Paradoxul crizei: numarul românilor cu salarii de peste 1.000 euro a crescut cu 11.000

Paradoxul crizei: numarul românilor cu salarii de peste 1.000 €
a crescut cu 11.000

Numarul românilor cu salarii brute de peste 1.000 de euro a crescut cu aproape 11.000 de persoane în perioada octombrie 2008-octombrie 2009
Criza i-a favorizat pe angajatii buni, care au câstigat mult mai bine într-o perioada de scadere a economiei, în timp ce românii cu calificari slabe nu au avut decât de suferit. Este concluzia care rezulta din analiza evolutiei numarului de salariati din economie în perioada octombrie 2008 – octombrie 2009, potrivit datelor comunicate de Institutul National de Statistica (INS) la solicitarea gândul. Astfel, numarul românilor cu salarii brute de peste 1.000 de euro a crescut cu aproape 11.000, respectiv un avans de 5% în perioada analizata. Asta în timp ce angajatii cu câstiguri brute de pâna în 1.000 de lei s-au împutinat cu peste 286.000, adica o scadere de 30%.
Esti specialist, faci regulile
O situatie absolut fireasca, sunt de parere deopotriva specialistii în resurse umane si reprezentantii mediului de afaceri. „Nu trebuie gândit global, chiar daca e criza si scad salariile în economie. Pâna la urma, piata hotaraste: îi platesti mai mult pe cei buni, cu calificari bune, pentru ca ai nevoie de specialisti iar pe angajatii necalificati îi remunerezi mai prost”, a declarat pentru gândul Florin Pogonaru, presedintele Asociatiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR). Situatia este total diferita de perioada de dinaintea declansarii crizei, când patronii nu puneau atât de mult accent pe calitatile reale ale angajatilor. Nu e de mirare: economia crestea într-un ritm accelerat, iar companiile nu se uitau la bani atunci când faceau angajari, pentru ca nevoia de personal era stringenta. Simplu spus, acum avem o piata a angajatorului pentru calificarile slabe si o piata a angajatului în cazul calificarilor bune, explica reprezentantul mediului de afaceri. Aceasta a fost politica de salarii începând cu sfârsitul anului 2008 si a continuat si în urmatorii doi ani. „Angajatorii au preferat sa-i remunereze mai bine pe manageri si pe specialisti, pentru ca ei aduc plus valoare într-o companie si îi trag dupa ei si pe ceilalti angajati”, explica pentru gândul Oana Datki, country manager Consulteam România, reprezentantul pe piata locala al Mercer. 

sursa: Gandul



27.10.2010

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *