1. Descrierea situaţiei actuale
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, cu modificările şi completările ulterioare, asigură transpunerea în legislaţia naţională a Directivei nr.2000/46/CE a Parlamentului şi a Consiliului din 18 septembrie 2000 privind accesul la activitate, desfăşurarea şi supravegherea prudenţială a activităţii instituţiilor emitente de monedă electronică. De la data de 30 aprilie 2011, dispoziţiile cu privire la emiterea de monedă electronică cuprinse în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.99/2006 se vor abroga, consecinţă a abrogării din legislaţia comunitară a Directivei nr.2000/46/CE.
Actul comunitar care va asigura începând cu data de 30 aprilie 2011 reglementarea activităţii de emitere de monedă electronic şi care trebuie transpus în legislaţia naţională este Directiva nr.2009/110/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 16 septembrie 2009 privind accesul la activitate, desfăşurarea şi supravegherea prudenţială a activităţii instituţiilor emitente de monedă electronică, de modificare a directivelor 2005/60/CE şi 2006/48/CE şi de abrogare a Directivei 2000/46/CE. Prin prezenta lege se transpune parţial Directiva nr.2009/110/CE, cerinţele de natură tehnică urmând a fi implementate prin legislaţia secundară emisă de autorităţile de supraveghere.
În acest scop este necesară publicarea în timp util în Monitorul Oficial al României a prezentei legi şi stabilirea temeiul legal care să permită autorităţilor de supraveghere emiterea legislaţiei secundare.
2. Schimbări preconizate
Principala modificare a cadrului de reglementare în materia activităţii de emitere de monedă electronică constă în excluderea instituţiilor emitente de monedă electronică din categoria instituţiilor de credit şi crearea unui statut aparte, cu condiţii de acces la activitate şi de desfăşurare a activităţii similare instituţiilor de plată, recent reglementate de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.113/2009 privind serviciile de plată.Modificările operate în cadrul de reglementare au în vedere:
– clarificarea definiţiei „monedei electronice” prin eliminarea limitărilor cu privire la modalitatea de stocare a acesteia, astfel încât să se ajungă la o definiţie neutră din punct de vedere tehnic care să fie aplicabilă oricărui model de afacere şi să permită inovaţia tehnică;
– revizuirea cerinţelor prudenţiale aplicabile instituţiilor emitente de monedă electronică:
– stabilirea unor cerinţe prudenţiale calitative similare cu cele aplicabile
instituţiilor de plată, care includ condiţii privind: calitatea conducătorilor şi
acţionarilor, cadrul de administrare a activităţii, existenţa unui plan de afaceri
bine fundamentat;
– reducerea nivelului capitalului iniţial solicitat la momentul autorizării de la 1
milion euro la 350.000 euro;
– eliminarea restricţiei cu privire la limitarea obiectului de activitate;
– impunerea unui mecanism de protejare a fondurilor primite în schimbul
monedei electronice emise;
– eliminarea restricţiilor cu privire la deţinerile de participaţii în alte entităţi;
– instituirea interdicţiei tuturor emitenţilor de monedă electronică de a bonifica dobânzi sau alte beneficii proporţional cu perioada de deţinere a monedei electronice pentru fondurile primite în schimbul acesteia;
– clarificarea unor aspecte legate de răscumpărarea monedei electronice, inclusiv situaţiile în care se poate taxa operaţiunea de răscumpărare.