Familiile tinere care vor să pornească o afacere cu fonduri europene pot fi ajutate de stat

Preşedintele PSD Mircea Geoană, candidatul social-democrat la funcţia de preşedinte al României, împreună cu alţi lideri social-democraţi, şi-a continuat sâmbătă, 7 noiembrie 2009, campania electorală în judeţul Cluj. Candidatul Alianţei PSD+PC a subliniat  că familiile tinere care doresc să pornească o afacere cu fonduri europene pot fi ajutate de stat prin majorarea procentului garantat pentru un împrumut în vederea obţinerii creditului european.

Mircea Geoană a remarcat faptul că multe familii tinere care aplică pentru fonduri europene prin măsura 121 se plâng de faptul că, în condiţiile actuale de criză, creditul iniţial pentru obţinerea unei sume de 50% din suma împrumutată de la UE pentru pornirea afacerii este foarte scump. “Pe bugetul pe 2010 am vrea să găsim o formulă prin Fondul pentru dezvoltare rurală, care acoperă acum doar 50% din împrumut, statul să garanteze, ca şi în cazul întreprinderilor mici şi mijlocii, 80%”, a afirmat preşedintele PSD. Mircea Geoană a subliniat că o astfel de măsură ar ajuta familiile tinere să pornească mai repede o afacere cu finanţare europeană, garanţia de 80% oferită de stat ducând la scăderea costului dobânzii.
Candidatul Alianţei PSD+PC la preşedinţie a încurajat familiile tinere să utilizeze oportunităţile de afaceri finanţate de Uniunea Europeană, arătând că sumele care pot fi obţinute de la UE pentru afaceri în mediul rural ar permite credite de câte 25.000 de euro pentru 17.000 de tinere familii.

Mircea Geoană a arătat că spiritul antreprenorial al tinerilor poate fi dezvoltat şi prin o activitate mai susţinută a autorităţilor de informare cu privire la oportunităţile de afaceri cu bani europeni. “Dacă ducem serviciile statului şi consultanţa către oameni, în teritoriu, le baţi la uşă oamenilor şi le spui că au dreptul la rentă viageră, de exemplu, sau la subvenţii, pentru că mulţi nu ştiu, atuunci şi cei mai puţin moderni şi mai greoi pot dezvolta un mic antreprenoriat şi pot începe o afacere de familie”, a subliniat preşedintele PSD.

Mircea Geoană a vorbit şi despre datoriile istorice neachitate pe care Bucureştiul le are faţă de Moldova şi Transilvania şi a arătat că proiectul său ca viitor preşedinte include achitarea acestor datorii.

Candidatul Alianţei PSD-PC la preşedinţie a subliniat că investiţiile publice în modernizarea Transilvaniei vor continua în timpul mandatului său de preşedinte, fără a face deosebiri între regiunile ţării. “După cinci ani de zile, aceeaşi autostradă Transvilvania costă 11 milioane de euro pe kilometru, ceea ce înseamnă o scumpire cu 100%. Acesta este preţul celor cinci ani cu Băsescu. Miza alegerilor este direcţia, prosperitatea şi securitatea naţională a naţiunii române”, a subliniat Mircea Geoană.

7 noiembrie 2009

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *