Nu am negociat interesul national cu Vantu sau Voiculescu

“Observ tentatia, obiectivul multora din mijloacele mass-media, de a acoperi campania cu o zgura de subiecte neimportante, exact pentru a distrage atentia de la incapacitatea multor candidati de a prezenta solutii. Este interesul lor sa aiba un presedinte cu care sa poata negocia. Din acest motiv, ar vrea un electorat neinformat, care sa poata fi manipulat si îndreptat cu votul catre alti candidati.
Unul din lucrurile cu care eu ma mândresc, desi am fost acuzat de foarte multe ori din acest motiv, este acela ca nu am negociat. Nu am negociat interesul national nici cu domnul Vântu, nici cu domnul Voiculescu, nici cu domnul Iliescu, nici cu domnul Patriciu, cu nimeni, si atât mai putin cu domnul Hrebenciuc sau Vanghelie. Obligatia mea a fost sa-i reperezint pe români, si asta voi face în continuare.
Am vazut, la depunerea candidaturii domnului Mircea Geoana, momentul în care domnul Ion Iliescu anunta ca îi preda stafeta domnului Mircea Geoana. Nu cred ca mai avem nevoie de o Românie guvernata ca pe timpul domnului Iliescu. Asta este schimbarea pe care o propune domnul Mircea Geoana, sa preiei stafeta de la domnul Ion Iliescu? Cum s-au consolidat si Voiculescu, si Patriciu, si Vântu, si toata clientela lor? Prin linistea si tacerea domnului Iliescu. Nu cred ca România mai are nevoie de un Iliescu în caricatura pentru a fi sef de stat.
România are nevoie de un Presedinte puternic, care sa poata sa împinga reformarea statului înainte, pentru ca statul sa fie echitabil în raport cu toti. Senzatia mea este ca nu sunt în competitie cu Mircea Geoana, ci cu Ion Iliescu, care este în spatele lui. Va fi prima data când o sa-l bat si pe Ion Iliescu, nu numai pe Mircea Geoana. La vârsta dânsului, domnul Ion Iliescu putea sa evite o bataie electorala, putea sa evite daca nu se baga, sa-i transmita stafeta lui Mircea Geoana.

Eu stiu foarte bine ca batalia mea nu este cu Mircea Geoana, nici cu Crin Antonescu. Batalia pe care o voi da este cu Ion Iliescu, care si-a pus în fata niste perdele zâmbitoare, aparent modernizatoare. Dar Mircea Geoana nu poate vorbi despre modernizare atâta timp cât n-a fost în stare sa modernizeze chiar Partidul Social Democrat.
Daca ar fi trecut proba de a moderniza Partidul Social Democrat, si nu ar mai fi fost controlat de Ion Iliescu, de Hrebenciuc, de Vanghelie, as fi spus: a modernizat un partid, poate sa încerce si cu tara. Dar nu a reusit sa modernizeze nici macar partidul domniei sale, vine tot cu domnul Ion Iliescu la predare stafeta, dânsul la primire stafeta, nu, multumim, nu mai vrem România domnului Iliescu”.


Traian Basescu la întâlnirea cu reprezentanti ai administratiei publice locale din judetul Dolj


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *