Internet Explorer 6/7 permite hackerilor sa controleze calculatorul de la distanta

Compania Microsoft a avertizat marţi că piraţii informatici profită de o lacună dezvăluită recent la unele dintre versiunile mai vechi ale navigatorului său Internet Explorer 6 si Internet Explorer 7 (IE).

 „Suntem la curent cu atacurile menite să profite de această vulnerabilitate”, explică Microsoft. „Vom continua să supraveghem acestă situaţie şi vom reînnoi acest avertisment dacă situaţia se schimbă”.

Hackerii pot profita de această eroare pentru a prelua controlul asupra calculatoarelor de la distanţă.

Noua versiune Internet Explorer 8 şi o versiune mai veche, Internet Explorer 5, nu sunt afectate, precizează Microsoft.

Acest avertisment nou survine la mai puţin de două luni după ce Microsoft a postat online o aplicaţie pentru remedierea unei lacune a navigatorului Internet Explorer 6, care a fost folosită de piraţi pentru a ataca în special Google.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *