Presedintele Traian Basescu a sustinut astazi ca i s-au trimis la promulgare legi cu care a fost notificat ca au îndeplinit procedura parlamentara, dar care, în realitate, au fost adoptate în lipsa de cvorum si fara a întruni numarul de voturi necesar.
Seful statului a cerut astfel ca procedura de adoptare a legilor sa fie modificata cu revenirea la dezbaterea actelor normative în plen si nu în comisii, fapt care a dus la „opacizarea” procedurii si la deprecierea calitatii legilor.
„Nu putem ajunge la dictatura a doi sefi de camera care îmi trimit legile la promulgare desi stiu cum au fost votate”, a afirmat Basescu.
Solicitarea sefului statului privind modificarea procedurii parlamentare vine în contextul scandalurilor legate de frauda reclamata de opozitie la legea pensiilor, dar si de votul „din greseala” privind reducerea TVA la alimentele de baza si neimpozitarea pensiilor sub 2.000 de lei.
Citeste si …
Traian Basescu: Daca vrem autostrazi, nu putem continua asa – Ziare Bucuresti
Basescu i-a criticat dur pe Vladescu si Seitan, a investit Guvernul Boc 5 fara sampanie, le-a dat directive noilor ministri si a atentionat-o pe Elena
Rivalii politici ii transmit condoleante presedintelui. Premierul Boc le va transmite personal – Ziare Constanta
sursa: Evenimentul Zilei
26.10.2010