Membrii grupului infracţional au procedat la racolarea unor persoane cu venituri materiale la limita de subzistenţă, ce erau determinate, prin diferite metode ori mijloace (plecând de la inducerea în eroare şi până la constrângerea morală ori fizică), să contracteze credite de la diferite instituţii bancare, prin utilizarea unor documente falsificate, care atestau, în mod mincinos, calitatea acestora de salariaţi ai unor societăţi comerciale. Aceleaşi practici au fost folosite de unii membri ai grupului infracţional, în vederea obţinerii unor credite în nume propriu ori în numele unor rude apropiate.
După acordarea creditelor titularii operaţiunilor de creditare erau deposedaţi prin diferite mijloace de cvasitotalitatea sumelor de bani obţinute după care, prin diferite metode, erau determinaţi fie să părăsească teritoriul României fie să ascundă adevărul organelor de anchetă care efectuau cercetări în cauză.
Activităţile grupului infracţional s-au extins şi în sfera operaţiunilor de creditare legate de achiziţionarea unor autoturisme, cât şi în sfera operaţiunilor de creditare legate de achiziţionarea unor bunuri de larg consum.
Prejudiciul total cauzat de membrii grupului infracţional a fost de 1.076.934 lei, 54.200 euro şi 15.000 franci elveţieni.
În cursul urmăririi penale s-a dispus luarea măsurilor asiguratorii asupra unor bunuri imobile aparţinând membrilor grupului infracţional în valoare totală de 285.000 lei.
Cauza a fost trimisă spre competentă soluţionare Tribunalului Galaţi.