Maine se dezbate legea salarizarii bugetarilor in 2011 si legea salarizarii unice

Forma finală a Legii – cadru privind salarizarea unitară a bugetarilor, precum şi a legii privind salarizarea în 2011 a personalului plătit din fonduri publice.

Guvernul a acceptat cinci amendamente propuse de parlamentari la proiectul Legii-cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice şi un amendament la proiectul de lege privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice.

În total au fost depuse 24 de amendamente pe marginea celor două proiecte de lege, dintre care 12 pentru proiectul Legii-cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice şi 12 pentru proiectul de lege privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice. Dintre aceste propuneri, 23 au fost iniţiate de deputaţi şi o propunere a fost susţinută de mai mulţi senatori.


Primul-ministru Emil Boc va prezenta mâine, în cadrul procedurii de angajare a răspunderii, cele două proiecte de lege în plenul reunit al Parlamentului.


; /* 250×250, creat 12.09.2010 */ google_ad_slot = „0480450081”; google_ad_width = 250; google_ad_height = 250; //–>

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *