râs. Chiar s-a mers prea departe cu încercarea de a convinge că preşedintele Băsescu se află în spatele tuturor dosarelor.
Articole Similare
Comuna aradeana Vladimirescu a ramas fara bani de pensii si alocatii
Si nu ca satenii ar fi facut shopping intens ci un tanar postas a disparut cu banii. Aradeanul ce presta servicii Postei Romane este cautat de politisti pentru ca si-a insusit sume de bani ce erau destinate beneficiarilor de pensii si alocatii
Candidatii la alegerile prezidentiale 2009 nu vor sa se confrunte
Mircea Geoană, candidatul PSD pentru funcţia de preşedinte va fi prezent astă-seară la confruntarea organizată de Televiziunea Română în colaborare cu celelalte televiziuni în orice format şi în orice condiţii stabilite de către organizatori, cu atât mai mult cu cât
2013 aduce impozite si taxe mai mari cu pana la 16 la suta
Impozitele şi taxele locale ar putea creşte cu 16,05% de la începutul anului 2013, conform unui proiect de hotărâre de guvern, publicat pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice.